FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Costică nababul câștigă cât Dinamo! Fără să fi realizat mare lucru cu FCSB, Budescu dă lovitura la arabi

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 iunie 2018 09:00

Constantin Budescu va bifa în Arabia Saudită venituri de 5 milioane de euro în 5 ani, o medie anuală de 1 milion, cât tot lotul lui Dinamo la un loc şi dublu cât selecţionerul Suediei, care a trimis Germania acasă de la Mondiale. 

Banii trag la Budescu! În ciuda faptului că nu a bifat performanţe deosebite, fotbalistul se poate lăuda, mai ales după realizarea ultimului transfer, cu venituri incredibile pentru un jucător român. În perioada 2016-2021, se bazează pe mai bine de 5 milioane de euro! O medie de peste 1 milion de euro pe an.

Începând de acum 2 ani, odată cu plecarea în China, Budescu s-a umplut de bani! În Liga a II-a din China, deşi a evoluat numai 4 meciuri şi a stat mai puţin de 6 luni, el s-a ales cu 1,4 milioane de euro. Apoi, şederea şi plecarea de la Astra, dar şi sezonul în tricoul roş-albastru al celor de la FCSB i-au mai alimentat conturile cu încă 1 milion de euro. Vor urma 3 ani formidabili din punct de vedere financiar! Câte 1 milion de euro salariu în Arabia Saudită.

Câştigurile lui Budescu contrastează puternic cu ceea ce se întâmplă în Liga 1. De exemplu, tot lotul lui Dinamo va câștiga în noul sezon cât media anuală a lui Budescu. Chiar şi Christoph Daum, cel mai bine plătit selecţioner din istoria naţionalei României, ar fi invidios. El avea undeva la jumătate din fostul jucător al FCSB-ului: 540.000 de euro anual.

Budescu surclasează chiar şi antrenori care sunt în vogă la Mondialul din Rusia. Suedezul Janne Andersson, care a dus reprezentativa scandinavă în optimile de finală de pe primul loc şi a trimis Germania acasă, are un salariu anual de numai 450.000 de euro. Bani pe care Budescu îi va câştiga la Al Shabab în mai puţin de o jumătate de an. 

Veniturile lui Budescu
2016 - Dalian Yifang - 1.400.000 euro
2016-2017 - Astra - 600.000
2017-2018 - FCSB - 400.000
2018-2021 - Al Shabab - 3.000.000
TOTAL 5.400.000

Vândut de 3 ori
Budescu mai stabileşte un record important. Trecerea la Al Shabab e a treia vânzare pentru el. Prima a fost când Astra l-a cedat în China pentru 1,5 milioane. Apoi, FCSB a achitat clauza de reziliere, de 750.000 de euro, iar acum, arabii îl cumpără cu 2,5 milioane. În total, Budescu a costat 4,75 milioane de euro!

11selecţii are Budescu în echipa naţională, cu care nu a bifat nicio prezenţă la un turneu final

Topul salariilor jucătorilor români:

  • Chiricheş (Napoli) - 2.200.000 euro anual
  • Fl. Andone (Brighton) - 2.000.000
  • Maxim (Mainz) - 1.500.000
  • Şt. Radu (Lazio) - 1.400.000
  • Pantilimon (Nottingham) - 1.300.000
  • N. Stanciu (Sparta Praga) - 1.100.000
  • Budescu (Al Shabab) - 1.000.000

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (49)
ray51
ray51  •  01 Iulie 2018, 13:23
Postat de fibra pe 30 Iunie 2018, 23:50

Ca deobicei faceți calcule aberante. Să vedem dacă rezistă măcar 6 luni Budescu într -o cultură imposibilă pentru comportamentul lui obișnuit. Chiar și mormanul de bani îl va ține cu greu 3 ani în acel loc.

3 ani? Eu nu-l vaz nici un campionat...

fibra
fibra  •  30 Iunie 2018, 23:50

Ca deobicei faceți calcule aberante. Să vedem dacă rezistă măcar 6 luni Budescu într -o cultură imposibilă pentru comportamentul lui obișnuit. Chiar și mormanul de bani îl va ține cu greu 3 ani în acel loc.

merace
merace  •  30 Iunie 2018, 20:31

Budescu e un om norocos. S-a nascut cu talent, s-a vandut ca speranta, castiga bani si daca nu confirma. :D

Vezi toate comentariile (49)
Comentează