FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Cristi Manea e „dușmanul” CFR, la câteva luni după ce lua titlul! Cum s-a ajuns la declarațiile aspre ale jucătorului despre echipa lui Dan Petrescu

Articol de , - Publicat vineri, 27 septembrie 2019 18:52

Cristi Manea a debutat la FCSB și a transmis după victoria cu Metaloglobus câteva mesaje anti-CFR, clubul cu care a câștigat două titluri de campion. Fundașul e supărat fiindcă ar fi vrut să revină la Cluj, dar i s-a transmis că nu mai era nevoie de el. 

„Mai avem șanse să câștigăm campionatul, chiar dacă acum stăm rău în clasament. Mai e mult de jucat și noi am arătat și în meciul cu CFR că putem fi campioni, am fost peste ei în partida directă”.

Când a spus „ei”, Cristi Manea s-a referit la clubul pentru care a evoluat în ultimii doi ani, până în urmă cu două luni și jumătate! În iunie era campion al României cu CFR pentru a doua oară la rând, acum se referă la vișinii ca la niște dușmani. De ce procedează așa?

Pentru că s-a simțit jignit în momentul în care a dorit să revină în Gruia, iar ardelenii l-au refuzat. 

Manea a jucat la Cluj sub formă de împrumut de la Apollon și a revenit în Cipru în vara asta.

După un European de tineret excelent, apărătorul spera să prindă un transfer important, într-o ligă foarte bună, și a tot așteptat oferte care nu au mai venit. În penultima zi din fereastra de transferuri, impresarul lui Cristi a apelat la CFR: „Nu vreți să-l mai împrumutați încă un an?”. 

„Nu mai avem nevoie de el”, au răspuns oficialii campioanei. Refuzul i-a sunat jignitor lui Manea și a constituit un motiv în plus s-o aleagă pe FCSB, rivala competițională numărul unu a fostei sale formații.

De ce nu l-a mai vrut totuși Clujul? 

Pentru că internaționalul român a devenit disponibil abia spre finalul perioadei de transferuri, într-un moment în care Petrescu avea deja suficienți fundași dreapta în lot: pe Susici, adus de la începutul perioadei de pregătire și folosit ca titular în preliminariile europene, și pe Butean, luat de la Astra cu statutul de mare speranță, deci un jucător care trebuie să fie folosit destul de des.

Manea nu ar mai fi avut în Gruia postul de titular asigurat, cum îl avea în trecut, când mai deținea și un avantaj suplimentar, dincolo de calitățile fotbalistice: respecta criteriul U21. Acum nu mai e disponibil pentru naționala de tineret, a depășit vârsta-limită.  

„Sper să revin cât mai curând în echipa națională, voi accepta convocările cu plăcere oricând va apela domnul Contra la mine. Abia așteptam să debutez la FCSB, acum aștept cu nerăbdare să reapar și în campionat” - Cristian Manea, fundaș FCSB

„Doar FCSB m-a vrut cu adevărat”

Manea a mai aruncat o "săgeată" către CFR după jocul cu Metaloglobus: "Oamenii de la FCSB m-au dorit și eu țin să merg doar alături de persoane care mă vor cu adevărat". 

Becali l-a luat tot sub formă de împrumut de la Apollon, dar Cristi și agentul lui, Pietro Chiodi, au preferat Bucureștiul întrucât singurele cluburi care se mai interesaseră de jucător, Sampdoria și Sassuolo, își exprimaseră intenția de a-l cumpăra din Cipru pentru a-l împrumuta un an în Serie B. „Eu nu sunt fotbalist de Serie B” a fost convingerea lui Manea, așa că a ales, în ultima zi de mercato, FCSB.  

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (18)
doomsday2000
doomsday2000  •  27 Septembrie 2019, 19:38
Postat de Serban Pirvulescu pe 27 Septembrie 2019, 19:26

Lipsa de educație și mitocănie tradițională ! Oamenii ăia te-au făcut campion băiete și datorită lor ai putut pleca afară ! Că n-ai fost capabil să te impui, asta nu-i vina CFR-ului și nici datoria lor să te primească înapoi !

Nea Pirvulescule, ești dintr-un alt film, Manea este proprietatea celor de la Apollon Limassol din 2014, cum a plecat afară datorită chefereului ? E chiar asa de greu să asimileze informația că Manea nu a aparținut niciodată chefereului ?

jaruan
jaruan  •  27 Septembrie 2019, 19:31

Neam prost, alta explicatie nu am.

652056828258442
Serban Pirvulescu  •  27 Septembrie 2019, 19:26

Lipsa de educație și mitocănie tradițională ! Oamenii ăia te-au făcut campion băiete și datorită lor ai putut pleca afară ! Că n-ai fost capabil să te impui, asta nu-i vina CFR-ului și nici datoria lor să te primească înapoi !

Vezi toate comentariile (18)
Comentează