Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 31 martie 2026, 00:01 / Actualizat marti, 31 martie 2026 00:02
Agenția din Hexagon care a intermediat în 2024 transferul lui Kader Keita (25 ani) la CFR, actualmente la Rapid, a reclamat la Tribunalul Specializat Cluj – Secția Comercială faptul că nu a încasat comisionul de la club și cere insolvența grupării din Gruia. Francezii se adaugă unei liste mai lungi într-un dosar care cuprinde mai multe entități aflate în litigii similare cu clujenii. Azi, CFR ar trebui să facă dovada că nu mai avea datorii la 28 februarie, altfel riscă să rateze licența europeană pentru sezonul viitor
CFR Cluj a avut un parcurs formidabil în campionat și a intrat en-fanfare în play-off, fiind acum printre favoritele la titlu, dar problemele financiare continuă să macine în birourile din Gruia.
Cea mai nouă temă pe masa patronatului este un litigiu pornit de reprezentanții actualului rapidist Kader Keita, care au solicitat în instanță deschiderea procedurilor de insolvență a clubului din cauza refuzului de plată a unui comision de transfer. Suma nu este una mare, dar demersul se lipește deja la un dosar aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj – Secția Comercială, în care mai multe entități au făcut aceeași cerere împotriva grupării finanțate de Ioan Varga.
19.800 euro care atârnă ca o nouă piatră de moară legată de CFR

Ivorianul a fost recrutat de CFR Cluj de la Sivasspor în ianuarie 2024, când ardelenii au achitat 120.000 de euro către turci. Serviciile de intermediere au aparținut unei agenții din Hexagon, ACM Footbal Conseil, care reclamă că nici până în prezent nu și-a încasat drepturile aferente, respectiv 19.800 euro.
Clubul a primit inclusiv notificări în sensul închiderii datoriei, dar, cum CFR n-a oferit niciun răspuns, ACM a trecut la pasul următor, adică plângerea în instanță. Scopul este declanșarea insolvenței și trecerea sumei pe tabelul creditorilor.
Ioan Varga și președintele Iuliu Mureșan n-au răspuns apelurilor și mesajelor GSP spre a oferi un punct de vedere.
Între timp, trecut în Giulești din februarie 2025, mai întâi împrumut, apoi transfer definitiv, o afacere totală de 400.000 euro, Kader Keita a comis pe 3 martie un grav accident rutier, în sectorul 2 al Capitalei. A lovit pe trecerea de pietoni o femeie de 68 ani, care se află și în prezent internată la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce a suferit multiple traumatisme. Bulversat de eveniment, africanul a părăsit locul accidentului, fiind apoi reținut pentru 24 de ore.
Este cercetat în prezent sub control judiciar și a revenit pe gazon la ultima etapă din play-off, când a fost introdus în minutul 63 în locul lui Grameni.
Rezolvat „cazul Lovro Cvek”, altele rămase pe agenda dosarului
Conform datelor existente pe portalul instanței, pe lista celor care au solicitat deschiderea insolvenței se mai numără PD Sport Management DOO, impresarul Cătălin Sărmășan, Marina Pine Blu SRL și Safe Security SRL.

Din derularea termenelor, reiese că numai prima companie a renunțat la proces, semn că lucrurile s-au reglat. Acolo e vorba despre agenția care l-a reprezentat pe croatul Lovro Cvek, aflat la CFR în perioada 2022-2024 (53 meciuri, 2 goluri). Mijlocașul evolează acum la FC Voluntari (L2), după ce a mai trecut pe la Ordabasy (Kazahstan) și Sibenik (Croația).
Cătălin Sărmășan, agentul suspendat un an de FRF pentru implicare în pariuri, se „războiește” cu CFR pentru comisionul de pe urma transferului lui Andres Șfaiț, adus vara trecută de la Salernitana (Serie B).
Procesul a avut cel mai recent termen pe 26 martie, iar Tribunalul a amânat cauza pentru 28 mai „în vederea efectuării demersurilor care se impun în actualul stadiu al procedurii”.
Varga mizează pe un împrumut salvator de la un om de afaceri din Cluj!

Nu sunt însă singurele necazuri în curtea lui Varga. Gazeta a relatat zilele trecute că jucătorii au ajuns la nivelul a trei salarii restante, plus o serie de prime neachitate. Suma ar depăși valoarea unui milion de euro.
Iar CFR ar trebui să rezolve cel târziu pe 31 martie, azi, tabelul datoriilor ori să obțină acorduri de eșalonare cu fotbaliștii, astfel încât să nu-și pericliteze obținerea licenței UEFA pentru ediția viitoare a cupelor europene.
Varga ar fi promis din străinătate că lucrurile se vor rezolva la timp. Surse GSP vorbesc despre faptul că patronul din Gruia ar urma să fie ajutat cu un împrumut de un om de afaceri din Cluj, apropiat clubului, astfel încât să treacă peste acest hop financiar.
Vara trecută, Varga a salvat la fel corabia pe ultima sută de metri, după ce a achitat în ultima zi datorii de 1,6 milioane de euro, dintre care 750.000 de euro au provenit dintr-o afacere imobiliară neclară cu Clever Media Network. Povestea a fost prezentată pe larg de GSP. Compania e controlată de clujeanul Adrian Tomșa și înglobează posturile Prima Sport, care dețin drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga 1, în paralel cu Digi Sport.