FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA ALBA IULIA

Clujeni în vizor

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 iunie 2009 00:00

Doi dintre foştii elevi ai lui Adrian Falub la "U" Cluj, fundaşul Unguruşan şi mijlocaşul Dolha sînt doriţi la Alba Iulia. Pe lista Unirii se mai află Sorin Rădoi (Urziceni), Al. Iacob (Steaua), Petrovici (Minerul Mehedinţi) şi Dedu (FC Braşov). "Noi sîntem dispuşi la negocieri cu reprezentanţii acestor jucători, cu cluburile de care aparţin", a confirmat preşedintele Sarmeş. Pe de altă parte, mijlocaşul Fl. Dan nu e sigur că va continua la Alba, avînd şi alte oferte, între acestea una de la Gloria Bistriţa. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Cu banii la zi
Cele 14 puncte cucerite în luna mai le-au adus uniriştilor cîte 1.800 de euro, numai din prime. "Sîntem cu drepturile financiare la zi. Acum, principala noastră grijă o reprezintă lucrările de la stadion", a declarat preşedintele Marian Sarmeş. Altfel, Unirea va pleca în pregătiri în Italia sau Austria, locaţia depinzînd de echipele ce ar putea fi întîlnite în amicale. "Avem nevoie de adversari puternici, care să ne călească", a punctat preşedintele executiv, Nicu Lupu. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Citește și:
Ioan Varga se gândește la retragerea de la CFR Cluj: „M-am săturat și eu! Cât să mai pierd bani?”
Superliga

Portretul lui Filip Stojilkovic: „Nu e număr 9 clasic” » L-a studiat pe noul atacant al Rapidului și spune că are o calitate RARĂ în România: „Atunci marchează cel mai mult”

PSG, bătută măr cu o săptămână înaintea Supercupei Europei! » Și Arsenal a ieșit „șifonată”
Campionate
PSG, bătută măr cu o săptămână înaintea Supercupei Europei! » Și Arsenal a ieșit „șifonată”
Promisiunea lui Dan Petrescu, după ce Gigi Becali și MM Stoica s-au vorbit să îl aducă la FCSB

Schimbarea cărții de identitate. Până când mai puteți folosi buletinul vechi
Profit.ro
Schimbarea cărții de identitate. Până când mai puteți folosi buletinul vechi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!

Comentarii (1)
 •  24 Iunie 2009, 05:22

imi pare rau de voi dar la ce invirteli se fac la ora asta in asa zisa liga lui mitica nu va prevad sa faceti macar BAREMUL,nu uitati....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează