FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB 0-1

CSA Steaua reclamă, după Dinamo - FCSB: „Nu-i mai atribuiți palmaresul echipei lui Gigi Becali”

Articol de GSP - Publicat joi, 04 februarie 2021 14:55 / Actualizat joi, 04 februarie 2021 15:43

FCSB a învins-o pe Dinamo, 1-0, în derby-ul disputat miercuri seară, iar la o zi după meci Clubul Sportiv al Armatei Steaua a emis un comunicat.

Oficialii CSA Steaua au reclamat faptul că meciul dintre cele două rivale a fost promovat de agenția de pariuri Superbet folosind sigla și palmaresul Stelei în dreptul celor de la FCSB.

Astfel, în comunicatul emis de CSA se arată că echipa din Liga 1 nu are dreptul de a folosi marca și numele Steaua și cere ca echipa din Liga 1 să nu fie asociată cu Steaua.

Comunicat CSA Steaua:

În contextul promovării de către Superbet a meciului de fotbal Dinamo –FCSB, din Liga 1, atribuind sigla și palmaresul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” celor de la Fcsb SA, dorim să aducem la cunoștință opiniei publice, instituțiilor mass-media, următoarele:

Conform deciziilor ÎCCJ nr. 3425/2014 şi a C.A.B. 989/A/2016, a prevederilor legislației audiovizualului în vigoare, Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA” reamintește tuturor instituțiilor din lumea sportului folosirea corectă a denumirii „STEAUA” sau „STEAUA BUCUREȘTI” în comunicările publice fără a se face asociere cu echipa Fotbal Club Fcsb SA din Liga 1. Este de notorietate faptul că Fcsb SA a pierdut definitiv dreptul de asociere cu marca STEAUA;

Așadar, Steaua București nu permite asocierea incorectă şi nelegală a niciunei entități sau persoane fizice cu mărcile sale în scopul de a-şi crea o imagine pe baza istoriei şi performanțelor celui mai important club sportiv din România;

Facem un apel public la adresa tuturor entităților care fac parte din mediul sportului, indiferent de modalitatea de manifestare, pentru respectarea deciziilor instanțelor judecătorești;

În lumina materialelor apărute în spațiul virtual, îi asigurăm pe toți suporterii steliști și pe susținătorii clubului Steaua că toate demersurile respectă principiile morale și nu deservesc intereselor sau persoanelor în contradicție cu legea;

 La 73 de ani de la înființarea clubului, reamintim faptul că imaginea, valorile clubului reprezintă un adevăr istoric care aparține Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”;

Conducerea CSA STEAUA BUCUREȘTI va respecta întotdeauna și în mod exclusiv interesele clubului și nu a acordat dreptul de utilizare a mărcii sau imaginii în favoarea Superbet.
- comunicat CSA Steaua

VIDEO Mihai Stoichiță, despre Dinamo - FCSB, 0-1: „Un derby urât!”

Citește mai multe știri despre Dinamo - FCSB: 

Dinamo îi cere despăgubiri lui Gigi Becali: „«Mr. Miyagi», unde trimitem factura?”

Câini și oi » MM Stoica nu s-a abținut! Fotografia ironică postată după Dinamo - FCSB

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (33)
bubunika
bubunika  •  05 Februarie 2021, 05:45
Postat de magic4ever pe 05 Februarie 2021, 00:23

CSA daca ii da in judecata pe toti cei care folosesc numele Steaua Bucuresti cand vine vorba de clona FCSB a lui Becali o sa castige toate procesele 100% si o sa primesca despagubiri! FCSB nu este Steaua Bucuresti,cea mai titrata echipa din Romania este in liga 3 si cea mai titrata echipa din liga 1 este Dinamo Bucuresti!

Cum dinamo nu e dinamo, pentru ca palmaresul e la Badea?

magic4ever
magic4ever  •  05 Februarie 2021, 00:23

CSA daca ii da in judecata pe toti cei care folosesc numele Steaua Bucuresti cand vine vorba de clona FCSB a lui Becali o sa castige toate procesele 100% si o sa primesca despagubiri! FCSB nu este Steaua Bucuresti,cea mai titrata echipa din Romania este in liga 3 si cea mai titrata echipa din liga 1 este Dinamo Bucuresti!

pinguinul_japonez
pinguinul_japonez  •  04 Februarie 2021, 23:54

fugiti cu cercul prin liga a III a .... STEAUA este pe LOCUL I si a batut ieri Dinamo cu 1 - 0, scurt si la obiect, orice alta interpretare nici ca ma intereseaza !

Vezi toate comentariile (33)
Comentează
Close