Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 03 iulie 2021 18:59 / Actualizat sambata, 03 iulie 2021 19:15
CS Universitatea Craiova a pierdut amicalul cu Olympiacos, campioana Greciei, scor 0-2.
Juveții n-au ”legat” nimic în prima repriză, contra rezervelor lui Olympiakos. Și au încasat, ușor, două goluri. După reluare au schimbat registrul, însă finalizarea a lăsat de dorit.
CS Universitatea Craiova, eșec în amicalul cu Olympiakos
Amical de gală, echipa de gală! Contra lui Olympiakos Pireu, Marinos Ouzounidis a trimis în teren cel mai bun unsprezece la această oră. De partea cealaltă, grecii au început cu doar 4 titulari, Oleg Reabciuk, Semedo, M'Vila și Kunde, dar și cu fostul internațional francez Valbuena (36 de ani).
Cu toate astea, Universitatea a fost cu o clasă sub Oly. În toate aspectele care contează: omogenitate, construcție, viteză. Totuși, cele două goluri încasate până la pauză puteau fi ușor evitate.
Penalty-ul transformat de Valbuena (9) a fost ușor acordat, iar la a doua reușită a elenilor, venită în urma unui corner, Mateiu a dormit pur și simplu în ghete și M'Vila a trimis balonul în plasă nestingherit.
La reluare, cu Antoine Conte în locul lui Câmpanu, Universitatea s-a trezit. Andrei Ivan, împins în careu, a obținut un penalty ratat de Nistor (47), apoi oltenii l-au redescoperit și pe Koljici! Însă "vârful" bosniac a greșit ținta.
Mai preciși în jocul de pase, mai rapizi, alb-albaștrii au schimbat registrul și pe posesia grecilor, cu un pressing avansat, prin care au reușit câteva recuperări. Problema? Finalizarea. Până la final, Ivan a bifat un șut mai acătări, prins în doi timpi de portarul Sa (74). De gol însă nu s-au lipit.
3 eșecuriși o victorie a bifat Craiova în cantonamentul din Austria
FINAL » CS Universitatea Craiova - Olympiacos 0-2
- Au marcat: Valbuena 8 (pen.), M'Vila 45
- Nistor a ratat un penalty în minutul 47.
CS Universitatea Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu (78 Ofosu), Bălașa, M. Constantin (72 V. Găman), Vătăjelu - Nistor (87 Fedele), Mateiu (78 Screciu), Cicâldău (87 Bic) - Câmpanu (46 Conte), Koljici (67 Markovici), A. Ivan
Antrenor: Marinos Ouzounidis
VIDEO Meciul CS Universitatea Craiova - Olympiakos
Olympiacos, cel mai tare adversar al oltenilor din această vară
Olympiacos este cea mai titrată formație din istoria Greciei, campioană en-titre. Elenii sunt antrenați de Pedro Martins. Managerul portughez are la dispoziție un lot cotat la peste 117 milioane de euro.
46 de titluriare Olympiacos în Grecia
Bursa transferurilor la CS U Craiova:
- Antrenor: Marinos Ouzounidis (confirmat)
- VENIRI: Lazar (Astra), Marieș (Recea), D. Rusu (liber), Conte (Beitar Jerusalem), V. Găman (Astra)
- REVENIRI: Al. Manea (ASU Poli), Borța (Chiajna), Markovici (Clinceni), Al. Popescu (ASU Poli), St. Drăghici (FC Argeș), Gustavo (Ajman Club), Ivanov (FC Voluntari), M. Șerban (CS Mioveni)
- PLECĂRI: Acka (Kiryat), Bărbuț (Sepsi), Al. Tudorie (Arsenal Tula), Camara (Jagiellonia), M. Șerban (Chindia), Burlacu (liber), Marinescu (liber)
Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova:
LPF a anunțat programul etapei a doua: când se joacă FCU Craiova - Dinamo și FCSB - CSU Craiova