Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru, Maria Olteanu - Publicat sambata, 24 octombrie 2026 23:11 / Actualizat sambata, 24 octombrie 2026 23:23
FCSB - Rapid 4-1. FCSB a câștigat categoric derby-ul cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a din Superliga, după o repriză secundă în care a întors spectaculos rezultatul. După meci, elevii lui Laurențiu Reghecampf au rămas să sărbătorească alături de fanii prezenți pe Arena Națională.
Giuleștenii au deschis scorul în minutul 11, prin Stojilkovic, și au intrat în avantaj la pauză, însă roș-albaștrii au revenit în forță după reluare. Muhar, Boutoutaou, cu o „dublă”, și Joao Paulo au punctat pentru formația lui Laurențiu Reghecampf, care a obținut trei puncte importante în lupta pentru play-off, reușind să lege trei victorii la rând cu noul tehnician.
FCSB a sărbătorit cu fanii, giuleșteni au fost dărâmați
Imediat după final, din peluza roș-albastră s-a scandat „Pancule, să-ți dăm la m***”. Jucătorii Rapidului au mers în fața galeriei, împreună cu Pancu și staff-ul, iar ultrașii din peluză i-au aplaudat, toți cântând împreună. Iar fanii i-au scandat numele lui Daniel Pancu, care a răspuns cu un salut în timp ce ultrașii scandau „M***e, Steaua”.
Asta în timp ce Reghecampf i-a strâns pe jucători într-un cerc, în jurul lui, și le-a ținut un scurt discurs, la final bucurându-se toți împreună. Apoi a venit rândul ca jucătorii să meargă în fața Peluzei Nord și să sărbătorească a treia victorie la rând.
Scandarea care s-a auzit cea mai tare a fost „Am avut și vom avea mereu...”. A urmat turul stadionului și drumul spre vestiare, în timp ce jucătorii Rapidului încă se aflau în fața galeriei.
Jucătorii au rămas minute bune să sărbătorească alături de fani al treilea succes la rând, care îi aduce pe loc de play-off în acest moment, după un început complicat de sezon.
De partea cealaltă, Pancu a părut extrem de afectat de înfrângere. A salutat galeria și apoi a plecat cu capul plecat spre vestiar.
Cele mai tari imagini de la derby-ul FCSB - Rapid
Clasamentul din Superliga la zi
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”