Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 20 martie 2026, 11:36 / Actualizat vineri, 20 martie 2026 11:49
Cristiano Bergodi, 61 de ani, a relatat înainte de FC Argeș - U Cluj (sâmbătă, ora 20:30, Mioveni) cum îi ține pe jucătorii săi conectați la miza competițiilor, acum când ardelenii adună victorii după victorii
U Cluj a adunat o serie de 7 victorii consecutive în ambele competiții interne. "Șepcile roșii" tocmai au învins și în Derby de Cluj, 2-1 pe CFR, privesc cu încredere partida de mâine, sâmbătă, de la ora 20:30, cu FC Argeș.
Cristiano Bergodi despre FC Argeș - U Cluj: „Adversarul este bătăios, agresiv, aleargă..."
Cristiano Bergodi, 61 de ani, a transmis înaintea duelului de la Mioveni cum se resimte succesul în tabăra alb-negrilor.
„Fiecare meci din play-off este foarte dificil. Vom întâlni echipa-revelație a acestui campionat, pentru că ceea ce a făcut FC Argeș a fost un lucru extraordinar. Dacă ne gândim că este o nou-promovată, eu zic că este senzațional ce a realizat.
Ambele echipe suntem cu entuziasm și cu un moral foarte bun. Ei au produs această primă surpriză în play-off, în etapa 1, cu această victorie la Craiova (n.red scor 1-0). Va fi un "război" la Mioveni, pentru că este normal ca și ei să vrea să câștige punctele, la fel ca noi.
FC Argeș este, oricum, o echipă bine antrenată, cu un stil de joc bine conturat, și va fi dificil în fața unei formații cu jucători agresivi. Cred că are capacitatea să ducă acest ritm până la finalul sezonului.
Repet, Argeș este o echipă bună, agresivă, care poate crea probleme oricui. Este o echipă de play-off, iar meciul cu Craiova a fost o surpriză mare. Toți ne gândeam că va câștiga Craiova, dar nu s-a întâmplat așa.
Este meritul băieților de la Pitești, toți se ajută, aleargă, sunt agresivi și este foarte greu când întâlnești o astfel de echipă. Se vede că este un grup cu un spirit foarte bun. Sunt bătăioși și asta ne poate crea probleme", a comentat Cristiano Bergodi înaintea meciului direct de la Mioveni.
Cristiano Bergodi, mesaj pentru jucătorii lui: „Modești, umili, nu cu nasul pe sus"
Bergodi le-a transmis și jucătorilor, și suporterilor, că nu îi este greu să-i țină pe elevii săi cu capul pe umeri. Să nu-și piardă cumpătul, acum când toată lumea laudă U Cluj (detalii aici despre un 2026 excepțional pentru "Șepcile roșii").
„Nu este greu, pentru că eu sunt un om echilibrat, adică nu mă entuziasmez după o victorie într-un derby. Mă bucur, e normal, am făcut-o și eu. Am petrecut cu jucătorii după meci, dar a doua zi degeaba ne mai gândim la acel meci, pentru că urmează cel de la Mioveni.
Și atunci le-am spus jucătorilor că trebuie să fim foarte modești și umili, pentru că fotbalul, când începi să ai nasul pe sus, te pedepsește imediat, iar atunci noi trebuie, în continuare, să încercăm să câștigăm toate cele trei puncte, în deplasare sau acasă, ca de obicei. Sunt nouă finale, iar sâmbătă este prima dintre acestea", a mai reacționat tehnicianul italian.
Gândul imi stă doar la cum ne antrenăm, cum suntem pe teren, ce dorință avem, ce ambiție și tot ce trebuie să facem pentru a avea un sezon extraordinar. Trebuie să facem încă mai mult, deoarece este un play-off în care se poate întâmpla orice. Fiecare echipă poate bate pe oricine
Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”