Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 18 septembrie 2026, 10:27 / Actualizat vineri, 18 septembrie 2026 11:07
Marius Bilașco, directorul sportiv de la Rapid, a anunțat că extrema stânga Claudiu Petrila a revenit în lot, după accidentarea suferită la începutul lunii august.
Petrila nu a mai jucat de pe 7 august, de la remiza nulă cu UTA. Jucătorul de 25 de ani a suferit o problemă la spate care l-a ținut departe de teren o lună și jumătate.
Petrila ar putea să joace cu FC Argeș, de la ora 21:00, în etapa 10 din Superliga. Meciul din Giulești va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Marius Bilașco: „Claudiu Petrila și-a revenit”
„Situația lui Petrila? Este la antrenament, și-a revenit după accidentare, poate să joace și este în lot”, a declarat Marius Bilașco, conform digisport.ro.
Petrila are 3 meciuri și un gol în acest sezon de Superliga. În locul lui, Pancu i-a folosit pe Alexandru Dobre și pe Kamara pe postul de extremă stânga.
Claudiu Petrila are 105 meciuri la Rapid, a marcat 20 de goluri și a oferit 31 de pase decisive. E în Giulești din 2023, când a fost luat de la CFR Cluj.
Cel mai probabil, Petrila nu va fi trimis titular de Daniel Pancu cu FC Argeș, pentru a nu risca o recidivă a accidentării la spate. Pentru Rapid urmează o pauză de 3 săptămâni și jumătate, pricinuită de meciurile echipelor naționale.
Echipa probabilă a Rapidului cu FC Argeș: Ungureanu - Cr. Manea, Sinyan, Kramer, Annan - Vulturar, Grameni - Kamara, Moruțan, Al. Dobre - Stojilkovic
După primele 10 etape, pe puncte suntem mai bine decât speram. În clasament suntem mai bine decât speram, mai ales în condițiile în care au venit mulți jucători noi. Puteam să avem și mai multe, cu vreo două în plus. Sunt încrezător pentru viitor, sunt convins că avem valoare, sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine și vom arăta forță în foarte multe momente.
Sunt 3-4 echipe cu care ne vom bate acolo sus. Din echipele care nu au fost în play-off anul trecut, pe Farul o văd foarte bună în multe momente, echipele nou-promovate, Corvinul și Sepsi. Până la urmă, cred că tot ce a fost anul trecut se va bate la play-off. Asta văd acum, după 10 etape. Mai e perioada de transferuri de iarnă, dar așa sunt foarte mulțumit de ceea s-a întâmplat acum.
- Daniel Pancu, antrenor Rapid
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”