FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - FCSB

CRAIOVA - FCSB // Harlem Gnohere a „rupt” cântarul! Ar putea fi scos din lot pentru derby-ul etapei

Articol de - Publicat sambata, 14 septembrie 2019 09:00

CRAIOVA - FCSB // Atacantul Harlem Gnohere are aproape 100 de kilograme și a fost singurul care a depășit targetul de greutate la proba cântarului de ieri. Foarte probabil, va fi scos din lotul cu care FCSB va face deplasarea la Craiova.

Gigi Becali n-a glumit când a anunțat că "înaintea fiecărui meci vom cântări jucătorii și cine va avea mai mult de 2 kilograme peste greutatea lui normală nu va mai juca". Ieri, cu o zi înainte ca echipa să plece la Craiova pentru confruntarea cu Universitatea, de mâine seară, fotbaliștii lui Vintilă au fost nevoiți să urce pe cântar.

Singurul care nu s-a încadrat în obiectivul impus de patron a fost Harlem Gnohere. Acesta are în momentul de față între 98 și 99 de kilograme, cu cel puțin 7 mai mult decât prevede greutatea lui de competiție, conform fișei personale a francezului. Ieri încă nu se luase decizia în privința lui Gnohere, dacă va face sau nu deplasarea cu echipa la Craiova.

Cum însă ceilalți doi atacanți din lot, Hora și Tănase, sunt refăcuți 100%, e foarte posibil ca Becali, cel care va lua decizia finală, să-și respecte amenințarea făcută zilele trecute, mai ales că nici nu-i va restrânge staff-ului tehnic opțiunile pentru postul de atacant. Totuși, Gnohere e un fotbalist care a ajutat-o în mod decisiv pe FCSB în runda trecută, la succesul cu Viitorul, 2-1. A marcat golul victoriei și a mai avut o mare șansă de a înscrie în final, când a trimis în bară.

  • Gnohere, 31 de ani, a revenit în august, după o accidentare care l-a ținut departe de teren timp de peste 3 luni

A atins mingea de două ori în 20 de minute!

În meciul cu Viitorul, Gnohere a bifat o contraperformanță greu de atins de un alt fotbalist. A fost introdus la pauză pe teren și a dat lovitura de începere a reprizei. Apoi, nu a mai atins deloc mingea până în minutul 65, când a înscris cu capul din centrarea lui Panțâru. Practic, în primele 20 de minute s-a întâlnit cu balonul doar de două ori: prima dată când a început repriza și a doua oară când a marcat!

Nici Eric n-a slăbit

Nu doar Gnohere are probleme cu kilogramele. Un alt fotbalist de referință al Ligii 1 în ultimul deceniu plătește cu absența din echipa lui din cauza faptului că nu slăbește. Brazilianul Eric nu a ajuns la greutatea optimă, iar Gică Hagi a fost ferm: "Nu va mai juca până nu ajunge să îndeplinească baremul pe care l-am stabilit împreună în vară". Totuși, în acest start de sezon, Eric a fost folosit de Hagi, în ciuda surplusului de kilograme, iar randamentul său pe tabelă a fost bun: 5 goluri în primele 5 etape. Eric va împlini în decembrie 34 de ani.

VEZI ȘI:

FCSB i-a reziliat contractul lui Andrei Marc la o lună de la transfer: „Îi mulțumim pentru efortul depus”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
corectu
corectu  •  14 Septembrie 2019, 13:01

Eu am spus că dacă îi oferă cineva lui G.B. 500000 să-l dea.S-ar putea să nu ia nici atât.

rockyus
rockyus  •  14 Septembrie 2019, 11:15

Nu ne mai mira nimic din ineptiile becaliene !

764352140354351
Rahat Cu Perja  •  14 Septembrie 2019, 10:33

Poate ii trebuia un cantar de marfa, ca pe ala era mai greu sa l rupa. Una peste mine.....nasol sa ajungi in situatia in care sa nu poti scapa de kg in plus. Sau sa nu vrei. Caci totul tine de vointa.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează