FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV VIDEO Caz șocant la școala de fotbal lansată de fiul lui Iordănescu și doi prieteni: un aranjor de meciuri, antrenor la copii. Mamă: „Am fost iubiți. Are conturi la pariuri pe numele meu”

De la stânga la dreapta: Andrei Iordănescu, Alin Stoica, Iuliana Neagoe și Alexandru Gheorghiță
De la stânga la dreapta: Andrei Iordănescu, Alin Stoica, Iuliana Neagoe și Alexandru Gheorghiță

Articol de - Publicat vineri, 06 august 2021 13:36 / Actualizat vineri, 06 august 2021 16:27

În 2019, trei foști sau actuali fotbaliști porneau o școală de fotbal în comuna Grădinari, la 24 de kilometri de București. Numele de AAASport venea de la inițialele prenumelor celor trei: Alexandru Gheorghiță (27 de ani), un fundaș central crescut la Rapid, trecut prin probe pe la AC Milan și retras la 23 de ani de la Dinamo din Liga 4, Andrei Iordănescu (28 de ani), unul dintre fiii lui Anghel Iordănescu, și Alin Cristian Stoica (33 de ani), un jucător de Liga 1 și Liga 2 cu un trecut întunecat. 

„Andrei Iordănescu ne-a ajutat la început cu multe chestii, apoi ne-a lăsat pe picioarele noastre. Despre trecutul lui Alin știam în mare din presă, însă am considerat că merită o a doua șansă. Am acceptat să vină să antreneze copiii și a făcut-o bine. A muncit alături de mine de dimineața până seara. Nu stătea pe bancă la meciuri pentru că nu are licență, stăteam eu”, a povestit în direct la GSP Live președintele școlii, Alexandru Gheorghiță, cel care apare în actele asociației. 

Fiul mijlociu al lui Anghel Iordănescu a confirmat pentru Gazetă implicarea în proiect: „E adevărat, am făcut AAASport într-o zonă defavorizată și vrem să ne axăm pe mai multe grupe de copii și juniori. Și vrem să mergem și pe fotbal feminin”.

Caz șocant la școala de fotbal lansată de fiul lui Iordănescu și doi prieteni: un aranjor de meciuri, antrenor la copii. Mamă: „Am fost iubiți. Are conturi la pariuri pe numele meu”
Copiii de la AAASport, alături de antrenorii Alin Stoica și Alexandru Gheorghiță

În ultimele luni, numărul de copii legitimați la AAASport a crescut la 67. În culise, însă, dezvoltarea școlii a produs tensiuni incredibile, iar între Gheorghiță și Stoica a apărut un conflict care a dus la împărțirea copiilor și a părinților în două tabere. 

„Alin a început să manipuleze copiii și părinții cu o abilitate extraordinară. Am ajuns să fiu scos de pe grupurile de Whatsapp, deși sunt președintele școlii. El mă acuză că eu aș vrea să-l dau afară din proiect, dar e o mare minciună. Dacă voiam să renunț la el, o făceam de multă vreme. De fapt, el vrea să-i întoarcă pe părinți împotriva mea”, susține Gheorghiță. 

Președintele s-a hotărât să apără și să discute în public despre partenerul său de proiect abia după ce luni a fost convocat de ofițerul de integritate al FRF, Virgil Pașcu, pentru a discuta despre implicarea lui Alin Stoica în dosarul UTA - Daco Getica 6-0, un meci din 2019 aranjat pentru pariuri: “Cei de la federație mi-au spus că Stoica nu are voie să antreneze la școala mea și că aș putea avea de suferit de pe urma implicării sale. Abia acum am realizat că acest om nu poate asigura un mediu curat în care copiii pot crește”. 

Partida anchetată de FRF - în care actualul antrenor neoficial și partener de la AAASport apare ca principal suspect - este doar o mică parte din istoricul legăturilor dintre Alin Stoica și mafia pariurilor. Cu 10 luni înainte de meciul cu UTA, Stoica a fost protagonistul unor dezvăluiri șocante, făcute de Gazetă ca parte a proiectului jurnalistic internațional Football Leaks. 

Confruntat cu dovezi clare, fotbalistul a recunoscut că, în 2016, a trucat meciuri amicale în Cipru deghizat în arbitru! El a recrutat și alți membri - arbitri români de Liga 4, fotbaliști sau foști fotbaliști - contra sumei de 500 de euro de om, la propunerea unui membru al rețelei aranjorului chinez de meciuri Eric Mao! 

VEZI CUM FUNCȚIONA REȚEAUA ARBITRILOR DEGHIZAȚI ȘI CUM TRUCA ALIN STOICA MECIURI

 Mi-e rușine de ce am făcut. Am trucat meciuri deghizat în arbitru. Aveam nevoie de bani pentru tata, bolnav de cancer în fază terminală 
- Alin Stoica, pentru Gazetă, în 2018

În afara carierei ilegale de arbitru fals, Stoica a apărut de-a lungul ultimului deceniu în proiecte fotbalistice dubioase derulate de mafia pariurilor în cluburi din Suedia, Letonia și Cehia.

Caz șocant la școala de fotbal lansată de fiul lui Iordănescu și doi prieteni: un aranjor de meciuri, antrenor la copii. Mamă: „Am fost iubiți. Are conturi la pariuri pe numele meu”
Alin Stoica (primul din dreapta), deghizat în tușier la amicalul Kuban - Enisei din 2016. Primul arbitru din stânga e de fapt fotbalistul leton Kirils Grigorovs, suspendat la începutul acestui an într-un caz imens de trucare de meciuri în Armenia

 Iordănescu: „Am mers pe încredere cu Alin Stoica” 

Acuzat de Gheorghiță că încearcă să ia copiii din proiectul comun și să pornească o școală pe cont propriu, Alin Stoica a intervenit telefonic la GSP Live: „Am încercat să-l ajut cu antrenamentele pentru că el nu se pricepe. Eu nu reprezentam nimic la academie, dar pe nimicul ăsta Alex și-a ridicat academia. Nu încearcă nimeni să-i ia proiectul, ce spune el acolo nu e adevărat. Încearcă să se victimizeze și mulți părinți știu asta. Oricum, nu a fost chemat de nimeni de la federație, s-a dus el de capul lui. O să vin într-o emisiune viitoare să vă arăt ce face Alex cu academia”. 

Moderator: Ai simțit din partea părinților o reținere față de tine ținând cont de trecutul tău de aranjor de meciuri?
Alin Stoica: Nu am simțit niciodată. Ei au spus că e viața mea personală, nu i-a interesat altceva în afară de ce făceam eu la antrenamente cu copiii.

Andrei Iordănescu spune că nu știa despre conflictul dintre cei doi parteneri ai săi de la AAASport: "Nu știu de conflict. Nu m-am mai dus de vreo lună pe acolo. Am deschis un nou business. O să iau legătura cu ei. Știu trecutul lui Alin, îl cunosc destul de bine, am ales să colaborăm pentru că știam că s-a oprit din ce făcea și am mers pe încredere”.

Mama unui copil: „Stoica mi-a cerut să-i găsesc o echipă în Grecia, să aranjeze meciuri”

În timp ce Stoica vorbea în direct, Iuliana Neagoe - mama unui copil de la AAA Sport - a postat pe contul de Facebook al Gazetei mesajul: „Este un bun manipulator domnul Alin Stoica. Atât. Vreau să intervin în direct”. Contactată, românca stabilită de multă vreme în Grecia a făcut o serie de acuzații incredibile la adresa antrenorului Alin Stoica: 

„Domnul Stoica a pus la cale încă din decembrie 2020 să adune părinții de la academie și să plece. Eu am fost iubita lui timp de 9 luni și credeți-mă că am pățit multe cu acest domn. M-a mâncat de bani cu multe minciuni. Pe numele meu are conturi la Unibet, la Betano… Am mesaje, convorbiri cu el care demonstrează aceste lucruri. Mi-a spus la un moment dat să punem 1000 de euro ca să-i ruleze, exact așa mi-a spus, că e meci sigur. Apoi a zis că ia 3000 și îi rulează ca să facă 6000 din ei. De la mine a luat în nouă luni vreo 14.000 de euro. Nu știu dacă i-a pariat sau ce a făcut cu ei. 

La un moment dat, a venit la mine în Grecia. Mi-a cerut să îi găsesc acolo o echipă unde să meargă să aranjeze meciuri. I-am găsit o echipă la liga a treia, nu vă spun numele echipei, am vorbit personal cu cineva de acolo, dar în cele din urmă am dat eu înapoi. A fost la mine la sfârșitul lunii ianuarie și am discutat împreună cu el cu cei de la echipă. Dacă Alin Stoica vine la emisiune, mă puteți suna pentru a mă confrunta cu el”. 

Iuliana Neagoe a trimis reporterilor Gazetei mai multe mesaje în care Alin Stoica vorbește despre conturile la pariuri deschise pe numele mamei copilului de la academie, despre ponturi și despre modalități de a înmulți suma din conturi. 

 După ce am terminat relația cu el, domnul Stoica a luat și a sunat toți copiii și toți părinții în parte să le spună ce a fost între noi. Băiatul meu de 13 ani a primit mesaje de la copii în care era întrebat ce e între mama lui și domnul antrenor. Nu cred că trebuia să discute despre relația noastră
- Iuliana Neagoe, mama unui copil de la AAASport

Neagoe: „Cancerul tatălui său e o minciună”

În 2018, în timpul investigației GSP, Alin Stoica a susținut că a acceptat să meargă în Cipru deghizat în arbitru pentru a truca meciuri din cauza stării grave de sănătate a tatălui său: „Părinții mei erau în Turcia unde tatăl meu făcea tratament pentru cancer. Era în fază terminală, doctorii din țară îi mai dădeau două luni de trăit. Turcii ne-au dat speranțe și ne-au spus că are 60 la sută șanse de supraviețuire. Tatăl meu a mers acolo pentru imunoterapie și radioterapie, dar ne costa 40.000 de euro. Aveam mare nevoie de bani”. 

Dacă aș mai avea nevoie vreodată de bani pentru un lucru similar, aș truca meciuri din nou. Tata mi-a dat viață
- Alin Stoica, pentru Gazetă, în 2018

Potrivit lui Stoica, tatăl său s-a vindecat miraculos în urma tratamentului. Iuliana Neagoe susține, însă, că diagnosticul invocat de fostul său iubit este doar o minciună: „Acum o lună, i-am trimis 2.000 de euro pentru că mi-a spus că trebuie să cumpere pentru tatăl lui bolnav de cancer niște picături foarte scumpe din Egipt printr-o colegă de-a mamei lui. Din câte am aflat, tatăl lui are doar o problemă cu rinichii, fără nicio legătură cu cancerul. Este una dintre multele minciuni ale domnului Stoica. Cred că banii ăștia se duceau la pariuri”.

Informat despre acuzațiile mamei copilului, al treilea om din proiectul AAASport, Andrei Iordănescu, e tentat să-i ia partea lui Alin Stoica: „Multe persoane pot spune ce vor, asta nu înseamnă că e și adevărat. Până la proba contrarie, îl credem pe Alin”.

CITEȘTE AICI DETALIILE INCREDIBILE ALE CAZULUI DE TRUCARE DE MECIURI ÎN CARE A FOST IMPLICAT ALIN STOICA: 

FOOTBALL LEAKS “Am trucat meciuri deghizat în arbitru. Aveam nevoie de bani pentru tata, bolnav de cancer în fază terminală”. Gazeta demască o nouă rețea, cu jucători activi români pe post de arbitri în Cipru

FOOTBALL LEAKS Cum e coordonată rețeaua “jucătorilor deghizați în arbitri” » Cine și ce români propunea pentru un club străin deținut de mafia chineză. Cantonamente gratis dubioase pentru est-europeni

FOOTBALL LEAKS Eric Mao, fața mafiei asiatice a pariurilor: negocieri cu Maradona, Neymar și Ronaldo, investiții mici, faliment și scandaluri de meciuri trucate în Europa. Românii, rol important în imperiul său ilegal

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (13)
opinca_de_aur
opinca_de_aur  •  06 August 2021, 19:41
Postat de sibelius pe 06 August 2021, 19:19

Matale radeai offtopic. Vazusi un nume si pentru ca literele multe dau dureri de cap ai comentat ceva.

Adica nu mai e voie sa facem misto de un agramat? Pentru ca o fi de acelasi nivel cu cei de pe-aici? Tovaras de corigentza cu tine? Sau cu ailalti care nu fac diferenta intre "anexat" si "axat"? Pe bune? Sau daca il chiama Iordanescu este imun?

sibelius
sibelius  •  06 August 2021, 19:19
Postat de Cristian Tataru pe 06 August 2021, 19:16

Dagu' mosului, raspunsul matale se pupa ca musca-n lapte. Ce are s... cu prefectura bre? Io râdeam de un agramat care da interviuri. Ai nevoie de un desen?

Matale radeai offtopic. Vazusi un nume si pentru ca literele multe dau dureri de cap ai comentat ceva.

10218332765774770
Cristian Tataru  •  06 August 2021, 19:16
Postat de valyomanyd pe 06 August 2021, 16:19

Cristinel, fac pariu (sic) ca habar nu ai despre ce ......Iordanescu e vorba ! :))

Dagu' mosului, raspunsul matale se pupa ca musca-n lapte. Ce are s... cu prefectura bre? Io râdeam de un agramat care da interviuri. Ai nevoie de un desen?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează