FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - U CLUJ

live de la ora 20:00 CFR Cluj - U Cluj » Derby în Ardeal pentru play-off! Echipele probabile

CFR Cluj – U Cluj // FOTO: Imago
CFR Cluj – U Cluj // FOTO: Imago

Articol de , - Publicat sambata, 07 februarie 2026, 09:23 / Actualizat sambata, 07 februarie 2026 09:45

CFR Cluj și U Cluj se înfruntă de la ora 20:00 într-un meci din etapa 26-a din Superligă. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la reporterii Gazetei Sporturilor prezenți la stadion și în direct pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.

Cele două echipe din Cluj se află într-o situație excelentă în campionat și luptă pentru un loc de play-off.

CFR Cluj vine după 6 victorii la rând și e pe locul 7, cu 38 de puncte, cu unul mai puțin decât FC Botoșani, locul 6. În timp ce U Cluj e pe 4, cu 42 de puncte, și vine după 3 victorii consecutive.

CFR Cluj – U Cluj, live de la 20:00

CFR Cluj – U Cluj, echipe probabile

CFR Cluj (4-3-3): M. Popa – Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora - Korenica, Muhar, D. Djokovic - Cordea, Aliev, Biliboc
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Kun, Masic, Perianu, Fică, C. Deac, Sfait, Zahovic, Silmani
Absenți: Braun, T. Keita (suspendați), A. Păun, M. Kamara, S. Rocha (accidentați)
Antrenor: Daniel Pancu

U Cluj (4-3-3): Gertmonas - Mikanovic, I. Cristea, Coubiș, M. Silva - G. Simion, Bic, Nistor - Macalou, A. Trică, Mendy
Rezerve: Cosa, Lefter, Chinteș, Cisse, Chipciu, Toșca, Drammeh, Codrea, Stanojev, El Sawy, Fabry, A. Gheorghiță, Taiwo, Lukic
Absenți: Artean, V. Postolachi, Capradossi (accidentați)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca)
Arbitru: Rareș Vidican // Asistenți: Andrei Constantinescu. Marius Badea
Arbitru VAR: Sorin Costreie // Asistent VAR: Andrei Antonie

Se simte atmosfera de derby. De vreo săptămână se tot vorbește despre acest meci. Îl așteaptă toată lumea din oraș. E poate cel mai important meci al sezonului. Acum suntem la un punct de play-off, ceea ce părea aproape imposibil acum trei luni.

Suntem la mâna noastră, suntem într-un moment bun și sper să continuăm această serie. Întâlnim un adversar care stă mai bine decât noi și care are un antrenor foarte bun. Îl cunosc și știu că analizează foarte bine adversarii. Trebuie să facem cât mai puține greșeli. Voi discuta cu jucătorii și le voi spune mai multe. Le voi spune să fie atenți la câteva aspecte.

- Daniel Pancu, antrenor CFR Cluj

E rivalitate, e orgoliu, iar jucătorii sunt foarte concentrați. Suntem la 5 meciuri de play-off și asta ne motivează. Avem o stare de spirit foarte bună. E ușor să pregătești un astfel de meci. Și sper să scoatem un rezultat bun.

E un meci important, dar nu e decisiv pentru play-off. După acest meci, mai sunt alte 4 etape. Sunt alte 12 puncte puse în joc. Am văzut ieri cum Botoșani și Oțelul au pierdut. FCSB vine din urmă, iar CFR Cluj e deja acolo. Va fi o luptă strânsă. Deci nu e un meci decisiv pentru echipa care va câștiga. Trebuie să așteptăm. Vom merge la victorie, așa cum facem de fiecare dată. Dar e posibil orice.

Nu mă surprinde forma în care. CFR. Are un antrenor tânăr și foarte bun. Îl cunosc bine, l-am antrenat la Rapid, când era pe final de carieră. Mi-ar fi plăcut să-l antrenez în cel mai bun moment al carierei.

- Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj

Cele mai tari statistici înainte de CFR Cluj - U Cluj

  • Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 39 de ori, de 19 ori s-a impus CFR, de opt ori a câștigat Universitatea, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.
  • Primul meci în Superliga României este considerat cel de pe 7 decembrie 1947, Ferar-U 1-3. În iarna lui 1947/48, Ferar a fuzionat cu secund-divizionara CFR Cluj, astfel, în retur, avem parte pe deplin de întâiul duel la cel mai înalt nivel, U-CFR Ferar 2-4. Antrenori erau Nicolae Munteanu (U), respectiv Elemer Hirsch (CFR).
  • În sezonul următor, 1948/49, cele două echipe au luat împreună drumul B-ului, la fel cum aveau să o facă şi la finalul stagiunii 1975/76.
  • 25 octombrie 1970, CFR-U Cluj 2-1, pentru „studenţi" a marcat Mihai Adam, cel care a intrat în istoria fotbalului românesc drept singurul jucător care a câştigat titlul de golgheter cu două echipe din acelaşi oraş (de două ori cu U, un titlu de golgheter cu CFR). În total, acesta a marcat 5 goluri în derby-ul Clujului, 4 din ele în tricoul CFR-ului.
  • 3 mai 1972, U-CFR 1-0, gol Ion Munteanu. După acest succes, „Şepcile Roşii" au aşteptat 42 de ani până când au bifat o nouă victorie pe prima scenă în faţa „vişiniilor" (24 martie 2014, CFR-U Cluj 1-2, goluri Ogbu / Lemnaru, Ciupe). În tot acest timp, cele două s-au mai întâlnit la cel mai înalt nivel de 17 ori, opt succese CFR şi nouă remize.
  • 7 mai 2008, Universitatea Cluj-CFR 0-1, succes în urma căruia CFR a devenit pentru întâia oară campioana României.
  • Cele mai multe goluri într-un duel de pe prima scenă: 21 august 2023, Universitatea Cluj-CFR Cluj 3-4.
  • Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 29 septembrie 2025, Universitatea Cluj-CFR Cluj 2-2 (M. Ilie - autogol, J. Lukic / D. Djokovic, L. Biliboc).
  • De reamintit că, italianul Cristiano Bergodi a antrenat-o pe CFR în stagiunea 2006/2007, sezon la finalul căruia clujenii s-au clasat în premieră pe podium (locul al 3-lea) şi au reuşit prima calificare în cupele europene.
Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Nationala
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează