FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Colecţionarul de "panduri" » Becali negociază cu Condescu transferul mijlocaşului Dan Nistor

Nistor a mai evoluat în cariera sa la Curtea de Argeș și la Dacia Mioveni
Nistor a mai evoluat în cariera sa la Curtea de Argeș și la Dacia Mioveni

Articol de - Publicat miercuri, 20 martie 2013 00:00 / Actualizat marti, 19 martie 2013 20:35

După Păcurar, Martinovici, Stanca, Chiricheş, Pintilii şi Gabi Matei, fotbalişti ce au ajuns în ultimii ani în Ghencea de la Tîrgu-Jiu, Gigi Becali vrea să mai aducă gorjeni la Steaua.

Pe lîngă stoperul Viera, în atenţia lui Gigi a intrat şi Dan Nistor. Finanţatorul stelist nu e mulţumit de soluţiile pe care Reghecampf le are la îndemînă pe postul de mijlocaş central şi vrea să întărească acest compartiment. Patronul consideră că nici Filip şi nici Prepeliţă nu se ridică la nivelul titularilor Bourceanu şi Pintilii, iar în aceste condiţii Nistor ar fi o achiziţie utilă.

Mijlocaşul de 24 de ani mai are contract cu Pandurii pînă la finalul acestui campionat, însă conducerea gorjeană are dreptul de a-i prelungi angajamentul pe încă un sezon. Nistor şi-ar dori o mutare în cariera sa, însă ar fi dispus să rămînă şi la Tîrgu-Jiu, dacă se va reuşi calificarea într-o cupă europeană.

A fost paznic la hotel
Dan Nistor şi-a început cariera de fotbalist tîrziu, abia la 17 ani, cînd a fost legitimat la Internaţional Curtea de Argeş. Pînă atunci, a lucrat ca portar la un hotel în Rucăr, localitatea sa natală, iar fotbalul era o raritate în viaţa lui. "Lucram ca paznic, împreună cu naşa mea. Mai veneau prietenii şi o rugau frumos să mă lase să jucăm un fotbal. Mă lăsa doar sîmbăta", a spus Nistor la DolceSport.

7 goluri în 71 de meciuri a strîns Nistor în tricoul Pandurilor din vara lui 2010, de cînd a fost adus de la Mioveni

1,25 milioane de euro e cota de piaţă a lui Nistor pe site-ul transfermarkt.de

564159-jucatori-becali.jpg

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Laude pentru "Lato"
Florin Marin a dezvăluit cum Iasmin Latovlevici a depăşit momentele grele din carieră. Actualul colaborator al lui Piţurcă la echipa naţională l-a remarcat pe fundaşul Stelei la un meci şi l-a chemat la reprezentativa de tineret: "Latovlevici e un băiat serios, de caracter, care se pregăteşte foarte bine. A ajuns unde este pentru că a fost preocupat doar de fotbal, a dat dovadă de seriozitate. Are viteză, participă în atac, e foarte agresiv şi pune presiune pe atacanţi, sînt calităţi care se cer în fotbalul de azi. Mă bucur că nu m-am înşelat în privinţa lui şi a ştiut să profite de şansa pe care a avut-o, nu ca alţii".

Reghe va fi iar tătic
Potrivit wowbiz.ro, Laurenţiu şi Anamaria au aflat ieri că vor avea un alt copil. Imediat ce au aflat vestea, cei doi au plecat la Palat să-i spună şi lui Gigi Becali, alături de care au zăbovit jumătate de oră. Reghe şi Prodanca au împreună un băieţel, pe care îl cheamă tot Laurenţiu, născut în 2008. Din căsnicii anterioare, Anamaria le are pe Rebecca şi Sarah, în timp tehnicianul stelist - un băiat, Luca.

"Sînmărtean e bun de Steaua"
Dumitru Dragomir le-a dat sfaturi steliştilor în ceea ce priveşte transferurile din vara lui 2013: "Eu aş face o echipă cu Nikolici vîrf şi cu Sînmărtean în spatele lui. Dacă are un jucător tehnic, inteligent, care să-i dea pase, muntenegreanul îi rupe pe toţi. E mare, puternic, n-ai cum să-l blochezi".

"Becali tulbură apele"
Petre Grigoraş îi răspunde lui Gigi Becali după ce acesta a declarat că şi-l doreşte în Ghencea pe mijlocaşul Laurenţiu Iorga: "Steaua vrea înaintea fiecărui meci cîte un jucător de la echipa adversă. Dacă o să vrea cu adevărat să îl ia, trebuie să vorbească cu patronul clubului, nu cu mine. Pot să negocieze încă de pe acum, nu-i nici un fel de problemă. Deocamdată, e numai ca să tulbure puţin apele".

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (26)
masinameaeata
masinameaeata  •  20 Martie 2013, 23:34

ESTE SUPER FOTBALIST NISTOR, IMI PLACE FOARTE MULT SI M-AS BUCURA PENTRU EL SI PENTRU STEAUA SA VINA LA ECHIPA. Are un plasament si un sut de minune, ar fi super bine, atat pentru el, cat si pentru Steaua sa se incheie afacerea, in felul asta Steaua si-ar asigura un mijlocas ofensiv care sa fim sinceri nu prea avem le echipa.

soarerodion
soarerodion  •  20 Martie 2013, 21:04
Postat de ultras.nationalist pe 20 Martie 2013, 10:33

Nu cred ca este atat de prost sa se duca la steaua cand pe urma lui este Borussia Munchedgladbach....

bv lui

eternalchamp
eternalchamp  •  20 Martie 2013, 12:35
Postat de ultras.nationalist pe 20 Martie 2013, 10:33

Nu cred ca este atat de prost sa se duca la steaua cand pe urma lui este Borussia Munchedgladbach....

Adevarul este ca este MAAAAAAAAAAARE echipa Borussia Munchedgladbach, cred ca ar pleca si Messi de la Barcelona doar sa joace la aia doar ca ghinionul lui Messi e ca nu il vor aia. Hai ca esti penibil cutache =))

Vezi toate comentariile (26)
Comentează