FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Cristi Ganea, primele declarații după transferul la FCSB: „Am avut oferte din Grecia, dar am ales cel mai mare club din România!” + „Asta mi-a spus domnul Gigi la telefon”

Cristi Ganea, la sosirea în România
Cristi Ganea, la sosirea în România

Articol de , , - Publicat marti, 05 septembrie 2023 21:18 / Actualizat marti, 05 septembrie 2023 21:36

Fundașul stânga Cristi Ganea (31 de ani) a ajuns în România înainte să se alăture lotului celor de la FCSB. Fotbalistul de bandă a semnat pe 2 ani cu vicecampioana și îi va face concurență lui Risto Radunovic pentru postul de titular.

FCSB a încheiat campania de transferuri prin aducerea lui Cristi Ganea, fundaș stânga care a petrecut ultimii 3 ani ai carierei în Grecia, la Aris Salonic și Panathinaikos.

Ganea a ajuns la București în această seară, după ce și-a încheiat relațiile contractuale cu Panathinaikos, și se va alătura în scurt timp lotului celor de la FCSB.

La sosirea pe aeroport, fundașul stânga cu 8 meciuri la echipa națională a explicat de ce a ales-o pe FCSB și care este starea lui medicală.

Torje a povestit în premieră tot ce s-a întâmplat la celebrul episod „Steaua e numai una” » Cine l-a trădat și câți bani s-ar fi încasat pe filmare
DINAMO
Torje a povestit în premieră tot ce s-a întâmplat la celebrul episod „Steaua e numai una” » Cine l-a trădat și câți bani s-ar fi încasat pe filmare

Cristi Ganea, primele declarații după transferul la FCSB

„Ieri m-am întors în Grecia, am terminat cu ei. Este un capitol încheiat, acum urmează ceva frumos pentru mine și chiar mă bucur că sunt aici.

Transferul la Panathinaikos a fost unul reușit, dar după câteva luni m-am confruntat cu o problemă destul de gravă și a trebuit să fac o pauză de 6 luni. Am avut COVID, apoi am făcut ceva analize. În prima fază a fost OK, apoi doctorii au insistat să fac și mai multe analize și mi-au transmis să fac o pauză de 3-6 luni.

Nu a fost ușor, eram titular, echipa câștiga, însă nu am avut ce face. Mi-a fost foarte greu, am stat 6 luni fără fotbal și mi-am dat seama ce înseamnă să-ți ia cineva ceea ce-ți place.

Am avut o perioadă lungă în care am stat și între timp ei au luat fundaș stânga. Mi-am dat seama că aș juca foarte puțin, să fi stat un an și să joc 10 meciuri nu e stilul meu. Îmi doresc să joc. Am avut câteva oferte din Grecia, dar am ales cel mai mare club din România și asta mă face mândru.

A contat și echipa națională, dar în primul rând sunt bucuros că sunt sănătos. Abia aștept să încep antrenamentele, să joc 3-4 meciuri pentru a fi în formă maximă, apoi mă voi gândi și la echipa națională.

Sunt bine de aproximativ două luni, doctorii mi-au spus că sunt OK și pot relua activitatea. Sunt bine, dar am nevoie de 2-3 săptămâni de antrenamente puțin mai grele, și de 2-3 meciuri pentru a fi în formă maximă”, a explicat Ganea. El a jucat ultima dată în noiembrie 2022.

Cristi Ganea: „Discuția cu Gigi Becali a decurs bine. Am presimțit că voi juca la FCSB”

Legitimat în trecut la 5 echipe românești, ASA Tg. Mureș, CSU Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov și Viitorul, Ganea a dezvăluit că a mai negociat în trecut cu Gigi Becali, fără ca tratativele să aibă succes.

El nu se teme de colaborarea cu Gigi Becali, cunoscut pentru faptul că îi critică fără menajamente în public pe jucătorii de care nu este mulțumit.

Aveam o presimțire că într-o bună zi voi juca la FCSB. Au mai fost încercări și în trecut, însă nu ne-am pus de acord. Fie a apărut transferul la Panathinaikos, pur și simplu nu am reușit să o ducem la capăt.

Gigi Becali mă cunoaște, am jucat contra FCSB-ului de atâtea ori și cred că am lăsat o imagine bună în fotbalul românesc. Nu am nicio problemă cu criticile, le accept. Nu prea dau interviuri, nu-mi place să ies în evidență. Le accept, poate sunt lucruri pozitive, poate negative, încerc să învăț din ele dacă se poate.

Discuția cu Gigi Becali a decurs bine. Nu m-am întâlnit cu dânsul, am vorbit doar la telefon. A vorbit în stilul lui, plăcut, mi-a spus că mă dorește foarte mult la echipă, că dorea acest transfer mai demult, iar asta m-a încurajat să fac pasul”, afirmat noul fundaș stânga al roș-albaștrilor.

Pot juca și mijlocaș și fundaș stânga, dar sunt mai confortabil ca fundaș.

Mă bucură enorm că FCSB a început foarte bine campionatul, este o echipă foarte bună. Nu vreau să vorbesc despre titlu, este departe, vreau să o luăm meci cu meci.

- Cristi Ganea, fundaș stânga FCSB

Mai multe știri despre FCSB:

Ipoteză surprinzătoare în direct: „Am înțeles că se dorește îndepărtarea lui Radunovic de la FCSB”

Mutarea pentru care Gigi Becali se felicită: „Nu că sunt mulțumit, sunt foarte mulțumit!”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (38)
constanteanul
constanteanul  •  07 Septembrie 2023, 10:39

Încă unul care făcea tușa pe afară și acum vizează la națională.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  06 Septembrie 2023, 10:44

Are în gena ardelenească statutul ăsta, nimic nefiresc.

eunescu09
eunescu09  •  06 Septembrie 2023, 08:41

Tipic romanesc, dacă nu se transfera la FCSB nu îl baga nimeni în seama asa însă, wau, e o vedeta! Vai noua!

Vezi toate comentariile (38)
Comentează