Cine a fost „Nas”, atacantul cu 158 de goluri pentru Dinamo sau Rapid, prins cu 3.000 de nasturi de fildeș şi trimis la tăiat stuf în Deltă!

Cel supranumit „Nas” s-a născut pe data de 14 mai 1927, la Bucureşti, în cartierul Obor. Atacantul a jucat în prima divizie 270 de meciuri şi a marcat 158 de goluri, totodată fiind renumit pentru driblingurile de excepţie şi execuţiile extrem de precise.

Dacă facem un calcul simplu putem observa că Ozon a avut o medie de 0.58 goluri pe meci! Pentru echipa naţională a jucat 22 de meciuri şi a înscris de 7 ori. Tot în tricoul primei selecţionate a participat la Jocurile Olimpice din 1952.

A început la Unirea Tricolor

Elev al maestrului Ştefan Cîrjan, a început să joace la Unirea Tricolor de la vîrsta de 10 ani. De la Unirea s-a mutat la Jiul Petroşani, unde nu a putut fi însă legitimat, deoarece echipa a fost preluată de Ministerul de Interne, astfel fiind acontat de noua echipă înfiinţată în 1948, Dinamo Bucureşti.

La echipa "cîinilor" a evoluat în două mandate (1948-1950 şi 1952-1954). A mai jucat la Dinamo Braşov, Progresul Bucureşti şi Rapid Bucureşti. Cele două titluri de golgheter au fost obţinute în tricoul formaţiei din Ştefan cel Mare.

Prima dată în 1952, cu 17 reuşite, a doua oară în 1953, cu 13 goluri. Cariera de jucător a încheiat-o la Rapid, pentru care a marcat 33 de goluri în 79 de partide.

Deportat în Deltă

Majoritatea poveştilor despre Ozon care au circulat de-a lungul timpului prezintă un fotbalist chinuit permanent de Ministerul de Interne. Din cauza capriciilor comuniste, Titus a făcut zile de arest la o unitate militară şi chiar a fost deportat în Deltă, la tăiat de stuf!

Fiind ales într-o selecţionată a primei ligi naţionale, pleacă într-un turneu în URSS, unde joacă două meciuri, marcînd în ambele. La plecare, sovieticii le oferă românilor ceasuri ruseşti ca amintire. Ceasurile inestetice şi de proastă calitate nu sînt apreciate însă şi sînt aruncate. La revenirea în ţară, s-au iscat mai multe probleme cauzate de acest lucru, ruşii simţindu-se jigniţi.

Primind vizita echipei Dinamo Tbilisi la Bucureşti, Ozon a facut "greşeala" de a dribla un fundaş advers strecurîndu-i mingea printre picioare. A doua zi, a fost acuzat ca şi-a bătut joc de "marele" popor sovietic prin acele driblinguri şi a fost sancţionat. Ajuns într-o perioadă în care nu se mai simţea bine la Dinamo, Ozon primeşte o ofertă din partea Progresului. La auzul acestei veşti, generalii îl acuză de simpatii legionare, amintind că "Nas" a a evoluat pentru Unirea Tricolor.

Acesta este momentul în care atacantul este deportat în Delta Dunării, la taiat de stuf. Acest lucru nu-l poate opri pe nărăvaşul fotbalist, care fuge dinb "arestul" din Deltă. Ajuns la Bucureşti, se ascunde, fiind căutat zile la rînd de miliţie. Tot pe fugă ajunge la sediul federaţiei, ascuns într-o maşină pentru a depune memoriu.

Căzut în dizgraţia Securităţii, Ozon a fost urmărit permanent, dar talentul său incontestabil i-a asigurat de-a lungul timpului protecţia mai multor înalţi demnitari ai vremii.

Povestea nasturilor de fildeş

Un alt episod important al vieţii lui Ozon îl constituie momentul de întoarcere dintr-un turneu din Albania, în 1958, cînd este prins la vamă cu aproximativ 3.000 de nasturi de fildeş, pe care dorea să-i vîndă în ţară pentru a-şi rotunji profiturile.

Este acuzat de contrabandă alături de mai mulţi oameni de fotbal prinşi în aceeaşi situaţie şi exclus din viaţa sportivă. La aproape un an după acest incident, primeşte o informaţie care s-a dovedit a fi extrem de utilă. O cunoştintă din guvern îi spune că singurul care poate să-l protejeze de securitate este Gheorghe Gheorghiu-Dej şi că singura modalitate de a scăpa este să-l urmarească pe Dej pe Calea Victoriei, deoarece acesta obişnuia să iasă cu familia la plimbare la sfîrşit de săptămînă.

În momentul în care a apărut Dej, Ozon s-a aruncat la picioarele lui, cerînd iertare fiind "înarmat" şi cu un memoriu deja pregătit. Liderul comunist al României de la acea vreme îi spune lui Ozon că este iertat cu condiţia să evolueze pentru echipa lui de suflet, Rapid Bucureşti. Deşi trupa de sub Podul Grant era la vremea aceea o mare rivală a Unirii Tricolor şi mai apoi a lui Dinamo, Titus a acceptat fără să stea pe gînduri.

Cariera de fotbalist şi-a încheiat-o în culorile alb-vişinii. Apoi, a îmbrăţişat meseria de antrenor, pregătind mai multe formaţii ca: Progresul Bucureşti, Jiul Petroşani, FC Argeş, echipa naţională a Libiei, FC Brăila, Pandurii Tg. Jiu, Azotul Slobozia sau Şoimii Sibiu. Povestea de viaţă a acestui talentat sportiv român, ce ar putea constitui cu uşurinţă subiect de scenariu de film, sfidează nemurirea printr-un parc din sectorul 2, ce îi poartă numele.