FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Acord! Încă un fost fotbalist din Premier League vine în Superliga

Slimani, în stânga, în echipamentul lui Newcastle. Foto: Imago Images
Slimani, în stânga, în echipamentul lui Newcastle. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 07 septembrie 2025 18:00 / Actualizat duminica, 07 septembrie 2025 18:34

CFR Cluj a ratat transferul lui Simy Nwankwo (33 de ani), dar a ajuns la un acord pentru aducerea veteranului Islam Slimani (37 de ani), fost atacant în Premier League la Newcastle și Leicester!

Nwankwo nu mai vine la CFR Cluj. Vârful cu 116 meciuri în Serie A, care a atins apogeul în tricoul Salernitanei, în 2021, va semna cu Al-Orobah FC, din al doilea eșalon al Arabiei Saudite.

Simy era așteptat la Cluj la începutul săptămânii. Jucătorul a dat un răspuns pozitiv, dar a amânat nejustificat sosirea, moment în care conducerea feroviară și-a dat seama că nu va mai reuși să-l înregimenteze.

Simy a refuzat-o pe CFR Cluj pentru un salariu uriaș

Acord! Încă un fost fotbalist din Premier League vine în Superliga
Simy Nwankwo a refuzat-o în ultimul moment pe CFR Cluj. Foto: Imago

Din informațiile Gazetei Sporturilor, formația din Orientul Mijlociu i-a oferit lui Simy un angajament valabil un sezon, cu o remunerație net superioară celei propuse de Ioan Varga. Va încasa aproape un milion de euro, cu bonus de promovare inclus.

În Gruia, salariul său nu ar fi depășit 20.000 de euro lunar, la care s-ar fi adăugat prime de obiectiv.

Simy și-a început cariera la Portimonense, în Portugalia, iar în 2016 a făcut pasul în Italia, fiind transferat de Crotone pentru 850.000 de euro. Acolo a trăit cea mai prolifică perioadă a carierei, marcând 66 de goluri în 159 de meciuri.

Sezonul de referință rămâne 2020-2021, când a înscris 20 de goluri în cele 38 de etape din Serie A. În acel sezon, a reușit „duble” împotriva lui Napoli, Lazio, Parma și Torino, punctând și în meciurile cu Juventus și Atalanta.

În vara anului 2022, Salernitana a plătit 4 milioane de euro pentru a-l aduce, însă Simy nu a reușit să repete forma excelentă de la Crotone. Pentru Granata a marcat de 10 ori în 64 de partide și a fost împrumutat pe parcursul primului semestru al anului 2022 la Parma și, apoi, în sezonul 2022/2023, la Benevento.

În iunie 2025, contractul său cu Salernitana a ajuns la final.

Islam Slimani a ajuns la un acord cu CFR Cluj. După Zouma, Varga aduce încă un fotbalist cu Premier League în CV

După refuzul lui Simy, CFR Cluj s-a reorientat și a a ajuns la un acord cu Islam Slimani (37 de ani). Vârful va sosi zilele viitoare în Ardeal și va semna un contract pe un sezon, confirmă surse autorizate.

Acord! Încă un fost fotbalist din Premier League vine în Superliga
Islam Slimani. Foto: Imago Images

Informația mutării lui Slimani la CFR Cluj a fost anunțată de Digisport.

CV-ul său este unul impresionant: este cel mai bun marcator al Algeriei, cu 47 de reușite, și a cucerit Cupa Africii în 2019. Vârful speră ca evoluțiile de la CFR să-l readucă în prim planul naționalei în perspectiva Campionatului Mondial din 2026.

La nivel de club, a evoluat de-a lungul timpului pentru Sporting Lisabona (2013-2016, 123 meciuri, 61 goluri) cu care a câștigat o Cupă și o Supercupă a Portugaliei, Leicester City (2016-2017) și Newcastle United (2017–2018). Pentru scurt timp, a mai îmbrăcat tricourile lui Fenerbahce, Monaco, Lyon, Brest, Anderlecht, Coritiba și Mechelen, fără să se impună.

Ultima dată a jucat la Belouizdad, în prima ligă a Algeriei, fiind împrumutat de la Westerlo. A marcat de 3 ori în 12 partide.

500.000 de euroeste cota sa de piață, potrivit Transfermarkt.com

13meciuri în Liga Campionilor are Slimani. Le-a jucat pentru Sporting și Leicester

Citește și:
Gestul făcut de toți fotbaliștii campioanei FCSB, când au pășit pe gazonul de la Mioveni
Superliga
Gestul făcut de toți fotbaliștii campioanei FCSB, când au pășit pe gazonul de la Mioveni
Scânteia care a aprins scandalul dintre Cătălin Oprișan și Radu Banciu: „Vai de capul vostru! V-o ia mintea razna”
Media
Scânteia care a aprins scandalul dintre Cătălin Oprișan și Radu Banciu: „Vai de capul vostru! V-o ia mintea razna”
Olimpiu Moruțan negociază transferul la Rapid! Ce salariu vrea internaționalul român
Superliga
Olimpiu Moruțan negociază transferul la Rapid! Ce salariu vrea internaționalul român
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
Campionate
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (3)
uiuiui
uiuiui  •  08 Septembrie 2025, 11:33

astia din PL se bat pur si simplu pentru liga romina. e drept ca dau spre 60 de ani....

chepandy777
chepandy777  •  08 Septembrie 2025, 02:20

faliment fericit chefere

cristishady
cristishady  •  07 Septembrie 2025, 18:52

"Atacant din premier league", ultima data cand a jucat in PL a fost prin 2020, si ala un singur meci. Dupa logica asta, si FCSB a luat atacant de serie A, cand l-au adus pe Alibec

Vezi toate comentariile (3)
Comentează