FOTBAL  »  Superliga  »  PORTARI

Cînd Bornescu şi Dolha se bat, nici unul nu cîştigă

Mircea Bornescu / Emilian Dolha
Mircea Bornescu / Emilian Dolha

Articol de GSP - Publicat marti, 19 iulie 2011 00:00 / Actualizat marti, 19 iulie 2011 16:04

De aproape un an de zile, Mircea Bornescu şi Emilian Dolha sînt adversari direcţi în lupta pentru un post de titular, chiar dacă nu au fost şi nu sînt colegi!

Iarna trecută, pe cînd era la Dinamo, Emilian Dolha l-a avut concurent pe fostul portar al Rapidului. Atunci, Bornescu a negociat cu "cîinii", nemulţumit fiind de statutul de rezervă în detrimentul lui Dani Coman, şi a fost la un pas să semneze, roş-albii obţinînd şi acceptul naşului acestuia, controversatul om de afaceri Nicu Gheară. În această vară, după ce Ema s-a despărţit de clubul din Ştefan cel Mare a fost contactat de Astra Ploieşti.

Aici, surpriză! Concurent tot Mircea Bornescu, şefii prahoveni derulînd o serie de negocieri în paralel cu cei doi, care nu s-a concretizat momentan. În urmă cu cîteva zile, Bornescu a fost sunat de Marius Şumudică, noul antrenor al Kavalei, care l-ar dori în Grecia.
La numai cîteva ore distanţă, antrenorul de 40 de ani l-a contactat şi pe Dolha pentru a se interesa de situaţia sa.

Surse autorizate susţin că Bornescu este aproape de a semna cu grecii, dar portarul a infirmat: "Am avut discuţii cu cei de la Kavala, dar nu am semnat. Oricum, şansele să joc în Liga 1 sînt minime".

160.000 de euro pe sezon cîştiga Mircea Bornescu la Rapid

180.0000 de euro pe an era salariul lui Dolha la Dinamo

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (5)
blaustein
blaustein  •  19 Iulie 2011, 18:53

Las' ca pe unul il ia Sumudica la Kavala iar pe celalalt Mircea Rednic la Khazar. Desi am vazut ca si Vaslui s-a interesat de Dolha.

pancone84
pancone84  •  19 Iulie 2011, 17:04

Sumi, ia-l pe Bornescu, in primul rand pt ca este unul dintre cei mai buni portari romani, cu mult peste dolha, si in al doilea rand pt ca merita sa joace intr-un campionat mai puternic decat liga 1. Si in al treilea rand pt ca este rapidist.

headhunterz
headhunterz  •  19 Iulie 2011, 16:27

2 portari buni

Vezi toate comentariile (5)
Comentează