Articol de GSP - Publicat luni, 22 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 22 aprilie 2013 18:04
Steaua speră să-l transfere pe Dan Nistor la vară, dar preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, îi descurajează pe roş-albaştri.
Oficialul gorjenilor spune că există un interes concret doar din partea unui club din Spania.
"Ofertă concretă pentru Nistor avem în cazul unui protocol pe care îl avem cu Malaga. În rest, cu Steaua sau alte cluburi sînt doar vorbe. Cu Steaua ultima discuţie a fost despre Răduţ, le-am spus că vrem să rămînă la noi. Pentru alţi fotbalişti nu am primit oferte concrete", a spus Condescu la Fanatik Show, pe Digi Sport.
Steaua e interesată şi de fundaşul central Ousmane Viera de la Pandurii, al cărui contract expiră la vară.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.