FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - RAPID

Ce nu s-a văzut la TV în Farul - Rapid 3-1 » Înjurături cu duiumul, scandări rasiste și stop-joc!

Farul - Rapid, etapa 27 din Superliga. Foto: Andrei Furnigă (GSP)
Farul - Rapid, etapa 27 din Superliga. Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de - Publicat duminica, 15 februarie 2026 19:50 / Actualizat duminica, 15 februarie 2026 20:12

Chiar dacă s-au întâlnit două formații cu obiective totale diferite, rivalitatea formată de-a lungul anilor a tensionat atmosfera la disputa dintre Farul Constanța și Rapid București (3-1), mai ales în tribune. În mai multe rânduri, s-au aruncat cuvinte grele din ambele galerii la adresa adversarilor, dar totul a culminat pe final de meci, când arbitrul Szabolcs Kovacs a oprit partida pentru câteva secunde.

Motivul a fost oferit de Peluza Marină, care a recurs la scandări rasiste către suporterii giuleșteni. În cele din urmă, partida a ajuns cu bine la final, cu stări de spirit diferite în cele două tabere. Gazdele au sărbătorit victoria alături de fani, în timp ce giuleștenii au părăsit terenul însoțiți de înjurăturile propriei galerii. Cinci lucruri care nu s-au văzut la TV.

1. Debut între buturi la 19 ani

În mod cu totul surprinzător, Ianis Zicu l-a titularizat în poarta pe puștiul Rafael Munteanu, aflat la debut în Superligă. Internaționalul U19 a impresionat în Cupa României, primind un singur gol în cele patru partide disputate, ceea ce l-a determinat pe antrenorul Farului să-i acorde o șansă.

Decizia a întrerupt o serie spectaculoasă de 83 de partide consecutive pentru portarul Alexandru Buzbuchi, integralist în sezonul trecut, dar și în actuala ediție de campionat.

2. Invazie giuleșteană în peluză

Ca și la meciul cu Dinamo București, din urmă cu două etape, fanii oaspeților au fost în număr mai mare decât procentul de 5 la sută din capacitatea micuței arenei din Ovidiu, acordat formației vizitatoare conform regulamentului. Galeria giuleșteană a recurs la o strategie simplă, cumpărând aproape toate biletele de la peluza a doua, astfel că i-a obligat pe organizatori să le rezerve întreaga zonă.

Pe lângă suporterii veniți din Capitală, în peluză a intrat și o facțiune din orașul de la malul mării, intitulată "Constanța vișinie". Culmea, chiar aceasta a afișat un banner cu un mesaj ironic la adresa alb-albaștrilor: "Vorbiți de periferie, dar casa voastră-i în câmpie". O trimitere directă la faptul că baza sportivă a Academiei Hagi se află în plin câmp, la câțiva kilometri distanță de oraș.

3. Scuze de la Andrei Borza pentru alb-albaștri

Trei dintre titularii de la Rapid București, Cristian Manea, Constantin Grameni și Andrei Borza, au crescut la Academia Hagi, debutând la seniori la clubul lui Gică Hagi. De altfel, ultimul dintre ei nici nu s-a bucurat după golul marcat în prima repriză, ridicând mâinile în semn de scuze față de fanii constănțenilor.

Alături de cei trei, de la Farul a venit la Rapid, în urmă cu doi ani, și portarul Marian Aioani, primit cu simpatie de galerie alb-albastră.

4. Decizia rapidă luată de „central”

Binecunoscuta rivalitate dintre suporterii celor două formații s-a făcut simțită în special în repriza secundă. Tonul a fost dat de galeria giuleșteană, care, pe fondul scorului nefavorabil de pe tabela de marcaj, i-a înjurat pe constănțeni. Răspunsul a fost unul peste limita legii, fanii Farului apelând la scandări rasiste.

Drept urmare, observatorul partidei s-a sesizat, iar crainicul a cerut, printr-un anunț oficial la stația de amplificare, că fiecare parte să-și încurajeze echipa favorită cu fair-play. După ce s-a conformat inițial, Peluza Marină a recurs din nou la scandări rasiste, iar „centralul” Szabolcs Kovacs a luat o măsură drastică, oprind meciul după doar câteva zeci de secunde, și a chemat jucătorii la mijlocul terenului.

În acest timp, crainicul a avertizat că meciul va fi suspendat dacă astfel de scandări se vor repeta. Partida s-a reluat abia după ce căpitanul Ionuț Larie a avut o scurtă discuție cu fanii și l-a asigurat pe arbitru că totul este în regulă.

5. Alibec, aplaudat de un stadion întreg

Revenit la Farul după o jumătate de an dezastruoasă la FCSB, Denis Alibec are un randament excelent. În patru meciuri disputate, atacantul în vârstă de 35 de ani și-a trecut în cont 3 goluri și o pasă decisivă. Reușita cu Rapid a venit dintr-o lovitură de pedeapsă, obișnuitul executant al alb-albaștrilor în ultimele sezoane, Ionuț Larie, cedându-i acest privilegiu.

Astfel, chiar dacă a fost contestat de o parte a ultrașilor în etapa trecută, reproșându-i-se plecarea la FCSB, Alibec a fost aplaudat de întreg stadionul în momentul schimbării.

Citește și:
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como
Stranieri
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Tenis
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Italienii de la Gazzetta dello Sport au văzut ce a făcut Chivu în minutul 60 și prevăd ceva măreț: „Totul e posibil acum”
Campionate
Italienii de la Gazzetta dello Sport au văzut ce a făcut Chivu în minutul 60 și prevăd ceva măreț: „Totul e posibil acum”
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
Superliga
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
Cel mai scump apartament din istorie. Rinat Ahmetov a cumpărat un apartament cu 21 de camere pentru 471 milioane euro
Profit.ro
Cel mai scump apartament din istorie. Rinat Ahmetov a cumpărat un apartament cu 21 de camere pentru 471 milioane euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como


Comentarii (3)
utilizator șters
utilizator șters  •  15 Februarie 2026, 22:02

Cum sa nu se vada la tv ca ma uitam impreuna cu niste amici iar unul dintre ei care nu urmareste de obicei fotbalul ma intreaba daca ceea ce se aude pe direct e injuratura aia care incepe cu m sau i se pare lui ca nu aude bine.

Ianosik
Ianosik  •  15 Februarie 2026, 21:24

Desigur.amenda cea mare va veni în Giulești .chiar dacă mesaje rasiste au fost din partea Farului.

FccFarul
FccFarul  •  15 Februarie 2026, 20:43

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”