FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Noile reguli impuse schimbă modul în care se joacă meciurile din Superligă! Kyross Vassaras i-a anunțat pe jucători ce riscă

Kyros Vassaras. Foto:frf.ro +24   FOTO
Kyros Vassaras. Foto:frf.ro

Articol de - Publicat joi, 16 iulie 2026, 12:27 / Actualizat joi, 16 iulie 2026 12:28

Kyros Vassaras, șeful CCA, a susținut o serie de întâlniri cu jucătorii și antrenorii din Superligă pentru a le explica schimbările de regulament care intră în vigoare din noul sezon. Gazeta Sporturilor a fost prezentă la ședința pe care oficialul a susținut-o la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia.

Vineri începe o nouă ediție a Superligii! O bună parte dintre modificările impuse de FIFA pentru Campionatul Mondial, menite să reducă tragerile de timp și să crească timpul efectiv de joc, vor fi aplicate încă din acest sezon al celui mai important campionat de fotbal din România.

Astfel, atât jucătorii, cât și antrenorii au fost înștiințați cu privire la noile decizii pe care arbitrii le vor putea lua în timpul meciurilor și la sancțiunile pe care le riscă jucătorii care trag de timp.

Schimbări mai rapide: 10 secunde pentru a ieși de pe teren

Fotbaliștii vor avea, de acum înainte, la dispoziție 10 secunde pentru a părăsi terenul atunci când sunt înlocuiți.

În caz contrar, jucătorul care urmează să intre pe teren va fi obligat să mai aștepte pe margine cel puțin un minut. După expirarea celor 60 de secunde, acesta va putea intra pe teren la prima întrerupere a jocului.

În cazul unor schimbări multiple, numărătoarea va începe din momentul în care arbitrul de rezervă semnalizează ultima schimbare.

Pentru a reduce timpul necesar efectuării unei înlocuiri, jucătorii care urmează să intre pe teren vor fi verificați în prealabil de arbitru, pentru a se asigura că echipamentul lor este regulamentar.

Noile reguli impuse schimbă modul în care se joacă meciurile din Superligă! Kyross Vassaras i-a anunțat pe jucători ce riscă
Marian Barbu

Cine poate discuta cu arbitrul

CCA le-a transmis jucătorilor că arbitrul va discuta fazele controversate doar cu jucătorii implicați, cărora le va explica decizia, precum și cu cei doi căpitani.

Aceștia din urmă vor avea responsabilitatea de a-și îndepărta și tempera colegii, pentru a evita aglomerarea arbitrului și protestele inutile.

Ca și până acum, în cazul în care banderola de căpitan este purtată de portar, va fi desemnat un alt coechipier care îi va ține locul în dialogul cu arbitrul. FRF îl numește vicecăpitan!

Acesta trebuie să fie prezent lângă căpitan încă de la începutul partidei. Chiar dacă un căpitan are dreptul de a cere explicații, și el poate fi sancționat.

CCA recomandă arbitrilor să îi sancționeze pe jucătorii care vin agresiv de la distanță pentru a cere explicații arbitrului.

Noile reguli impuse schimbă modul în care se joacă meciurile din Superligă! Kyross Vassaras i-a anunțat pe jucători ce riscă
Kyros Vassaras a prezentat cluburilor din Superligă și mass-mediei noile reglementări în arbitraj

Pedepse pentru jucătorii care se prefac accidentați

UEFA și Comisia Centrală a Arbitrilor vor să sancționeze jucătorii care trag de timp simulând accidentări. Noile reguli ar putea crea probleme echipelor ai căror jucători recurg la astfel de gesturi.

Concret, dacă un fotbalist acuză o accidentare, există două scenarii. Arbitrul îl va întreba dacă are nevoie sau nu de îngrijiri medicale.

În cazul în care jucătorul solicită intervenția staff-ului medical, acesta va intra pe gazon și îi va acorda îngrijiri, însă fotbalistul va fi obligat ulterior să părăsească terenul timp de un minut. Dacă va refuza intervenția medicală, jucătorul nu va mai fi nevoit să iasă de pe teren.

Există și excepții: în cazul în care accidentarea se produce la nivelul capului sau dacă un jucător este accidentat în urma unei abateri de natură fizică pentru care adversarul este avertizat sau eliminat, acesta poate rămâne pe teren chiar dacă tratamentul nu este finalizat rapid.

Potrivit noilor reglementări, în cazul în care un jucător acuză crampe, arbitrul nu este obligat să oprească jocul.

O situație specială este cea în care un portar se accidentează. Acesta nu este obligat să părăsească terenul după ce primește îngrijiri medicale.

Încă nu s-a găsit o soluție pentru „manevra Târnovanu”

Există cazuri în care un portar acuză o problemă medicală pentru a câștiga timp, așa cum a făcut de mai multe ori Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB. În această situație, arbitrul nu îl poate trimite pe portar în afara terenului timp de un minut, însă îl poate sancționa în alt mod.

„Arbitrul poate să-i acorde cartonașul galben. Depinde de acesta dacă va considera că portarul trage de timp sau dacă este cu adevărat accidentat. Deocamdată nu avem o altă soluție. Se fac anumite teste, însă nu a fost luată încă nicio decizie”, li s-a transmis cluburilor.

Ce alte schimbări importante a mai prezentat CCA jucătorilor

+19 FOTO

FRF a prezentat pe site-ul oficial un rezumat al celor mai importante modificări sau clarificări.

Legea 4 – Echipamentul jucătorilor

  • Accesoriile sunt permise dacă nu sunt periculoase și sunt acoperite în mod sigur și securizat.

Legea 5 – Arbitrul

  • Competițiile au permisiunea de a utiliza tehnologia pentru a-l ajuta pe arbitru să ia sau să modifice decizii în legătură cu protocolul VAR, cu mingea în joc sau în afara jocului, inclusiv tehnologia liniei porții, și cu ofsaidul, inclusiv tehnologia semiautomatizată a ofsaidului.

  • Se clarifică faptul că avantajul poate fi aplicat atunci când o reluare este executată incorect și mingea este în joc.

  • Cu anumite excepții, jucătorii care primesc îngrijiri/evaluare pe terenul de joc sau care provoacă oprirea jocului din cauza unei accidentări trebuie să părăsească terenul și să rămână în afara acestuia timp de un minut după reluarea jocului.

VAR poate revizui:

  • Un cartonaș roșu acordat eronat, rezultat dintr-un al doilea cartonaș galben evident greșit.

  • Situația în care unui jucător îi este arătat în mod greșit un cartonaș roșu sau galben, atunci când abaterea a fost comisă de un alt jucător al uneia dintre echipe.

  • O lovitură de colț acordată eronat poate fi schimbată imediat, fără a întârzia reluarea jocului (aceasta rămâne la opțiunea competiției).

Legea 12 – Greșeli și abateri

  • Nu se acordă avertisment (cartonaș galben) pentru o abatere DOGSO – Denying an Obvious Goal-Scoring Opportunity – (n.r. situația în care un jucător oprește o ocazie clară de a înscrie), dacă se aplică avantajul și se înscrie un gol.

Citește și:
Cele mai tari meme după ce Argentina a eliminat Anglia în semifinalele Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cele mai tari meme după ce Argentina a eliminat Anglia în semifinalele Campionatului Mondial
Gafă de proporții a lui Chelsea, în timp ce Anglia era eliminată de Argentina de la Mondial: „Ce rușine de club!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Gafă de proporții a lui Chelsea, în timp ce Anglia era eliminată de Argentina de la Mondial: „Ce rușine de club!”
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Profit.ro
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează