Articol de Robert Vîrdol - Publicat marti, 05 mai 2026, 16:04 / Actualizat marti, 05 mai 2026 17:03
Fostul mijlocaș giuleștean Costin Lazăr (45 de ani) a analizat situația de la Rapid și a propus trei nume de antrenori în scenariul tot mai probabil în care, la finalul sezonului, Costel Gâlcă (54 de ani), tehnicianul echipei, își va încheia mandatul la formația din Giulești.
Rapid București a fost învinsă cu scorul de 2-1 de CFR Cluj și a ajuns astfel la al treilea eșec consecutiv. Echipa este în afara locurilor de cupe europene, iar dacă va termina sezonul pe ultimele locuri din play-off, Costel Gâlcă ar urma să părăsească echipa pentru neîndeplinirea obiectivului.
Costin Lazăr: „Ovidiu Sabău, Marius Măldărășanu și Daniel Pancu ar trebui să aibă o șansă”

Costin Lazăr a menționat că apreciază stilul lui Costel Gâlcă, dar în cazul în care acesta va pleca din Giulești, și-ar dori un tehnician care să fie legat de Podul Grant. Astfel, el i-a propus la cârma echipei pe Ioan Ovidiu Sabău, Marius Măldărășanu și Daniel Pancu. Cel din urmă este tehnicianul celor de la CFR Cluj, iar formația din Gruia ar vrea să-l păstreze și în sezonul următor.
„Deocamdată, Rapid stă rău la moral și la nivel psihic, fiind într-o cădere de formă. Echipa a fost fruntașă o bună perioadă, iar acum este într-un colaps. Jucătorii ar trebui să facă diferența, dar dacă greșesc din ce în ce mai mult, se ajunge aici. Eu cred că este o lipsă totală de încredere. Atunci când nu mai ai încredere, nu mai ești același jucător. Mai este și presiunea fanilor. Dacă nu ai rezultate, răbdarea dispare.
Dacă pierd play-off-ul ar trebui să fie mai atenți la transferuri și la ceea ce aduc, inclusiv oamenii potriviți în conducere. E clar că nu va mai rămâne domnul Gâlcă, dar cei care vor veni vor avea o presiune enormă. Dacă anul acesta nu s-a putut, la anul trebuie să se poată. În play-off s-a întâmplat să întâlnească etapă de etapă echipe în formă, iar dacă mergi tot așa, cu înfrângeri, se slăbește încrederea.
Spre exemplu, Dinamo are continuitate pentru că antrenorul a avut mână liberă, a adus ce a vrut și au venit rezultatele. Rapid are o posibilitate financiară mai mare și se aștepta mai mult. Sunt mai mulți vinovați, singurii care nu au vină sunt suporterii. Presiunea publică contează și ea.
Acum mă gândesc la un antrenor român. Îi văd pe Ioan Ovidiu Sabău sau pe Marius Măldărășanu și, de ce nu, și pe Daniel Pancu. A demonstrat că este un antrenor bun și disciplinat. Cei trei ar trebui să aibă o șansă.
Mie îmi place și Costel Gâlcă, este serios și profesionist, dar ai nevoie și de sprijin din partea celor de pe margine. Ori îi dai credit antrenorului și mergi mai departe cu el, ori faci o schimbare clară”, a spus Costin Lazăr pentru GSP.
Rapid ar putea rămâne fără Costel Gâlcă
Rapid București se află pe locul cinci în clasament, cu 32 de puncte, după ce în sezonul regular s-a luptat pentru prima poziție alături de Universitatea Craiova și Dinamo. Totuși, acum situația s-a înrăutățit drastic, iar o nouă schimbare de antrenor s-ar putea produce.
Costel Gâlcă a venit la Rapid în iunie anul trecut, iar în prima parte a sezonului tehnicianul a dus echipa pe o pantă descendentă. În cele 37 de meciuri din campionat, formația din Giulești a reușit 17 victorii, 9 egaluri și 11 înfrângeri. Prima înfrângere din acest sezon a venit în etapa a 10-a cu FC Hermannstadt, când sibienii s-au impus cu scorul de 2-1.
Din sezonul 2022-2023, de când echipa s-a luptat constant pentru play-off și a început să participe în primele șase, la finalul fiecărui sezon a schimbat antrenorul. În ultimele două stagiuni, Rapid nu a terminat campionatul cu tehnicianul care a dus echipa în play-off.
Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”