FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Ce moment la televiziunea italiană! Două legende ale fotbalului, discurs monumental despre Mircea Lucescu

Articol de - Publicat miercuri, 08 aprilie 2026 01:10 / Actualizat miercuri, 08 aprilie 2026 05:07

Mircea Lucescu a murit marți seară, la 80 de ani, pe patul Spitalului Universitar de Urgență București. Fabio Capello (79 de ani), unul dintre cei mai mari antrenori din istoria Italiei, și Zvonimir Boban (57 de ani), legenda fotbalului croat, i-au adus un ultim omagiu.

În timpul emisiunii care avea subiect central seara de Liga Campionilor, cu „sferturile” Real Madrid - Bayern (1-2) și Sporting - Arsenal (0-1), jurnaliștii italieni de la Sky Sport au aflat tragica veste a morții lui Mircea Lucescu.

Omagiu pentru Mircea Lucescu la Sky Sport Italia

Printre cei prezenți în emisiune se aflau Fabio Capello și Zvonimir Boban, nume uriașe din fotbalul mondial. Cei doi au vorbit cu melancolie despre „Il Luce”.

„A fost un antrenor bun, o persoană frumoasă, un tip simpatic aș putea spune. Era foarte vivace și când te întâlneai cu el îi plăcea să discute despre fotbal, dar și despre cele ale vieții. Era o persoană curioasă.

De fiecare dată când m-am văzut cu el, de fiecare dată mi-a plăcut. Iar ca antrenor, cifrele sale vorbesc de la sine”, a spus Capello.

A luat cuvântul și unul dintre jurnaliștii postului italian: „A murit pentru fotbal! A murit pentru naționala lui. A stat pe bancă la primul baraj pentru Mondial, cel cu Turcia. A terminat partida, i s-a făcut rău mai târziu. O persoană imensă”.

Concluzia, pe un ton admirativ, i-a aparținut lui Boban, fost câștigător de Liga Campionilor cu AC Milan: „Un om dulce, expresiv, îmi aduc aminte de el cu melancolie, ca între balcanici. O fire boemă, a iubit fotbalul italian. Știu cât de mult i-a plăcut! O persoană extraordinară. Să se odihnească în pace!”.

Ce moment la televiziunea italiană! Două legende ale fotbalului, discurs monumental despre Mircea Lucescu
Fabio Capello, cu zâmbetul pe buze când își amintește de Mircea Lucescu

Toate publicațiile sportive din Italia au tratat cu maxim interes situația lui Mircea Lucescu, încă de la apariția primelor probleme medicale. Astăzi, sute de articole au curs în Peninsulă, amintiri cu „Il Luce”.

Lucescu a luat primul contact cu fotbalul italian în 1990, când a mers la Pisa. Le-a mai antrenat pe Brescia, Reggiana și Inter Milano.

Mircea Lucescu, carieră inegalabilă în fotbal

Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO

+21 FOTO
  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
  • Ca jucător, a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
Citește și:
Ce „BOMBĂ” ar fi: Nicolae Stanciu negociază revenirea în Superliga! » GSP are toate detaliile
Superliga
Ce „BOMBĂ” ar fi: Nicolae Stanciu negociază revenirea în Superliga! » GSP are toate detaliile
Emoție pură » Imagini de la antrenamentul lui Răzvan Lucescu: cum l-au primit fotbaliștii lui PAOK
Campionate
Emoție pură » Imagini de la antrenamentul lui Răzvan Lucescu: cum l-au primit fotbaliștii lui PAOK
UEFA a dat răspunsul, după plângerea formulată de Barcelona împotriva lui Istvan Kovacs!
Liga Campionilor
UEFA a dat răspunsul, după plângerea formulată de Barcelona împotriva lui Istvan Kovacs!
Prima reacție din Bănie, după eșec: „U Cluj este copilul norocului. Ar trebui să joace și fotbal”
Superliga
Prima reacție din Bănie, după eșec: „U Cluj este copilul norocului. Ar trebui să joace și fotbal”
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Profit.ro
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (3)
gheorghe
gheorghe  •  08 Aprilie 2026, 11:36

Acest OM merita doliul national !!!! Cineva trebuie sa solicite acest lucru ! După părerea mea , obligatoriu ! COBORÂȚI STEAGURILE IN BERNA

penultimul
penultimul  •  08 Aprilie 2026, 03:38

Giulio di Fea are un articol fantastic in Gazzetta dello Sport. O mostră de profesionalism jurnalistic și căldură umană.

ErjiMarasti
ErjiMarasti  •  08 Aprilie 2026, 01:49

a trait pentru fotbal, a respirat fotbal pina in ultima clipa ! drum lin printre stele !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!