FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

CNI a făcut anunțul oficial! Cât va dura demolarea stadionului Steaua și în cât timp va fi ridicată noua arenă

Articol de GSP - Publicat marti, 19 iunie 2018 17:09

Compania Națională de Investiții a anunțat, printr-un comunicat oficial, că s-a semnat contractul de demolare a stadionului Steaua. Acest proces va dura 3 luni. Noul stadion se va contrui în 25 de luni și va avea o capacitate de 30.500 de locuri. 

"În urma preluării Stadionului Steaua de la Ministerul Apărării Naționale, prin protocol de predare-primire semnat în data de 13 iunie 2018, Compania Națională de Investiții  a semnat, pe 18 iunie 2018, contractul privind proiectarea, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor de desființare a obiectivului de investiții " Stadion Steaua".

 În urma demarării procedurii de achiziție publică privind atribuirea contractului, a fost depusă o singură ofertă din partea asocierii CONSTRUCȚII ERBASU S.A. și BS RECYCLING SRL.

 Potrivit ofertei depuse, durata lucrărilor va fi de 3 luni (1 lună pentru serviciile de proiectare și 2 luni pentru lucrările de execuție), iar valoarea contractului este de 6.504.233,28 lei cu TVA.

În cursul săptămânii viitoare, va fi emis ordinul de începere a proiectării, după care se va emite şi ordinul de începere a lucrărilor de desființare, care vor include demolarea tribunei oficiale, a hotelului de cantonament și a tribunelor pe maluri de pământ.

Anterior demarării lucrărilor de desființare, beneficiarul lucrărilor, în speță Ministerul Apărării Naționale, va recupera stâlpii și proiectoarele instalației de nocturnă, tabela de scor, fotoliile echipelor, copertinele, turnicheții full height, sistemul de sonorizare și cel de supraveghere video, precum și ascensoarele de la tribuna oficială.

 Lucrările de demolare vor fi finanțate de beneficiar (Ministerul Apărării Naționale), în baza unei convenții de cofinanțare încheiate cu Compania Națională de Investiții.

În prezent, se află în derulare procedurile de achiziție publică pentru lucrări de execuție la 3 dintre stadioane, respectiv Steaua, Arcul de Triumf și Rapid. Pentru stadionul Dinamo, se află în derulare procedura de achiziție privind serviciile de proiectare – studiu de prefezabilitate și studiu de fezabilitate.

Stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spații de cazare pentru sportivi (24 de  camere), 1.070 mp de spațiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant  pitch-view / bar sky view.

Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Apărării Naționale", se arată în comunicatul CNI. 

Citește și:
Verdict la Disciplină: un meci fără spectatori, după Rapid - Dinamo! » Lovitură grea în lupta la titlu
Superliga
Verdict la Disciplină: un meci fără spectatori, după Rapid - Dinamo! » Lovitură grea în lupta la titlu
A semnat cu Dinamo până în 2028: „Nu e păcăleală de 1 aprilie”
Superliga
A semnat cu Dinamo până în 2028: „Nu e păcăleală de 1 aprilie”
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Nationala
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Triplul campion al Superligii, despre calificarea țării lui la Mondiale: „O săptămână se petrece! Veți vedea o surpriză”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Triplul campion al Superligii, despre calificarea țării lui la Mondiale: „O săptămână se petrece! Veți vedea o surpriză”
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (34)
104343947122875
Anton Pan  •  19 Iunie 2018, 20:21

Ura!! Trăiască România socialista, partidul, comandantul suprem si armata biruitoare! Vom avea din nou o unitate militară cu stadion de 30 mii locuri! Caz unic in UE !!! Pana si militarii nord-coreeni sunt invidioși pentru ca ei nu primesc astfel de cadouri ! Doar in Romanica se mai poate irosi banul public atât de inconștient si inutil!

1198766430181192
Abigail Laslas  •  19 Iunie 2018, 20:21

Si cine sa joace pe el, ca facatura burdihanelor cu bocanci va fi demult desfiintata dupa inca o nepromovare

minell73
minell73  •  19 Iunie 2018, 18:51
Postat de rurik11 pe 19 Iunie 2018, 18:36

Somez Ministerul Apararii sa nu aloce 1,5 milioane euro pentru demolarea unui stadion care nu are nici o treaba cu apararea tarii. Cei din minister care vor aproba alocarea acestor bani se vor face responsabili de deturnare de fonduri destinate apararii si tradare nationala si vor raspunde in viitor in fata justitiei pentru asta.

Eu te somez sa nu mai fi prost, sustinator al unei echipe no name din mogosoaia.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează