FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

"Cîinii" au un jucător care nu va plînge dacă nu-şi primeşte banii » Ţucudean are maşină de 150.000 de euro

George Ţucudean
George Ţucudean

Articol de - Publicat sambata, 19 februarie 2011 00:00 / Actualizat luni, 21 februarie 2011 23:53

Atacantul de 20 de ani şi-a impresionat ieri colegii cînd a sosit la stadion cu maşina personală, un Audi R8 de ultimă generaţie

Venit în urmă cu două săptămîni la Dinamo, George Ţucudean a lovit decisiv ieri la prînz, la reunirea echipei după Antalya: le-a luat privirile coechipierilor cu o bijuterie de bolid, un Audi R8 argintiu, din 2010. Maşină de peste 150.000 de euro, proprietate personală, nu închiriată!

"Băiatul avea o versiune mai veche a acestui autovehicul, dar, în vară, a mai plătit 50.000 de euro pentru ultimul model, cu toate îmbunătăţirile. Pentru George, banii sînt hîrtii colorate!", au mărturisit ieri prietenii jucătorului.

În vîrstă de 20 de ani, tînărul care a dat un gol în amicale, în 163 de minute jucate, ar fi putut juca şi în toamnă în Ştefan cel Mare. A venit în Capitală, a discutat termenii contractului, dar s-a răzgîndit brusc şi a părăsit Bucureştiul fără prea multe explicaţii. "S-a gîndit că nu va juca prea mult pentru Dinamo şi, cum nu stă pentru bani la «cîini», a revenit la UTA cu gîndul să promoveze în Liga 1. Dar a realizat în această iarnă că Dinamo e viitorul lui, aşa că a revenit la Bucureşti", au spus roş-albii despre George, care cîştigă 2.000 de euro pe lună. Cam cît o roată a bolidului pe care îl conduce.


Cine este Ţucudean
- Amicii din Arad l-au poreclit "Miliardarul", dar îl recomandă drept "un tip educat, cuminte, mai matur decît cei 20 de ani pe care-i are. Nu e fiţos, nu le are cu cluburile de noapte".
- Colegii dinamovişti: "E un băiat la locul lui, nu face paradă de banii pe care-i are. Deşi are toată linia nouă de la Louis Vuitton şi de la Gucci. E fotbalist, se vede după cum loveşte mingea, o să ajungă cît de curînd în vederile echipei naţionale".
- Şoferul personal al familiei l-a aşteptat la Băneasa, la revenirea echipei din Antalya, pentru a-l duce 10 kilometri mai spre nord, la aeroportul Otopeni, să meargă pentru două zile la Arad. Ocazional, Ţucudean junior mai conduce un Porsche.

Familie superînstărită
Bunicul atacantului, Gheorghe Cozma, a fost maistru la fabrica de mobilă din Arad, pe vremuri, iar după Revoluţie şi-a făcut compania lui, Cotta. Tatăl fotbalistului, Marius, şi el jucător în trecut la UTA, conduce fabrica de 10 ani, cifra anuală de afaceri fiind de 40 de milioane de euro. Familia dinamovistului mai are în Arad un complex comercial, pe care l-a închiriat mai multor firme, şi un centru Spa.

Alţi foşti jucători dinamovişti cu bani de acasă
- Gabriel Tamaş: şi el a avut un Audi R8, pe care l-a tamponat rău în drum spre Braşov, pentru a evita un accident frontal.
- Ciprian Marica: a primit la majorat o Mazda RX8, care la vremea respectivă, în 2003, costa 60.000 de euro.
- Adrian Scarlatache: tatăl său e ofiţer cu grad mare în Ministerul de Interne, n-a dus niciodată lipsă de bani, primind cadou de la părinţi un Pontiac de mai multe zeci de mii de euro.


Ce bolizi mai au roş-albii
Gabriel Torje (21 de ani) Mercedes CLS 120.000 de euro
Liviu Ganea (23 de ani) Mercedes CLS 75.000 de euro
Marius Alexe (20 de ani) BMW seria 5 40.000 de euro

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Campionate
Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează