FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

CORESPONDENȚĂ GSP DIN SLOVENIA // Dinamoviștii au găsit strategia care-i va face campioni: "Să jucăm fiecare etapă ca şi cum ar fi meci cu Steaua!"

FOTO: Alex Nicodim
FOTO: Alex Nicodim

Articol de - Publicat vineri, 23 iunie 2017 14:59

Portarul Laurenţiu Brănescu, 23 de ani, a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor cum poate deveni Dinamo campioană, dar a spus că titlul sau grupele Europa League sunt mai importante decât o victorie în derby.

- Laurenţiu, ce planuri ai în viitorul sezon cu Dinamo?
- Campionatul, Europa League, Cupa României. Chiar am văzut că sunt adversari redutabili în Europa, gen Milan, Zenit sau Hajduk Split.

- Ce ai alege dacă ai putea?
- Sunt şi echipe mari, şi formaţii accesibile, mi-aş dori varianta B, fiindcă aş vrea să mergem în grupe. La ce ne-ar ajuta o dublă de prestigiu cu Milan sau cu Zenit şi să pierdem?!

- Ce şanse reale crezi că are echipa la a câştiga Liga 1?
- Dinamo va lua campionatul dacă va juca în fiecare etapă ca şi cum ar evolua contra Stelei. E o realitate. Noi am pierdut punctele importante cu echipele mici, de aceea n-am fost campioni încă de acum.

- Care rămâne cea mai frumoasă amintire a primului tău sezon la Dinamo?
- Câştigarea Cupei Ligii. Indiferent de partea financiară şi de ceea ce facem zi de zi, orice jucător este împlinit de trofee. Cu alea rămâi, nu cu nişte victorii de etapă, oricât de frumoase ar fi şi ele.

"Ne vom împărţi meciurile"

- Cum va fi concurenţa pentru postul de titular între buturi?
- A rămas aceeaşi, Mister va decide cine va juca. Anul trecut, eu cu Penedo ne-am împărţit meciurile ca titular, a mai fost şi Cerniauskas, care a făcut o treabă destul de bună. Chiar calculam cu Jaime şi constataserăm că eu am jucat 19, iar el 16. Vom împărţi meciurile, e frăţia portarilor aici. Mai este şi Iustin Popescu, va fi un duel în trei.

- Tu eşti doar împrumutat de Juventus Torino.
- Sunt la Dinamo până la vară. Împrumutul a fost pe doi ani, fiindcă voiam să am continuitate. Rămâne de văzut ce va fi în 2018, important e să fiu sănătos. Sunt în regulă, nu mi se umflă genunchiul după antrenamente. Nu mă gândesc acum la Serie A.

- Cum te simţi medical?
- Am trecut de ceea ce era mai greu, mai rău decât ce a fost nu poate fi. N-am nicio teamă la antrenamente, la meciuri, sunt călit.

De la Nemec la Alibec, de la Palici la Budescu

- Care a fost cel mai greu adversar întâlnit în Liga 1?
- CFR Cluj. Cu această echipă am avut cele mai grele meciuri.

- Dintre jucători?
- Cel mai de temut este Adam Nemec. Foarte masiv, am de tras cu el. Apoi, Budescu şi Alibec, să sperăm că la Steaua nu se vor completa la fel de bine ca la Astra. Budescu e jucător de execuţie, îmi place. Şi foarte mult mi-a plăcut Palici, păcat că a plecat, era şi un caracter incredibil! Aveai ce învăţa de la el.

- Te motivează şi mai mult acum să-i vezi pe Budescu şi pe Alibec în tricoul rivalilor?
- Nu contează în ce tricou vor juca, oricum te întâlneşti cu ei pe durata campionatului. Şi Eric e un fotbalist de mare calitate, şi la Viitorul mai sunt jucători buni.

Matematica victoriilor

- Ce-ai alege între câştigarea Ligii 1, grupele Europa League sau numai victorii cu Steaua?
- Campionatul şi grupele Europa sunt mai importante. Chiar dacă baţi Steaua, nu câştigi Liga 1. Campionatul îl câştigi cu echipele mici, nu învingând Steaua neapărat. Contează succesele cu ei doar la egalitate de puncte.

- Ce posturi ar mai trebui întărite la Dinamo?
- Nu e problema mea, cine vine să vină, conducerea se ocupă.

"Când joci la Dinamo, tot timpul trebuie să câştigi cu Steaua. Şi magazionerul vrea să învingă rivala! Oricine din club vrea doar să bată Steaua" Laurenţiu Brănescu, portar Dinamo

Ce l-ar împlini şi ce îi aduce teamă cu adevărat

  • "Am probleme acasă cu mama şi cu prietena mea că nu mă mai pot scoate din casă fiindcă mă joc la PlayStation. Joc online şi-mi construiesc două formaţii, una din spanioli, alta din italieni"
  • "De la fiecare antrenor am cules lucruri bune şi pentru viaţă. Un top 3 ar fi Antonio Conte (Juventus), Cosmin Contra (Dinamo) şi Vladan Milojevici, pe care l-am avut la Omonia Nicosia, iar acum e la Steaua Roşie Belgrad"
  •  "Pentru mine frica intervine când am parte de ceva care m-a speriat într-o experienţă anterioară. Nu mi-e de altceva! Când am avut de făcut o injecţie care să mă doară, atunci a intervenit teama, fiind pus în faţa acestui fapt. Înainte, mă alergau cei din familie ca să mă prindă să fac o injecţie, acum este în regulă. Acum, mi-e teamă de şerpi şi puţin de avion când simt turbulenţe, intru în panică"
  • "M-ar împlini întemeierea unei familii, probabil în vreo 3 ani. Sunt fericit, am o prietenă, Teodora, care e la facultate la Politehnică-Telecomunicaţii. Eu cred că sunt pregătit să am un copil, aşteptăm când va fi să fie, e timp pentru toate"
  • "Sunt un mare fan al lui Jason Statham, n-am pierdut niciun film cu el. Mi-a plăcut în "Mean Machine", unde joacă alături de Vinnie Jones, într-o peliculă în care-şi fac o echipă de fotbal în puşcărie. Mi-a mai plăcut serialul "Narcos", despre Pablo Escobar, l-am văzut în două-trei zile pe tot"
  • "Nu pot spune că am citit foarte, foarte mult, dar îmi plac biografiile. Cea a lui Zlatan este foarte funny, cartea de glume a lui Totti sau biografia lui Pirlo"
  • "Sunt un tip echilibrat, folosesc doar maşina de la club. E o investiţie proastă acum să bag bani într-o maşină. Nu arunc niciodată cu banii munciţi de mine".

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (15)
vicol_vali
vicol_vali  •  24 Iunie 2017, 03:25

Brănescu, după interviu, pare un tip ok, știe cum să te lupți cu Buffon pentru un loc de portar la Juventus, până la urmă. Ceea ce este de apreciat. Și dacă Buffon a fost vreodată să se relexeze la un meci de Primavera la Juventus și a vorbit cu el este ok. Cred că trebuie reînființat și la noi campionatul de U21, unde ori înainte cu trei zile să joace juniorii, dacă nu înaintea meciului, să nu le strice gazonul, măcar după meciurile echipelor mari. Problema este cu încălzirea gazonului pe timp de iarnă, și anumite nevoi, măcar financiare, dacă tot nu prea ajung pe-acasă, a jucătorilor și a întregului staff al echipelor.

sasha8777
sasha8777  •  23 Iunie 2017, 19:01

Strategie adevarata demna de esec .....succes fc mimao

babahuda
babahuda  •  23 Iunie 2017, 16:24
Postat de manutd.steaua pe 23 Iunie 2017, 16:16

Si tot pe 5 ati terminat! :-))

3 ..monseour ,daca nu egala craiova in ultima secunda va tremy=urau gumarii ..DINAMO ERA CAMPIOANA ..

Vezi toate comentariile (15)
Comentează