FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - VIITORUL 3-1

CFR CLUJ - VIITORUL 3-1 // EXCLUSIV A fost sau n-a fost de penalty duelul Omrani - Ghiță? Foști arbitri FIFA s-au pronunțat în Gazetă + avem și verdictul CCA!

Duelul dintre Omrani și Virgil Ghiță în urma căruia s-a dictat penalty în meciul Viitorul - CFR Cluj 1-3 // FOTO: Captură TV Telekom Sport
Duelul dintre Omrani și Virgil Ghiță în urma căruia s-a dictat penalty în meciul Viitorul - CFR Cluj 1-3 // FOTO: Captură TV Telekom Sport

Articol de , , - Publicat miercuri, 01 mai 2019 10:33

Penalty-ul de la CFR Cluj - Viitorul 3-1, care a decis în mare măsură titlul, a încăierat lumea fotbalului. La 24 de ore distanță și după sute de reluări care au curs pe TV, foștii mari arbitri FIFA au analizat dacă se impunea sau nu penalty și sunt împărțiți în două tabere, pro și contra Sebastian Colțescu.

A fost sau n-a fost penalty în minutul 67 al meciului CFR - Viitorul, la duelul dintre Ghiță și Omrani? Scorul era 1-1, Colțescu a apreciat fault, a arătat punctul cu var, Culio a marcat, CFR a câștigat și, practic, și-a antamat titlul de campioană. Cât de corectă și de acoperită de regulament e decizia lui Colțescu? Și cine ar putea răspunde la o asemenea întrebare dacă nu foștii arbitri de top ai României?!

Vezi AICI video cu faza penalty-ului

Unii dintre ei au vorbit imediat după meci și și-au exprimat părerea, pe alții i-a contactat Gazeta Sporturilor pe parcursul zilei de ieri. Concluzia? Nici măcar ei nu se pun de acord pentru a da un verdict clar. Unii, în frunte cu Crăciunescu, susțin că nu s-ar fi impus penalty, alții, printre care Cristi Balaj, cred că Sebastian Colțescu a procedat corect. 

Cine susține că n-a fost penalty

„Ce să facă apărătorul? Să fugă din calea lui Omrani? Nu l-a atacat, că altfel nu mai lovea mingea. Nu e nimic în neregulă. Nici vorbă despre penalty” Adrian Porumboiu

„La județ poți să dai un asemenea penalty, dar într-un meci serios nici nu se poate discuta. După ce șutează, Omrani se proptește în piciorul adversarului și cade. Este un contact involuntar. E exclus să fie penalty” Ion Crăciunescu

„Dacă în Anglia dai penalty la o asemenea fază, nu doar că va fi considerată o mare eroare, dar te vor da afară din arbitraj și cu asta cred că am spus totul despre faza în care Colțescu a dictat 11 metri” Dan „Fibră” Petrescu

„Apărătorul nu are cum să evite contactul și din inerție vine în el. N-are cum să sară peste el. Nu văd absolut nimic neregulamentar din partea fundașului. Nu e penalty” Dan Lăzărescu

Cine susține că a fost penalty

„Am avut discuții și cu Kyros Vassaras la cursuri pe acest gen de faze. Este penalty fiindcă e vorba despre o neglijență a apărătorului. E o fază interpretabilă, dar după părerea mea este corectă decizia lui Colțescu de a acorda penalty” Cristi Balaj

„E o intrare neglijentă din partea fundașului de la Viitorul. El n-a apreciat bine, a venit cu întârziere și a intrat direct în Omrani. După părerea mea, e penalty” Constantin Zotta

Pe cine a băgat faza în ceață

„Jur că am revăzut faza de mai multe ori și tot nu știu ce să zic. Ca arbitru, poți doar să te rogi înaintea meciului să nu-ți dea Dumnezeu o asemenea fază” Anton Heleșteanu

„E o fază la care orice dai, se poate spune că ai dreptate. E o fază de 50 la sută - 50 la sută. Există argumente și pentru a susține decizia de a dicta penalty, dar pot fi argumente pro-arbitru și dacă ar fi lăsat jocul să continue” Marcel Lică

A fost de penalty duelul Omrani - Ghiță din CFR - Viitorul 3-1?

DA, Balaj are dreptate
NU, merg pe mâna lui Porumboiu

 

CCA i-a dat dreptate lui Colțescu

Oficial, nimeni din Comisia Centrală a Arbitrilor n-a ieșit ieri pentru a oferi un punct de vedere oficial cu privire la acel penalty dictat de Colțescu, dar sursele Gazetei Sporturilor susțin că forul prezidat de Kyros Vassaras i-a dat credit „centralului” din Craiova.

Grecul din fruntea CCA face parte și din Comisia de Arbitri UEFA, în timp ce Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA, e observator la Champions League și Europa League.

 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (169)
klauz
klauz  •  02 Mai 2019, 17:10

Nu a fost penalty. *** asta e un mascarici, mai manca si el cate ceva de pe spatele CFR-ului, gratuitati la sala de forta si alte alea, un cotletist notoriu, ca toti ardelenii. Jucatorul CFR-ului jucase deja mingea, chiar daca l-ar fi faultat - contactul a fost superficial - nu avea importanta. Dar nu l-a faultat, ca Omrani ala s-a bagat in constantean. Poate ca a fost nesabuit constanteanul, dar asta nu e motiv de inventat penalty-uri...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

icostin66
icostin66  •  02 Mai 2019, 17:05

Asta se intampla cand faci ORICE ca sa te afli in centrul atentiei, sa creezi audienta, sa starnesti polemici... Totul a pornit de la afirmatia unei fosile, cum ca NU ar fi penalty...:D... Acest lucru a fost contrazis chiar de catre Hagi, care a recunoscut cu fair play ca jucatorul sau a gresit, atacand DECISIV la o minge la marginea careului. Cat de *** poti fi sa negi evidenta?! Faultul este mai mult decat evident...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

whiteredarad
whiteredarad  •  02 Mai 2019, 10:12
Postat de catalin.palcu pe 01 Mai 2019, 17:15

Sunt dinamovist si chiar nu ma intereseaza cine ia titlul. Dar parerea mea ca daca un fault sau hent in careu nu e 100% clar, nu as da penalty. Practic faci cadou un gol unei echipe in cele mai multe cazuri. Daca 10 specialisti se uita la faza si macar 8 sau 9 nu se pun de acord, ala nu e penalty.

Uite Domnule cine da sfaturi ! Un Dinamovist, tocmai de la echipa cea mai favorizata ! Pai cum sa aveti voi vreo treaba cu...titlul, deocamdata , trag arbitri cu dinamo sa nu retrogradeze. Dinamo este decadenta unui sistem apus, care inca mai are in Romania echipa militara ( in tara NATO ) si echipa de fotbal ..in curtea Ministerului de Interne, cu gradati in...Consiliul de Administratie.. Si in plus,...Statul roman construieste stadioane pentru Armata si Politie. Chiar...JALNIC !

Vezi toate comentariile (169)
Comentează