FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - U CLUJ

Cristiano Bergodi revine ca adversar în Giulești: „Cireașa pe tort” » Cum pune presiune pe jucătorii lui U Cluj

Articol de - Publicat sambata, 31 ianuarie 2026 13:31 / Actualizat sambata, 31 ianuarie 2026 13:31

U Cluj a adunat trei victorii la ultimele trei deplasări în Giulești! Cristiano Bergodi a vorbit laudativ despre Rapid, impresionat de ceea ce face fosta lui formație în acest sezon, dar a transmis un mesaj de forță pentru „Șepcile roșii”.

Cristiano Bergodi, 61 de ani, (re)vine în Giulești pentru punct sau puncte. Așa a afirmat antrenorul italian la plecarea din Cluj Napoca, U țintind una dintre pozițiile de play-off. Peninsularul este o cunoștință veche a rapidiștilor.

În 2008, a cucerit Supercupa României cu formația din Grant. Și a avut trei mandate în Giulești, ultima dată despărțindu-se de bucureșteni în aprilie 2024.

Cristiano Bergodi, o mare apreciere pentru Olimpiu Moruțan: „A pus cireașa pe tort"

Bergodi a avut cuvinte de apreciere pentru adversara de diseară.

„Întâlnim o echipă foarte bună, care va lupta, alături de Dinamo și Craiova, pentru câștigarea titlului. Știu ce se întâmplă în Giulești și e un meci foarte greu pentru noi, dar băieții s-au antrenat foarte bine.

Sunt conștienți că avem un meci dificil, însă fiecare partidă se joacă fără frică, cu curaj, iar noi mergem acolo să luăm punct sau puncte. Sperăm să facem o figură mai frumoasă decât am făcut cu Dinamo (n.red 0-1), când am o întâlnit o altă echipă bună, care luptă pentru titlu.

Rapidul este o echipă redutabilă, foarte bună, care a început să joace mai bine decât la startul campionatului. Acum a luat un jucător exponențial, de valoare, cum e Moruțan. A pus cireașa pe tort, e un jucător important și a arătat asta în cele câteva minute în care a jucat cu UTA", a spus Cristiano Bergodi.

Acolo există o presiune mare din partea suporterilor, știe toată lumea. Sper că jucătorii mei, care au o anumită experiență, să joace un meci normal, frumos. Stadionul e frumos, va veni multă lume. Presiunea există întotdeauna, dar eu zic că e mai bine pentru jucători să evolueze în meciuri cu public. Dacă jucăm fără suporteri, nu e fotbal
Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj

Cristano Bergodi pune presiune pe jucătorii lui U Cluj: „În următoarele două săptămâni ne vom juca șansele pentru viitorul nostru"

Antrenorul italian este optimist în privința confruntării din Capitală.

„Statisticile spun că, și când eram eu la Rapid, și anul trecut, "U" Cluj a luat puncte în Giulești. Statisticile ne sunt favorabile, dar fiecare meci are istoria lui. Noi suntem în creștere și avem această șansă de a ne lupta și de a ne gândi la un loc în play-off, după un parcurs extraordinar în ultimele zece meciuri, de când am venit eu.

Întâlnim o formație cu randament bun și constanță în rezultate, care a fost construită pentru a fi pe una dintre primele trei poziții și acum are șanse și să câștige titlul.

Avem acum cinci meciuri în două săptămâni, la fel ca toate echipele care încă mai sunt angrenate în Cupa României, care e un obiectiv foarte important pentru noi.

Încep două săptămâni în care ne vom juca șansele pentru viitorul nostru. Nu sunt un antrenor care să își calculeze câte puncte putem lua. Pentru mine, e important meciul cu Rapid, iar de a doua zi, ne gândim la meciul cu Argeș.

Dar nu mă gândesc deloc câte puncte trebuie să luăm pentru a fi în play-off sau pentru a ne califica în Cupă", a mai declarat Bergodi.

Jovo Lukic e în refacere și stă bine. Vedem cum putem face cu el, pentru că e un jucător foarte important în atac pentru noi. Ceilalți sunt apți, și Nistor a revenit și s-a pregătit cu echipa și sunt liniștit. Iulian Cristea a avut o mică problemă în prima repriză cu Slobozia, dar a revenit la antrenamente și a făcut tot cu echipa
Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj

Citește și:
„Sferturi” de vis în Liga Campionilor » „Optimile” s-au încheiat fabulos: aproape 6 goluri pe meci!
Liga Campionilor
„Sferturi” de vis în Liga Campionilor » „Optimile” s-au încheiat fabulos: aproape 6 goluri pe meci!
Giovanni Becali și culisele uluitoare ale transferului de 3 milioane $: „Deschide și aruncă banii pe geam, în vânt!”
Superliga
Giovanni Becali și culisele uluitoare ale transferului de 3 milioane $: „Deschide și aruncă banii pe geam, în vânt!”
Dumitru Dragomir a albit când a văzut cât i-a venit factura la lumină: „Să ne rugăm la Dumnezeu să oprească Trump războaiele”
Diverse
Dumitru Dragomir a albit când a văzut cât i-a venit factura la lumină: „Să ne rugăm la Dumnezeu să oprească Trump războaiele”
Ce s-a întâmplat cu arbitra suspendată după scandalul „sex-tape” cu un observator UEFA » Câți urmăritori are acum
Stiri extrasport
Ce s-a întâmplat cu arbitra suspendată după scandalul „sex-tape” cu un observator UEFA » Câți urmăritori are acum
Nou mare investitor în România - Fiul magnatului ucrainean Oleksii Vadaturski aduce Nibulon pe piața locală
Profit.ro
Nou mare investitor în România - Fiul magnatului ucrainean Oleksii Vadaturski aduce Nibulon pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează