FOTBAL  »  Superliga  »  CONDUCĂTORII DIN LIGA I

Cristi Borcea şi MM Stoica se bat pentru titlul de cel mai bun conducător

Articol de , - Publicat joi, 06 mai 2010 00:00

Cei mai buni manageri din fotbalul românesc de după Revoluţie îşi împart supremaţia: dinamovistul a acaparat trofeele interne, ex-stelistul e cel mai tare în Europa.

Steaua trage de Dinu Gheorghe. Mihai Stoica a refuzat propunerea lui Becali de a reveni în Ghencea. Copos îl vrea şi el pe "Vamă", în vreme ce Porumboiu îl curtează de luni bune pe MM. Managerii au ajuns la fel de importanţi precum fotbaliştii, iar GSP vă propune azi un răspuns la întrebarea: care e cel mai bun şi mai titrat preşedinte dintre cei actuali din Liga I?

Aici: Borcea - MM 10-4
Cristi Borcea e conducătorul de club numărul 1 în România după Revoluţie, dar performanţele lui în Europa sînt insignifiante. Stoica se laudă cu cele mai bune rezultate în cupele europene, însă pe plan intern e departe de rivalul său din Ştefan cel Mare. Dinamovistul e şeful executivului din "Groapă" din 2000, deci de 10 ani, timp în care a cucerit tot atîtea trofee! În momentul în care Borcea a devenit lider, "cîinii" nu mai cîştigaseră un titlu de 8 ani! El a luat 4 de atunci, plus 4 Cupe şi o Supercupă!

"Afară": MM - Borcea KO
Argumentul principal cu care e contestat Borcea? Cu el la conducere, roş-albii sînt egali cu zero în Europa! La capitolul "Champions League", MM îl face KO pe "Leonidas din Ştefan cel Mare". Managerul de la Urziceni a mers de două ori în grupe, o dată cu Steaua, o dată cu Unirea, şi a mai realizat cea mai bună clasare a unei formaţii româneşti în competiţiile continentale în ultimii 20 de ani: semifinala Cupei UEFA din sezonul 2005-2006. Plus două recorduri greu de egalat: a jucat în Europa cu 3 echipe diferite, Steaua, Oţelul, Urziceni, şi a adunat 8 puncte cu Urziceni în Liga Campionilor!

"De ce Borcea are trofee interne multe, dar eu am performanţe externe? Nu contează cu cît termini liceul, unde profesorii îţi mai cunosc părinţii şi îţi dau o notă nemeritată, pe cînd facultatea adevărată se face în străinătate, unde diploma o obţii pe bune"
Mihai Stoica, manager Urziceni

"Consider că cel mai mare conducător din fotbalul românesc a fost Ion Alecsandrescu. Din 1992, de cînd am intrat eu în fotbal ca şi conducător, n-am avut pe nimeni ca model"
Mihai Stoica, manager Urziceni

ÎN ROMÂNIA
Cristi Borcea - 10 trofee

- 4 titluri cu Dinamo (2000, 2002, 2004, 2007)
- 5 Cupe cu Dinamo ( 2000, 2001, 2003, 2004, 2005)
- Supercupa României cu Dinamo

Mihai Stoica - 4 trofee
- 2 titluri cu Steaua (2005, 2006)
- un titlu cu Urziceni (2009)
- Supercupa României cu Steaua (2006)

Dinu Gheorghe - 4 trofee
- 2 titluri cu Rapid (199, 2003)
- 2 Cupe cu Rapid (2002, 2006)

Iuliu Mureşan - 4 trofee
- 1 titlu cu CFR (2008)
- 2 Cupe cu CFR (2008, 2009)
- Supercupa României (2009)

Jean Pădureanu - 1 trofeu

- 1 Cupă cu Bistriţa (1994)

PE PLAN EXTERN
Mihai Stoica
- semifinală de Cupa UEFA cu Steaua (2006)
- record de puncte pentru echipele din România în Champions League, a adunat 8 puncte cu Urziceni (2009)
- participare în grupele Champions League cu Steaua (2006)
- participare în grupele Champions League cu Urziceni (2009)
- trei calificări succesive în primăvara Cupei UEFA cu Steaua (2005, 2006, 2007)
- a participat în cupele europene cu 3 echipe diferite: Oţelul, Steaua, Urziceni

Dinu Gheorghe
- sfert de finală în Cupa UEFA cu Rapid (2006)

Cristi Borcea
- nici o performanţă

Iuliu Mureşan
- participare în grupele Champions League cu CFR Cluj (2008-2009)

Jean Pădureanu
- nici o performanţă

Conducătorii care au muncit degeaba :D
Nume    Echipe la care a fost    Trofee interne
Valeriu Argăseală    Steaua    0
Gheorghe Chivorchian    Ceahlăul, Bacău, Timişoara    0
Marius Stan    Oţelul, Poli Iaşi    0

Recordul lui Dănilescu

Conducătorul care şi-au trecut în cont cele mai multe trofee interne e Constantin Dănilescu, acum la Dinamo. Are nu mai puţin de 27 de trofee, 17 cu Steaua şi restul cu roş-albii, însă niciodată din postura de preşedinte de club.

"Dinamo m-a pregătit şi pentru Apocalipsă"
Cristi Borcea (40 de ani) este mîndru de performanţele sale manageriale pe plan intern: "Orgolios şi realist am afirmat că Dinamo este clubul începutului de mileniu în România, prin trofeele cîştigate. Ca şef al clubului am avut multe momente în care am plîns de fericire, dar şi clipe în care credeam că mor. Dinamo m-a călit pentru orice în viaţă. Şi dacă vine Apocalipsa, sînt pregătit! Marele meu of rămîne că n-am ajuns încă în grupele Champions League, dar voi fi cu Dinamo acolo, sînt sigur. O să aştept oricît, eu nu renunţ la visele mele".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (25)
 •  07 Mai 2010, 01:45

Voi ati cazut in cap ? Sunteti ziaristi facuti la apelul de seara ? Ce sa caute Borcea aici ? Dupa haosul care e la DINAMO de ani de zile .... numai scandaluri .... hotarari luate aiurea ... cum se imopute treaba intervine Badea si se lasa linistea ....

claudiub_80
claudiub_80  •  07 Mai 2010, 01:39
Postat de alpin pe 06 Mai 2010, 12:36

Acesti papagali sunt conducatori??? Se bat, dar se bat ca ultimii bagabontzi din Ferentari!!!

tot cu ala din poza semeni:)))inteligentule

 •  07 Mai 2010, 01:16

@alexchuck Uita pentru un moment ca esti dinamovist si incearca sa vezi obiectiv lucrurile. Poate ca nu vei ajunge la concluzia ca MM e un bun conducator, dar sigur iti vei da seama ca Borcea e un zero. Ah, si la lista mea de mai jos ar trebui sa il adaug si pe Gheorghe "Vama".

Vezi toate comentariile (25)
Comentează