FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Cronologia unui scandal » Cum a pierdut Dani Coman susţinerea galeriei rapidiste

Vremurile în care numele lui Dani Coman era scandat de galerie rapidistă au apus.
Vremurile în care numele lui Dani Coman era scandat de galerie rapidistă au apus.

Articol de - Publicat miercuri, 21 martie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 21 martie 2012 12:27

Vara lui 2008. La Rapid se anunţa un nou început. Fathi Taher negocia cu George Copos preluarea echipei şi părea dispus să investească masiv în transferuri, dar şi în contracte.

Vedetele de carton au început să ajungă treptat în Giuleşti. Pardo, Julio Cesar sau Pitbull au fost aduşi pe bani frumoşi. Ce-i drept, au existat şi transferuri reuşite. Cel mai bun exemplu: Spadacio.

În acelaşi timp, cîţiva jucători din vechea gardă se aflau în ultimul an de contract cu Rapid. Printre ei şi Dani Coman, titular între buturi şi foarte apreciat la acea vreme de galeria giuleşteană.

Dani Coman mai avea un an de contract. Pînă prin septembrie nu a existat nicio întîlnire între el şi oficialii din Grant, prioritatea fiind transferurile. O dată închisă perioada de mercato, Taher s-a orientat spre jucătorii din propia ogradă.

Şi au început discuţiile cu Dani Coman. Prima ofertă: mult prea mică faţă de cît şi-ar fi dorit Coman la momentul respectiv. Nu se înţeleg. Urmează alte cîteva săptămîni de incertitudine.

Noi întîlniri, noi amînări. Şefii pun piciorul în prag. Coman nu mai prinde lotul lui Peseiro, e trimis să se antreneze în liga a treia cu echipa secundă.

Răzbunarea lui Taher

Suporterii află de problemă şi iniţial îi ţin partea lui Dani Coman, începînd să apostrofeze conducerea. Taher se simte ameninţat aşa că îl cheamă pe Dani Coman din nou la negocieri. Nici de data asta nu se înţeleg. Coman continuă să fie ţinut departe de echipă. Galeria pune din nou presiune şi îl înjură pe Taher.

Moment în care iordanianul decide că e cazul să întoarcă situaţia în favoarea sa. Îl cheamă pe Dani Coman din nou la negocieri şi aduce cu el şi cîţiva membri din galeria Rapidului.

Îi pune pe masă lui Coman un contract anual de 400.000 de euro. Mult peste ce se cîştiga în Liga I la momentul respectiv. Probabil cel mai mare salariu al momentului.

Suporterii aduşi de Taher sînt încîntaţi, Coman ia contractul acasă cu intenţia de a-l studia, dar peste cîteva zile anunţă că îl refuză.

Microbiştii rapidişti se revoltă. Între timp, apar informaţii că portarul ar negocia în secret cu rivalele Steaua şi Dinamo. Pînă la ruptură nu mai e decît un pas.

Un alt zvon în legătură cu motivul pentru care Coman nu a acceptat  propunerea făcută de Taher avea să producă ruptura definitivă. Apare informaţia că Dani Coman a refuzat contractul pentru că, pe lîngă cei 400.000 de euro pe sezon oferiţi de Taher, a mai cerut şi 25.000 de euro la semnătură. Condiţie cu care şefii nu au fost de acord.

Ruptura

Coman e izolat complet. De şefi, de coechipieri, de suporteri, de antrenor. Nimeni nu îl mai vrea în Giuleşti. În decembrie 2008 semnează cu FC Braşov, deşi putea semna cu Steaua sau Dinamo, de la care avea oferte, şi pleacă în huiduielile suporterilor rapidişti.

Mai tîrziu, Dani Coman explica într-un interviu de ce a refuzat oferta lui Taher. Iordanianul îi oferise într-adevăr 400.000 de euro pe an, însă plata urma să se facă printr-o firmă privată (un offshore) care îi aparţinea lui Taher. Coman a simţit că ceva nu e în regulă şi a cerut să fie plătit de club, la fel ca şi ceilalţi jucători. În plus, a negat faptul că ar fi cerut bani la semnătură.

Dar era prea tîrziu. Ideea că Dani Coman este un mercenar, deşi alesese să plece la Braşov cu toate că avea oferte de la rivale, era deja indusă în galeria Rapidului. Taher cîştigase războiul.

Ultima picătură

În 2010, Coman revenea în Giuleşti. Între buturi se afla Bornescu. Portarul oltean îşi găsise rapid locul în inima galeriei, în schimb Dani Coman era în continuare urît pentru aşa-zisa fugă din Grant.

Marius Şumudică, antrenorul de la acea vreme a Rapidului, decide să îi folosească pe cei doi portari prin rotaţie. Cînd unul greşeşte, intră altul. Şi invers.

Galeriei nu i se pare corect acest lucru şi insistă ca Bornescu să rămînă titular. Şumudică, însă, merge din ce în ce mai mult pe mîna lui Dani Coman, fapt care duce la noi huiduieli din partea peluzei.

Se creează deja o situaţie tensionată. Apar neînţelegeri şi între cei doi portari. La un meci, Bornescu aplaudă galeria Rapidului care începuse din nou să îl huiduie pe Coman.

Antrenorii şi şefii din Grant nu sînt de acord cu gestul lui Bornescu, iar la finalul sezonului îl îndepărtează din Giuleşti.

E picătura care umple paharul nemulţumirilor în peluze şi tribună. De atunci, Coman nu a mai avut linişte la niciun meci, suporterii huiduindu-l non-stop.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (64)
vizirul
vizirul  •  22 Martie 2012, 11:26

Cand aduci la negocieri o mana de borfasi care nu au vazut in viata lor cum arata 400.000 de euro este normal ca reactia lor sa fie "Aoleu, a refuzat o caruta de bani!" De ce se da atata importanta galeriei cand vine vorba de asemenea probleme (negocieri de contracte, cine sa fie titular etc.)? Pentru ca mare parte din galerie nu are minte foarte multa si este usor de manipulat. Si ce vor face cand nu le convine un jucator? Il vor injura pana acesta va ceda. Intotdeauna ala mai destept cedeaza. Asta se numeste comportament civilizat? Argumentele lui Coman si ale lui Sumudica mi se par pertinente. Care sunt argumentele galeriei? Ca a tradat echipa? Fiecare e liber sa joace unde vrea

lebateauivre
lebateauivre  •  22 Martie 2012, 08:33

nu dau doi bani pe vreunul din indivizii care i-au injurat familia

scorpionul1923
scorpionul1923  •  21 Martie 2012, 23:29
Postat de xhthu pe 21 Martie 2012, 23:20

nop.majusculele le-ai folosit ca esti un frustrat mic cu nevoie de afirmare care sustine o echipa mediocra cu fite de mare echipa si cu suporteri dastepti foc ,si poti sa plangi si sa te dai cu capu de pereti cat vrei ca nu se schimba situatia .numa vezi ca de obicei peretele castiga :)) .si nu sunt geniu,sunt doar mai destept ca tine(nu e mare performanta stai linistit)

eu frustrat mic nu sunt. daca eram intram pe un articol al altei echipe si jigneam la rand tot ce prindeam. restul nu merita comentariu...gandirea cu premeditare si invectivele fara nici o baza nu merita efortul...ce ar fi sa obraznicesti orice golanas mucos care se crede destept (nu geniu =)) )

Vezi toate comentariile (64)
Comentează