FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Și-a dat demisia de la CFR Cluj: „Am decis să ne strângem mâna” » Neluțu Varga a reacționat imediat

Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj
Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj

Articol de - Publicat luni, 13 octombrie 2025 20:02 / Actualizat luni, 13 octombrie 2025 20:33

Cristi Balaj (54 de ani) a anunțat că și-a dat demisia din funcția de președinte al clubului CFR Cluj. Fostul arbitru român preluase postul pe data de 4 noiembrie 2021, după ce renunțase la șefia Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD).

Despărțirea a fost confirmată și de finanțatorul clubului, Ioan Varga. Astfel, Balaj o părăsește pe CFR Cluj după aproape 4 ani de colaborare.

Cristi Balaj și-a dat demisia din funcția de președinte al CFR-ului: „Am decis să ne strângem mâna”

Sâmbătă, am decis împreună cu domnul Varga să ne strângem mâna și să întrerupem relațiile contractuale, urmând să parafăm înțelegerea printr-un document zilele următoare.

Mă bucur că echipa este pe un trend ascendent și a demonstrat în ultima perioadă că are un lot și un staff valoros. Am întâlnit la Cluj oameni de calitate, alături de care m-am atașat. Le mulțumesc tuturor și le urez din suflet succes!

M-aș bucura ca Neluțu Varga să ajungă acolo unde și-a propus pentru că merită foarte mult pentru toate eforturile pe care le-a făcut și le face pentru CFR Cluj”, a declarat Cristi Balaj, potrivit fanatik.ro.

Ioan Varga a confirmat despărțirea de Cristi Balaj: „Fiecare om în viață ia anumite decizii”

Despărțirea dintre Cristi Balaj și CFR Cluj a fost confirmată de patronul echipei, Ioan Varga.

Am vorbit cu Cristi Balaj și am decis de comun acord să încetăm colaborarea. Fiecare om în viață ia anumite decizii. Mie îmi pare rău pentru Cristi pentru că a dorit să plece de la CFR Cluj. Este un om de mare calitate și un om corect, căruia nu am avut niciodată ce să-i reproșez. 

Așa se întâmplă în viața fiecărei echipe, în viața fiecărui om, iei anumite decizii care crezi că sunt mai bune pentru tine și pentru familia ta. Îi mulțumesc lui Cristi Balaj pentru colaborarea pe care am avut-o. Rămânem prieteni, așa cum am fost întotdeauna”, a declarat Ioan Varga, potrivit sursei citate anterior.

Cristi Balaj a vrut să-și dea demisia și în 2024

Fostul arbitru a mărturisit recent că intenționează să plece de la CFR Cluj. De altfel, Cristi Balaj amenințase cu demisia și în luna aprilie a anului trecut, după ce CFR a fost eliminată din „sferturile” Cupei României, fiind umilită cu scorul de 0-4 de către divizionara secundă, Corvinul, care avea să câștige trofeul.

Acel meci a consemnat demisia din funcția de antrenor a lui Adrian Mutu, tehnician a cărui aducere la echipă nu a fost aprobată de președinte. Totuși, Neluțu Varga a reușit atunci să-l întoarcă din drum pe Balaj.

CFR Cluj are un start dezastruos de sezon. Vicecampioana en-titre a pierdut Supercupa României, disputată cu FCSB, scor 1-2, și a rămas fără Dan Petrescu, care și-a dat demisia după umilința din Suedia, cu Hacken, scor 2-7, în preliminariile Conference League.

Fără participare în cupele europene în acest sezon, situația este cumplită și în campionat. Preluată între timp de către Andrea Mandorlini, CFR Cluj a reușit doar două victorii în 11 etape, și este pe locul 12, cu 12 puncte.

De altfel, CFR are a treia cea mai slabă defensivă din Superliga, cu 21 de goluri încasate, fiind depășită la acest capitol doar de „codașele” Metaloglobus și Csikszereda, care au primit 27, respectiv 23 de goluri.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Campionate
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Germania, prima finalistă a Campionatului Mondial » Nemțoaicele nu le-au dat nicio șansă deținătoarelor trofeului
Handbal
Germania, prima finalistă a Campionatului Mondial » Nemțoaicele nu le-au dat nicio șansă deținătoarelor trofeului
Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Superliga
Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (9)
radoo93
radoo93  •  15 Octombrie 2025, 11:36
Postat de Chris.Dumi pe 15 Octombrie 2025, 08:05

Ar fi cea mai mare greseala a lui Coldea sa-i dea vreo competenta acestui individ. Dar nu cred ca e Coldea, alte voci ar spune ca e cel ce are RAFO Onesti, cu el ar face manevrele

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Doralin
Doralin  •  15 Octombrie 2025, 08:31
Postat de LLiviu pe 14 Octombrie 2025, 08:02

Cam tarziu Cristinel, cam tarziu...

N-a fost el de presedinte, a fost o pălărie prea mare, până la urmă chestiunile administrative l-au sufocat Il văd să activeze in arbitraj, poate la un post de televiziune, un fel de Avram de la Digi.

Chris.Dumi
Chris.Dumi  •  15 Octombrie 2025, 08:05
Postat de Simi_Hermanstadt pe 14 Octombrie 2025, 14:22

Il vad pe Balaj cu baietii ”deștepți” din domeniul energetic, cu ei isi pierdea timpul, mai mult decat cu a conduce clubul in mod ”profesionist” așa cum se tot lăuda. Probabil va fi săgeata lui Coldea, care nu va putea mișca nimic din cauza dosarelor penale, iar Cristinel va face tot ce e necesar contra unor bănișori ”cinstiți” dar care vin la timp, nu ca la CFR unde trebuia sa se bage in seama peste voia managerului sportiv.

Ar fi cea mai mare greseala a lui Coldea sa-i dea vreo competenta acestui individ. Dar nu cred ca e Coldea, alte voci ar spune ca e cel ce are RAFO Onesti, cu el ar face manevrele

Vezi toate comentariile (9)
Comentează