FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Ce nebunie la CFR Cluj: 8 trofee din 11 sunt din penalty!

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat marti, 17 iulie 2018 09:00

Campioana României și-a trecut în palmares și Supercupa, după ce a învins Craiova de la punctul cu var. 73% la sută din trofeele cucerite de clujeni sunt decise după lovituri de la 11 metri.

Culio ia mingea și trage fără emoție: 1-0 pentru CFR. Încă 15 minute și meciul se termină, aducând cel de-al 11 lea trofeu în vitrina clujenilor. Un nou trofeu cucerit, dar după aceeași metodă devenită celebră în Gruia! O lovitură de la 11 metri le-a adus clujenilor cel de-al 8 trofeu din 11, adică 73 la sută din cupele cucerite în întreaga istorie!

Cadu, killer-ul de la punctul cu var

Primul titlu cucerit de CFR, în urmă cu 10 ani, a fost adjudecat chiar în ultima etapă, în derby-ul Clujului, dintre Universitatea și CFR. În minutul 65, Ovidiu Hațegan dictează penalty la o fază în care Ruiz este faultat. Cadu marchează și CFR este matematic campioana României.

Doi ani mai târziu, cu două etape înainte de final, "vișiniii" devin matematic campioni. după ce câștigă meciul cu Craiova, tot după executarea unui 11 metri. La "centru" tot Ovidiu Hațegan, iar marcatorul golului decisiv tot Ricardo Cadu, de această dată în minutul 90+3!

Și în sezonul 2011-2012, titlul se câștigă tot cu un penalty. La rejucarea meciului dintre U Cluj și CFR, pe 18 mai, în ultimul minut al jocului, la scorul de 2-2, CFR primește penalty. Eroarea comisă de arbitrul croat Ante Vucemilovici, care a acordat uşor penaltyul, o face pe CFR campioană, iar golul a fost marcat de același Cadu.

Au luat așa două Cupe și 3 Supercupe

Din cele patru Cupe ale României bifate, două s-au decis la loviturile de la 11 metri, cea cu Vaslui din sezonul 2009-2010 și cea cu Dinamo din sezonul 2015-2016. La capitolul Supercupe, toate au fost câștigate după ce s-a bătut un penalty. Primele două din 2009 și 2010 s-au decis la loviturile de departajare, iar cea de sâmbătă, după ce Culio a marcat de la punctul cu var în timpul regulamentar de joc.

"A fost penalty clar la Omrani, ca să nu mai zic că am mai avut cel puțin un penalty. Eu cred că în ultimul minut al primei reprize, când Țucudean este faultat, în mod normal se dă penalty! A fost un meci de mare luptă pe care l-am câștigat meritat în fața Craiovei"
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

4
penaltyuri eronate a primit CFR Cluj în sezonul trecut de Liga 1, în meciurile cu Poli Iași, Dinamo, Chiajna și FCSB

3
trofee au fost câştigate de CFR fără ajutorul decisiv al unui penalty: titlul din 2017-2018, Cupele României din 2008 şi 2009

TROFEELE CÂȘTIGATE DE CFR CLUJ, DUPĂ PENALTYURI

LIGA 1
2007-2008 U Cluj - CFR Cluj 0-1 (câștigă campionatul în ultima etapă, gol marcat de Cadu în minutul 65)
2009-2010 U Craiova - CFR Cluj 2-3 (câștigă matematic titlul, gol marcat de Cadu în minutul 90+3)
2011-2012 U Cluj - CFR Cluj 2-3 (câștigă matematic titlul, gol marcat de Cadu în minutul 90)

CUPA ROMÂNIEI
2009-2010 CFR Cluj - FC Vaslui 0-0 (5-4 la penaltyuri)
2015-2016 Dinamo - CFR Cluj 2-2 (4-5 la penaltyuri)

SUPERCUPA ROMÂNIEI
2009 Unirea Urziceni - CFR Cluj 1-1 (2-3 la penaltyuri)
2010 CFR Cluj - Unirea Urziceni 2-2 (2-0 la penaltyuri)
2018 CFR Cluj - U Craiova 1-0

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (11)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  18 Iulie 2018, 12:55
Postat de Florin Rusalim pe 18 Iulie 2018, 11:39

Cel mai prost canal online/ scris mediatic sin Romania. Un grup de frustrati care au interes in a scrie doar ce vinde si un grup de *** care se *** pentru ***. Sunteti o rusine!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

685622111830014
Florin Rusalim  •  18 Iulie 2018, 11:39

Cel mai prost canal online/ scris mediatic sin Romania. Un grup de frustrati care au interes in a scrie doar ce vinde si un grup de *** care se *** pentru ***. Sunteti o rusine!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  17 Iulie 2018, 13:36

cate trofee sunt luate dupa 3 penaltyuri neacordate cum a avut CFRul cu Craiova ? in rest aia ca un titlu se castiga din penalty...doar un *** gigist ca Craitoiu o putea debita.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează