LIGA 1  ·  RAPID - STEAUA, DUMINICĂ, ORA 21:30, ÎN DIRECT PE DIGISPORT1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Coşmarul lui Răzvan e roş-albastru » Lucescu Jr. are numai amintiri neplăcute cu trupa din Ghencea

Lucescu jr. e antistelist de-o viaţă, dar are numai amintiri neplăcute cu trupa din Ghencea în calitate de antrenor
Lucescu jr. e antistelist de-o viaţă, dar are numai amintiri neplăcute cu trupa din Ghencea în calitate de antrenor

Articol de - Publicat miercuri, 25 aprilie 2012 00:00 / Actualizat marti, 24 aprilie 2012 19:27

Tehnicianul giuleştean a pierdut toate bătăliile decisive pe care le-a avut în faţa Stelei, inclusiv calificarea în semifinalele Cupei UEFA, în 2005-2006.

Răzvan Lucescu nu şi-a ascuns niciodată antipatia faţă de Steaua. S-a declarat mereu un antistelist convins, iar duminică seara se va afla din nou împotriva roş-albaştrilor. Totuşi, de cînd a renunţat la cariera de jucător şi a debutat ca antrenor, Lucescu junior a avut parte de un adevărat coşmar atunci cînd s-a duelat cu Steaua pentru anumite obiective. Au fost 3 momente în care, aflîndu-se în luptă directă cu rivala din Ghencea, a pierdut de fiecare dată, în 3 competiţii diferite.

1. Semifinala UEFA
Primul moment extrem de important s-a încheiat într-un mod nefericit chiar în faţa Stelei. S-a întîmplat în primăvara lui 2006, cînd cele două echipe s-au întîlnit în sferturile Cupei UEFA. A fost 1-1 în Giuleşti şi 0-0 în retur, Rapid fiind eliminată din competiţie.

2. Titlul
Chiar la finalul acelui sezon, 2005-2006, Lucescu a pierdut şi titlul într-o dispută directă cu Steaua. Cele două au mers umăr la umăr pînă în ultimele etape. Rapid putea trece pe primul loc la un moment dat, însă a făcut 0-0 acasă cu Farul, iar la final a cedat şi mental: în ultima rundă, Steaua a cîştigat la Vaslui, 4-0, iar meciul Jiul - Rapid a fost suspendat şi omologat 3-0 pentru "mineri" după ce 5 rapidişti au fost eliminaţi de Heleşteanu.

3. Supercupa
La mai puţin de două luni după ce a cedat campionatul în faţa Stelei, Răzvan a jucat un meci cu trofeul pe masă împotriva roş-albaştrilor. A pierdut însă şi Supercupa României, Steaua impunîndu-se cu 1-0 printr-un gol reuşit de Ochiroşii.

Şi palmaresul general e negativ
Răzvan Lucescu are nu mai puţin de 13 dispute împotriva Stelei în calitate de "principal". A cîştigat de 3 ori, a pierdut alte 4 jocuri şi restul s-au terminat la egalitate.

Data: Meciul
martie 2004: FC Braşov - Steaua 0-1
august 2004: Rapid - Steaua 2-1
aprilie 2005: Steaua - Rapid 0-0
octombrie 2005: Rapid - Steaua 0-0
martie 2006: Rapid - Steaua 1-1
aprilie 2006: Steaua - Rapid 0-0
aprilie 2006: Steaua - Rapid 0-2
iulie 2006: Steaua - Rapid 1-0
septembrie 2006: Steaua - Rapid 1-1
aprilie 2007: Rapid - Steaua 2-3
august 2008: Steaua - FC Braşov 2-1
martie 2009: FC Braşov - Steaua 1-0
octombrie 2011: Steaua - Rapid 0-0

Răzvan - Stoichiţă 2-0
Dacă împotriva Stelei are numai amintiri neplăcute, Lucescu jr. stă cu totul altfel în cazul jocurilor disputate împotriva lui Mihai Stoichiţă. De două ori s-a întîlnit cu actualul tehnician al roş-albaştrilor şi în ambele cazuri a repurtat victorii la scor: 3-0 şi 4-0, însă Stoichiţă era la Oţelul şi la Mioveni.

Scandal pentru steagul Rapidului
Momentul în care Răzvan Lucescu şi-a cîştigat definitiv un loc în inima suporterilor rapidişti s-a produs la finalul unui meci Steaua - Rapid, pe Ghencea. Lucescu junior a luat un steag alb-vişiniu din galerie şi a alergat cu el pe teren (foto), sfidîndu-i pe suporterii stelişti. Pompiliu Stoica l-a busculat şi i-a rupt acel steag, însă Răzvan l-a recuperat de jos şi l-a readus fanilor giuleşteni.

"Lippi", o victorie în 10 meciuri
De partea cealaltă, nici antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, nu are un palmares strălucit împotriva adersarilor de duminică seara. Pînă acum, tehnicianul roş-albaştrilor a strîns în toată cariera sa 10 dueluri cu formaţia din Giuleşti şi a reuşit să obţină o singură victorie: în 1998, în Supercupa României, 4-0! Partida s-a disputat pe fostul Naţional din Complexul "Lia Manoliu", iar pe banca rapidiştilor era Mircea Lucescu. În rest, Stoichiţă a acumulat 6 înfrîngeri şi 3 remize!



O româncă din Spania a fost obligată de soțul și socrii ei să se prostitueze. Îngrozitor ce îi făceau dacă nu aducea zilnic 300 de euro
Libertatea
Comentarii (12)
iadul13  •  25 Aprilie 2012, 15:36

Ce pula calului ma luati cu palmaresul brasovului cu steaua....luati cand a antrenat Rapidul,sunt 2 victorii de o parte si de cealalta ,restul sunt egaluri in care numa sfintii lui becali au reusit sa scoata remizele.

leroiv72  •  25 Aprilie 2012, 15:11

toate ca toate, da' sfertu' ala de cupa uefa...auchh! si acu' doare...in draci, nu asa! :D

bursuculvisiniu  •  25 Aprilie 2012, 09:15
Postat de terminatorul2 pe 25 Aprilie 2012, 01:34

0-1 , 1-2 , 1-3 ! FORTA STEAUA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Haha, buna asta! s-o postezi la bancul zilei!

Vezi toate comentariile (12 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
22:00 Champions League
Manchester City - Lyon
Digi 1, Look Plus, Telekom 1
Program TV complet

Liga 1