Articol de GSP - Publicat joi, 01 mai 2008 00:00
Directorul executiv al lui Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, joi, că tehnicianul Duşan Uhrin va începe partida cu Ceahlăul cu cel mai bun "11", pentru a elimina orice fel de suspiciune asupra corectitudinii cu care se va disputa acest joc."De când am venit la Poli, i-am bătut peste tot pe Ceahlăul, dar cu toate astea spun că nemţenii au şanse să rămână în prima ligă. Ceahlăul-Poli este un meci de 1, X, 2. Duşan Uhrin va alinia cel mai bun unsprezece pe care îl are la dispoziţie, pentru a înlătura orice fel de suspiciune", a spus Chivorchian, adăugând că îşi doreşte ca Poli să nu termine sezonul pe locul şase, pentru a evita criticile privind o calificare de conjunctură în Cupa UEFA.
Oficialul timişorean a vorbit şi despre obiectivele pe care formaţia bănăţeană le va avea în sezonul viitor, dar şi despre transferuri. "E posibil ca obţinerea titlului să fie obiectivul următorului sezon, însă pentru asta ne trebuie cam 30 de jucători. Cosmin Contra e ca şi transferat, e primul pe lista noastră. Andrei Cristea, care e împrumutat la Poli Iaşi, eu l-am crescut, dar i-am zis că aerul de Bucureşti e tare, să aibă grijă. El rămâne unul dintre talentaţii generaţiei lui. Mai sunt şanse să rămână la Poli, dar trebuie să discutăm", a mai afirmat acesta.
Chivorchian a anunţat şi programul de pregătire pe care Poli îl va efectua în vară. Astfel, între 15 mai şi 10 iunie, elevii lui Duşan Uhrin vor avea vacanţă, urmând ca reunirea lotului să aibă pe 11 iunie, între 12 şi 14 vizita medicală, iar până pe 16 vor avea loc antrenamente la Timişoara. De asemenea, alb-violeţii vor susţine şi două stagii de pregătire în străinătate, la Debrecen (Ungaria), între 16 şi 21 iunie, şi la Kaprun (Austria), între 28 iunie şi 12 iulie. Pe data de 19 iulie, formaţia timişoreană îşi va prezenta lotul cu ocazia unei partide amicale în compania unei formaţii importante în Europa.
Şi atacantul Ionel Ganea a ţinut să precizeze că Poli va juca pe teren partida cu Ceahlăul şi îşi doreşte ca echipa sa să obţină toate cele trei puncte. "Suntem profesionişti şi trebuie să câştigăm. Antrenorul va decide dacă fotbaliştii care vor intra pe teren vor fi cei mai profesionişti", a explicat Ganea, care a ţinut să afirme că îşi doreşte o echipă puternică în viitoarea campanie europeană la care Poli va participa în această vară.
Sursa: NewsIn
"De când am venit la Poli, i-am bătut peste tot pe Ceahlăul, dar cu toate astea spun că nemţenii au şanse să rămână în prima ligă. Ceahlăul-Poli este un meci de 1, X, 2. Duşan Uhrin va alinia cel mai bun unsprezece pe care îl are la dispoziţie, pentru a înlătura orice fel de suspiciune", a spus Chivorchian, adăugând că îşi doreşte ca Poli să nu termine sezonul pe locul şase, pentru a evita criticile privind o calificare de conjunctură în Cupa UEFA.
Oficialul timişorean a vorbit şi despre obiectivele pe care formaţia bănăţeană le va avea în sezonul viitor, dar şi despre transferuri. "E posibil ca obţinerea titlului să fie obiectivul următorului sezon, însă pentru asta ne trebuie cam 30 de jucători. Cosmin Contra e ca şi transferat, e primul pe lista noastră. Andrei Cristea, care e împrumutat la Poli Iaşi, eu l-am crescut, dar i-am zis că aerul de Bucureşti e tare, să aibă grijă. El rămâne unul dintre talentaţii generaţiei lui. Mai sunt şanse să rămână la Poli, dar trebuie să discutăm", a mai afirmat acesta.
Chivorchian a anunţat şi programul de pregătire pe care Poli îl va efectua în vară. Astfel, între 15 mai şi 10 iunie, elevii lui Duşan Uhrin vor avea vacanţă, urmând ca reunirea lotului să aibă pe 11 iunie, între 12 şi 14 vizita medicală, iar până pe 16 vor avea loc antrenamente la Timişoara. De asemenea, alb-violeţii vor susţine şi două stagii de pregătire în străinătate, la Debrecen (Ungaria), între 16 şi 21 iunie, şi la Kaprun (Austria), între 28 iunie şi 12 iulie. Pe data de 19 iulie, formaţia timişoreană îşi va prezenta lotul cu ocazia unei partide amicale în compania unei formaţii importante în Europa.
Şi atacantul Ionel Ganea a ţinut să precizeze că Poli va juca pe teren partida cu Ceahlăul şi îşi doreşte ca echipa sa să obţină toate cele trei puncte. "Suntem profesionişti şi trebuie să câştigăm. Antrenorul va decide dacă fotbaliştii care vor intra pe teren vor fi cei mai profesionişti", a explicat Ganea, care a ţinut să afirme că îşi doreşte o echipă puternică în viitoarea campanie europeană la care Poli va participa în această vară.
Sursa: NewsIn
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool