Comentariu de Răzvan Prepeliţă » Superstiţia lui Alex Bourceanu

Campionat turcesc, locul 11, e un standard mult prea ridicat pentru jucătorii români. Vorba lui Mircea Badea în faţa motocicliştilor, am reevaluat şi eu situaţia şi poate Piţurcă are dreptate. Atît se poate, poate nu e Piţi de vină! Întind obrazul pe blog, aveţi loc să daţi.

Bourceanu, băiat muncitor, alergător de cursă lungă, fost căpitan stelar, fără ieşiri în decor, fără o gleznă fină, din contră, posesor al unui şut tocit faţă de forţa emanată, a încercat ca toţi ceilalţi din breasla lui.

Breasla fotbaliştilor români care nu au cultura celor 7 ani fotbalistici şi nu pricep că profesionismul începe de la juniori şi se termină la întrunirile de old boys, cum fac bătrînii ăia pe la Cheile Grădiştei, pe 7 mai, în fiecare an.

Îmi revin în minte imaginile din aeroport. Nu mai ţin minte televiziunea, reporterul cu microfonul întins, Alex un pic sfidător, fotbaliştii îi spun superstiţie.

E atent la bilete, la check-in să nu rateze locul la hublou, zîmbeşte, ceva de genul: "Am scăpat de voi, asta a fost, băieţi!". Şi Alex era băiat simţit, gîndiţi-vă cum pleacă cei cu creastă în cap şi căştile pe urechi! Fotbalişti, tati, nu poveşti!

Bourceanu e produsul fotbalistic cel mai serios pe care România putea să îl ofere la export. Nefiind o abundenţă de calităţi fotbalistice la Trabzonspor, Bourceanu, un luptător, a încercat să se impună între 11 luptători. Doar că luptătorii erau turci, şi asta nu are treabă nici cu superstiţia, nici cu seriozitatea.

Se rezolvă doar prin cultura aia fotbalistică de care tot ziceam şi care nu are legătură cu valoarea contractului.