FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Au venit explicațiile » De ce i-au cerut demisia lui Dan Petrescu: „Penibil” + Ultimatum ferm: „În caz contrar, vom continua protestul!”

Dan Petrescu / foto: Guliver/GettyImages
Dan Petrescu / foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2025 09:20 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2025 09:41

Peluza Vișinie, care o susține pe CFR Cluj, a explicat de ce i-a cerut demisia lui Dan Petrescu, la finalul meciului cu Farul, scor 3-1.

La finalul meciului din Gruia, galeria celor de la CFR Cluj i-a cerut demisia lui Petrescu, deși acesta nu a fost pe bancă, din cauza unor probleme de sănătate. Acum, Peluza Vișinie a explicat și motivele principale: jocul prestat de echipă și investițiile slabe în lot la începutul sezonului.

Suporterii acuză faptul că Petrescu a contribuit la problemele financiare ale clubului, pentru că a cerut un număr „exagerat” de fotbaliști.

Dan Petrescu, la două zile de plecarea de la CFR Cluj! » Tensiune maximă la club: „Am fost nemulțumiți tot timpul, ne dorim mai mult”
CFR CLUJ
Dan Petrescu, la două zile de plecarea de la CFR Cluj! » Tensiune maximă la club: „Am fost nemulțumiți tot timpul, ne dorim mai mult”

Suporterii de la CFR Cluj au explicat de ce i-au cerut demisia lui Dan Petrescu

„Domnul Dan Petrescu este unul dintre antrenorii cu care am obținut câteva dintre cele mai mari performanțe din istoria clubului, atât pe plan intern, cât mai ales pe plan internațional. A câștigat 3 campionate și a contribuit la celelalte două, antrenând echipa în debutul, respectiv finalul acestora.

Pe plan internațional, echipa noastră a obținut 12 puncte în grupele Europa League, 10 în grupele Conference League, pentru ca mai apoi să fie eliminată în primăvara europeană, la limită, de două nume grele din Europa, FC Sevilla, care a câștigat ulterior trofeul Europa League în același sezon și Lazio. Pentru toate acestea, va avea tot timpul respectul nostru!

De ce în prezent cerem demisia lui, ce anume ne deranjează în acest moment și pare că nici dânsul, nici presa, nici unii dintre suporterii noștri sau alte nume din lumea fotbalului nu vor să înțeleagă: faptul că echipa are un joc urât, greu de urmărit pentru orice privitor, fie că e susținător al echipei sau spectator neutru.

Considerăm, cu tot respectul pentru adversari, că este penibil să ai 28% posesie într-o repriză împotriva lui FC Botoșani, echipă ce ocupa la acel moment penultimul loc din clasament, că este penibil sa ai un singur șut spre poartă împotriva Oțelului, echipă cu grave probleme financiare, iar cel mai mult considerăm penibil modul în care ne-am prezentat în cele două derby-uri ale orașului.

În meciul tur știm cu toții povestea cu titularii, nu o mai repetăm, iar în meciul retur ne-am prezentat absolut jenant pe Cluj Arena, adversarii noștri fiind net superiori la mai toate capitolele”, este începutul comunicatului celor de la Peluza Vișinie.

„Estetica jocului se reflectă în prezența la stadion”

„Exemplele pot continua cu meciuri precum cel cu Petrolul, considerat de multe voci din lumea fotbalului ca fiind cel mai urât din acest campionat, sau eliminarea rușinoasă din Europa, dar nu vom sta să le enumerăm pe toate

Considerăm că în momentul în care la echipă sunt niște jucători creativi și cu multe calități precum Fică, Simao, Korenica sau mai ales Tachtsidis, se poate juca un fotbal plăcut ochiului, așa cum s-a jucat în debutul de sezon sau în meciul de aseară, culmea, tocmai în absența misterioasă de pe bancă a domnului antrenor. Estetica jocului se reflectă și în prezența la stadion.

Putem lua ca reper un derby, cel cu Rapid, în care am jucat acasă cu 4000 de suporteri, în timp ce anul trecut, avându-l antrenor pe Adrian Mutu, nu mai puțin de 13500 de suporteri au fost prezenți în tribunele stadionului nostru.

Cu 2-3 excepții nivelul echipelor din Liga 1 este unul slab, nicidecum unul de speriat pentru ca jocul echipei să fie mai tot timpul unul temător, pentru ca declarațiile de la conferința de presă să fie întotdeauna temătoare!”, au mai transmis fanii din galeria CFR-ului.

Suporterii, mulțumiți de victoria cu Farul: „Dacă nu vom vedea din nou acest joc, vom continua protestul”

„De asemenea, dată fiind situația financiară precară a clubului, considerăm absolut stupid faptul că în lotul echipei au fost la începutul sezonului nu mai puțin de 40 de jucători, noi neavând vreo garanție că vom juca în grupele europene, pentru a avea măcar o minimă justificare asupra acestui număr.

În fotbalul actual se joacă din 3 în 3 zile, jucătorii fiind antrenați să susțină acest ritm. Sunt absolut normale câteva schimbări de la un meci la altul, dar este total anormal să schimbi o întreagă echipă. O vină pentru situația financiară a clubului o are deci și actualul antrenor, care a cerut să aibă la dispoziție numărul exagerat de fotbaliști!

Acestea fiind spuse, vom continua să cerem demisia antrenorului până când vedem o schimbare în estetica jocului echipei. Nu cerem rezultate ieșite din comun cu lotul pe care domnul Dan Petrescu îl are la dispoziție, cerem doar să vedem fotbal, să ținem și noi de minge după ce marcăm primii, să nu jucăm continuu doar “lungă și pe a doua”.

Începutul, meciul cu Farul Constanța, a fost promițător. Echipa a atacat și după marcarea primului sau celui de-al doilea gol, a jucat frumos, cu mingea pe jos, nu cu bubuieli continue. Sperăm să vedem acest joc și în meciurile următoare, iar astfel ne vom schimba și noi poziția. În caz contrar, vom continua protestul!”, au încheiat cei de la Peluza Vișinie.

Citește și:
Decizie după Rapid - Metaloglobus: antrenorul va fi DEMIS mâine dimineață
Superliga
Decizie după Rapid - Metaloglobus: antrenorul va fi DEMIS mâine dimineață
Ultimele detalii despre situația lui Olimpiu Moruțan: urmează ziua negocierilor finale
Superliga
Ultimele detalii despre situația lui Olimpiu Moruțan: urmează ziua negocierilor finale
Se întâmplă o dată în viață! Handbalistele Rapidului sărbătoreau deja victoria din European League, dar a urmat o acțiune miraculoasă
Handbal
Se întâmplă o dată în viață! Handbalistele Rapidului sărbătoreau deja victoria din European League, dar a urmat o acțiune miraculoasă
Ce a vrut să transmită Ofri Arad? » Postarea israelianului la doar două zile după ce Becali i-a anunțat venirea
Superliga
Ce a vrut să transmită Ofri Arad? » Postarea israelianului la doar două zile după ce Becali i-a anunțat venirea
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (13)
torben
torben  •  29 Ianuarie 2025, 13:41

sper din suflet ca un copil fan cfr a dat interviul asta penibil ,

ViviNapoca
ViviNapoca  •  29 Ianuarie 2025, 13:13

Alături de " Peluza Vișinie " subscriu în totalitate ! Cine îl vrea pe D. Petrescu ( sant mulți " sfătuitori " pe aici ) le doresc sa le fie antrenor cât de curând la echipa lor și " sa se spele pe cap cu el " ! Noi ii mulțumim dar inevitabilul se întâmplă, Nu ești intr- o funcție pe viata ! Nici nu este recomandat și productiv asa ceva ! Se schimba președinți de stat ,regi,imperii ,etc . Iar noi stam sa ne milogim la antrenor ca echipa sa dea și ea măcar un șut la poarta adversa cu Botoșani și multe ,mult prea multe alte meciuri care le terminam cu " Sluji și rugăminți la ceruri " Poate , poate reușim ceva ! Preferi sa pierzi o partida dar știi ca ai făcut tot posibilul și 90 ( 100) de minute de joc nu ai păcălit fotbalul sub falsa impresie ca vezi doamne aceasta a fost Tactica !!!??? În Anglia la sfârșitul unui meci de fotbal îți vine să feliciți ambele echipe ,indiferent de învingător ,ca știi ca au făcut spectacol și au luptat pt. Culorile și prestigiul lor și pt. Publicul ( desigur numeros ca are ce vedea ) prezent pe stadion sau la tv !

_Van_Basten
_Van_Basten  •  29 Ianuarie 2025, 12:56

Suporteri adevarati. Fac atmosfera dupa o victorie cu 3-1 si inaintea unui meci cu fcsb. Bravo, baieti!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează