FOTBAL  »  Superliga  »  CUM ERA SĂ RATEZE BORCEA MECIUL DE IERI AL “TRICOLORILOR”

Criză cu happy-end la Dinamo

Articol de - Publicat miercuri, 18 iunie 2008 00:00

Cristi Borcea s-a întors de urgenţă din Elveţia speriat că Mircea Rednic ar putea pleca.

Mircea Rednic a fost la un pas să plece de la Dinamo fără ca măcar să bifeze un meci pe banca roş-albilor! Mărul dis­cor­diei? Campania de transferuri. Atît Mircea Rednic cît şi Cristi Borcea vor să-şi impună viziunea, jucătorii, nu­mele.

Totul a început în urmă cu o săp­tămînă, cînd Rednic purta ne­gocieri cu Emilian Dolha, liber de con­tract. De la sute de kilometri dis­tanţă, din Elveţia, Borcea încerca să-l aducă pe Răzvan Stanca, 28 de ani, fotbalist aflat sub influenţa prietenului său Gigi Neţoiu.

Cum a aflat, “Puriul” a luat foc şi a ameninţat că va pleca din Şte­fan cel Mare. “Cristi, eu nu mai vreau să păţesc precum data trecută! Eu îmi aduc jucătorii, eu răspund de re­zultate”, i-ar fi zis Rednic pre­şedintelul executiv.

Borcea s-a speriat

În urmă cu două zile, Rednic şi Borcea s-au certat din nou. “Puriul” îşi dorea cîţiva jucători străini, însă Borcea purta negocieri în secret cu Giani Kiriţă, 31 de ani, de la Ankara­gucu. Rednic a pus din nou piciorul în prag. Orgolios din fire, Borcea n-a ce­dat. Iar Rednic a ameninţat că va pleca! Simţind că nu e de glumă, Bor­­cea a plecat cu o zi înainte de O­lan­­da - România, a luat primul a­vion şi a sosit de urgenţă la Bucureşti.

Disputa de la Phoenicia

Luni seară, tîrziu, în jurul orei 23:00, Rednic şi Borcea s-au văzut pen­tru prima oară faţă în faţă la Hotel Phoenicia. S-au pupat, şi-au surîs pentru cîteva clipe, dar cînd s-au aşezat la masă, au redevenit serioşi. Prima replică i-a aparţinut lui Rednic.

– Cristi, trebuie să lămurim lu­crurile pentru că timpul ne pre­sează. Vine acum can­to­na­mentul din Germania şi eu nu am con­curenţă pe toate posturile.
– Şi ce s-a întîmplat, Mircea?

– Trebuie neapărat să facem cîteva transferuri, trebuie să în­ţe­legi că eu sînt antrenorul şi eu ştiu cel mai bine de ce am nevoie!
– Bine, dar şi eu vreau binele clubului. Vreau să facem o echipă puternică şi să luăm titlul, să ajungem în Champions League...

– Uite, ca să fiu clar: eu aşa nu rămîn! NU RĂMÎN! Cristi, eu sînt tras la răspundere dacă echipa nu mer­ge bine şi nu vreau să plătesc pentru ceva ce nu fac. Uite, îmi doresc jucătorii ăştia ! Adu-mi-i şi apoi mai pot veni şi alţii, dar vreau ca în cantonamentul din Ger­mania să am toate posturile acoperite.
– Bine, bine ! Facem cum zici tu, dar nu ne mai putem permite să ra­tăm obiectivele. Ca să nu zici că n-am fost clari amîndoi!

Discuţia s-a mutat apoi spre e­chipă şi transferul lui Dolha, Borcea trebuind să-şi pună semnătura pe acte pentru ca Dinamo să-l poată în­re­gistra pe goalkeeper-ul de 28 de ani la LPF.

Au continuat cîteva clipe în care cei doi s-au destins. Apoi, dis­cuţia s-a mutat din nou pe transferuri. Vi­zat fiind Bruno Simao, 23 de ani, fun­daşul stînga de la UTA. Borcea a întrebat:

– Cît vrea băiatul ?, a întrebat Borcea.
– A zis că 100.000 de euro pe an!

– Aaa, atunci să joace la UTA !, a reacţionat preşedintele exe­cutiv. În final, apele s-au liniştit, iar Bor­cea a plecat spre dimineaţă î­na­poi în Elveţia pentru a asista la me­ciul României. Rednic nu a ezitat să-i arunce o ultimă vorbă: “Dacă te bagi peste transferuri, îmi dau demisia”

“Am purtat o discuţie cu Cristi Borcea despre transferurile pe care trebuie să le facem. Vreau să mai am măcar doi jucători pînă plecăm în Germania, vreau un lot competitiv”
Mircea Rednic antrenor Dinamo

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (12)
 •  18 Iunie 2008, 15:56

Mentalitate de las, la Zotta rapidistul.Probabil a fost de acord cu cistigul Stelei la masa verde, cel putin dupa cum gindeste, asta e concluzia logica.Dak nu e asa,atunci e timpit.

 •  18 Iunie 2008, 12:33

Lasati pe Borcea sa se amestece, asa am scapat de o concurenta la titlu!!!

 •  18 Iunie 2008, 10:50

bai borcea da-ti frate bani ca sa cumparam si noi jucatori ca pana acu am luat numai muraturi,si toate echipe s-au intarit...ca altfel o sa fie vai si amar de noi

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Close