FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - STEAUA 0-0

Stoichiţă a scăpat de criticile lui Gigi, care i-a luat în colimator pe jucători

Articol de - Publicat duminica, 28 martie 2010 00:00

Conducerea Stelei a avut o şedinţă imediat după meciul cu Pandurii, în drum spre Craiova, şi a ajuns la concluzia că răspunzători de semieşec sînt fotbaliştii

Gigi Becali nu se gîndeşte la debarcarea lui Mihai Stoichiţă, chiar dacă Steaua a făcut cel mai prost meci al său din ultimii ani la Tg. Jiu şi nu a reuşit să cîştige. Imediat după terminarea meciului cu Pandurii, şefii Stelei, în frunte cu Becali, s-au urcat în maşină şi au mers pînă la Craiova, de unde au primit permisiunea să decoleze spre Bucureşti cu elicopterul.

În timp ce au parcurs cei 110 de kilometri, Gigi şi apropiaţii săi au realizat o şedinţă ad-hoc în care au căutat soluţii pentru ieşirea din criză. Concluzia? "Mihai Stoichiţă nu are nici o vină, jucătorii sînt primii responsabili. Este de neacceptat să nu aibă atitudine, să nu aibă răutate, să nu pună osul la fiecare joc. Vina e a lor şi numai a lor", le-a zis Becali apropiaţilor săi, mesaj pe care l-a avut şi ieri la GSP TV.

"Am discutat în maşină orice variantă, am analizat dacă antrenorul e de vină, dacă şi ce decizii capitale să luăm. Am ajuns la concluzia că Stoichiţă n-are vină, dar jucătorii trebuie treziţi la realitate", a adăugat Gigi Becali.

4,6 este media Stelei în privinţa şuturilor pe poartă, roş-albaştrii fiind pe locul 9 la acest capitol în Liga I. Poli Timişoara este pe primul loc, cu o medie de 5,8 pe meci

"De Stoichiţă sînt mulţumit. Ce poţi să-i zici unui antrenor care e pe primul loc? Apoi, a pătimit şi el cu suporterii, a fost şi e înjurat, acum să mai vin şi eu să-l critic?"
Gigi Becali

Replică pentru Iancu
Becali a comentat ieri atacul pe care patronul Timişoarei l-a avut în momentul în care a auzit că Gigi vrea să facă o coaliţie cu Borcea, Porumboiu şi Copos pentru a o împiedica pe Poli să cîştige la masa verde cu Rapid. "Să nu mă facă pe mine Iancu că sînt şeful loserilor, că eu sînt numărul 1 în fotbalul românesc. El şi alţii ca el vin după mine, dar nu pe locul 2 sau 3, ci mult mai jos", a declarat Becali la GSP TV.

Pandurii - Steaua, sub "Dansez pentru tine"
Partida de vineri de la Tîrgu Jiu, transmisă în direct de Antena 1, a fost urmărită de aproximativ 720.000 de telespectatori din mediul urban (6,2% rating). În acelaşi timp, la ProTV, show-ul "Dansez pentru tine" a înregistrat o audienţă superioară, fiind vizionat de circa 930.000 de telespectatori (8,2% rating).

"Blocaţi psihic"
Fost antrenor al Stelei, Massimo Pedrazinni a comentat ieri situaţia în care se află roş-albaştrii în acest moment. "Cred că în jurul echipei este tensiune. Nu există săptămînă să nu fie conflicte. Forma proastă a Stelei se datorează şi factorului psihologic. Îi va fi foarte greu lui Stoichiţă să le ridice moralul jucătorilor", a spus Pedrazinni.

Ţiţi: "Stoichiţă e dezamăgit"
Directorul tehnic al Stelei II, Dumitru Dumitriu spune că Mihai Stoichiţă este supărat de faptul că suporterii îi cer demisia. "Chiar dacă Mihai nu doreşte să arate, el este deranjat de modul în care suporterii se comportă cu el şi de faptul că îi este apostrofată familia", a spus Dumitriu

ŞTIRI PE SCURT
- Reprezentanţii suporterilor acuzaţi că au devastat mai multe gări în drum spre Tg. Jiu au reacţionat ieri: "Nu au existat nici un fel de acte de distrugere în nici o gară. A fost o diversiune, mai ales că Jandarmeria a spus că am devastat gara Corabia, care nici măcar nu e pe traseul Bucureşti-Craiova-Tg. Jiu".
- Roş-albaştrii au primit liber azi din partea antrenorului Mihai Stoichiţă. Nicoliţă şi compania revin luni la antrenamente şi au programate două şedinţe de pregătire

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (17)
 •  29 Martie 2010, 10:27

ba aiti inebunit cu "fc becali". Voi spuneti ca vorbeste despre jucatori urat. Poi lasa ma sa vb ca sunt niste gloabe,niste "cizme".aici este vina la antrenor ca nu stie sa motiveze jucatorii.

 •  29 Martie 2010, 10:24

Bah terminati cu injuriile astea aduse lu` becali ca nu joak el. si in plus uitati-va si voi ca becali baga singur bani la steaua cat nu baga 5-10 actionari la alte cluburi. Daca pleaca becali cn vine? Cn mai baga atitia bani ca el? La dinamo sunt poate 5-6 actionari si nu baga atatia bani in jucatori dar aia stiu sa ii motiveze sa ii mobilizeze. Taceti ,nu mai inj p becali aiurea.

 •  29 Martie 2010, 10:18

Bah tzaranilor aici nu becali este de vina.De vina este Stoichia ca nu stie sa mobilizeze jucatorii,nu stie sa le vorbeasca,nu stie nici macar sa ii ASEZE IN TEREN nu vedeti.?Nu inteleg ce aveti voi cu becali, joak el?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează
Close