FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA - FC ARGEȘ 3-0

video+foto CSU Craiova - FC Argeș 3-0 » Pentru prima dată în carieră, Reghe leagă șapte victorii la rând în campionat

CSU Craiova - FC Argeș, FOTO: facebook.com/UCVOficial +12   FOTO
CSU Craiova - FC Argeș, FOTO: facebook.com/UCVOficial

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 martie 2022 22:30 / Actualizat vineri, 11 martie 2022 23:49

CS Universitatea Craiova s-a impus categoric în primul meci din play-off, scor 3-0, în fața celor de la FC Argeș. Gustavo a deschis scorul în Bănie, iar Roguljic și Baiaram au stabilit rezultatul final, după eliminarea lui Latovlevici.

Programul complet din play-off AICI!

Grupul CFR-ului „bate” artiștii lui Becali! Cum arată Top 10 jucători din Liga 1
Sezon Regulat
Grupul CFR-ului „bate” artiștii lui Becali! Cum arată Top 10 jucători din Liga 1

Pe stadionul „Ion Oblemenco” s-a consumat prima partidă din play-off, acolo unde Universitatea Craiova, echipă neînvinsă de șase runde, a primit vizita celor de la FC Argeș, formație calificată în premieră în plutonul fruntaș al competiției. 

Craiova a semnat prima ocazie a meciului, dar șutul lui Andrei Ivan (3) a trecut pe lângă poarta păzită de Greab. Vizitatorii au amenințat și ei buturile lui Pigliacelli, după ce Latovlevici l-a găsit perfect pe Ganea (8), care, cu capul, a trecut pe lângă deschiderea scorului. 

Oltenii au încercat deblocarea tabelei prin Cîmpanu (21), însă mingea expediată de acesta a trecut peste poartă. 

În cele din urmă, elevii lui Reghecampf au deschis scorul la capătul primelor 22 de minute de joc. Vătăjelu a livrat o centrare la Ivan, iar acesta, cu capul, i-a așezat mingea lui Gustavo (22), care a introdus balonul în ațe. 

Craiova, festival de ocazii la poarta celor de la Argeș

Ivan (24) și mai apoi Markovic (26) au irosit ocazii importante de a dubla avantajul pe tabelă, cel din urmă luând la țintă transversala. Tot Markovic (38) a fost periculos și în secvențele următoare de joc, dar acesta nu a izbutit să mărească ecartul oltenilor. 

La pauză, Craiova a intrat cu avantaj la limită, scor 1-0. 

Latovlevici a îngropat-o pe FC Argeș la Craiova

Gazdele au scăzut ritmul în actul secund, iar Argeș a avut ocazia să restabilească echilibrul în partidă. 

În cele din urmă, piteștenii au rupt echilibrul în iarbă, acolo unde Iasmin Latovlevici (72) a văzut două cartonașe roșii într-un singur minut. Baiaram (78) și Koljic (80), nou-intrați în repriza a doua, nu au reușit să îl învingă pe Greab. 

Până la urmă, Craiova, în superioritate numerică, nu a mai avut milă de adversar și a mai punctat de două ori până la ultimul fluier. Căpitanul Bancu l-a găsit în careu pe Roguljic (83), iar acesta, cu capul, a marcat în poarta argeșenilor în ziua în care a împlinit 26 de ani. 

Un minut mai târziu, Baiaram (84) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, după ce balonul a plecat de la mijlocul terenului, de la Gustavo, via Elvir Koljic.

S-a terminat 3-0 pentru olteni, care ajung la a șaptea victorie consecutivă în Liga 1, record pentru tehnicianul Reghecampf.

Clasament play-off Liga 1, după CSU Craiova - FC Argeș 3-0

CSU Craiova - FC Argeș 3-0

5500de fani au fost prezenți la partida CS Universitatea Craiova - FC Argeș

Galerie FOTO CS Universitatea Craiova - FC Argeș

FOTO: facebook.com/UCVOficial
FOTO: facebook.com/UCVOficial
FOTO: facebook.com/UCVOficial
FOTO: facebook.com/UCVOficial
FOTO: facebook.com/UCVOficial
+8 FOTO

FOTO: facebook.com/UCVOficial

CSU Craiova - FC Argeș, echipele de start

CSU CRAIOVA: 13. Pigliacelli - 5. Vătăjelu, 2. Papp, 6. Screciu, 11. Bancu - 7. Câmpanu, 16. Nistor, 8. Mateiu, 22. Gustavo - 20. Markovic, 9. A. Ivan
REZERVE: 1. Lazar, 18. Vlădoiu, 29. Conte, 33. Căpățînă, 27. Bic, 10. Vână, 24. Roguljic, 17. Baiaram, 19. Koljic
ABSENȚI: Al. Crețu (suspendat), Houri, Găman (accidentați)
ANTRENOR: Laurențiu Reghecampf

FC ARGEȘ: 12. Greab - 7. Viana, 17. Dobrosavlevici, 14. J. Miguel, 3. Latovlevici - 29. Dumitrașcu, 4. Meza Colli, 8. I. Șerban ll, 9. Cr. Dumitru - 44. Said, 19. G. Ganea
REZERVE: 22. F. Croitoru, 25. Boldor, 30. Mușat, 71. Raynov, 89. Honciu, 11. Ișfan, 21. Palici, 90. Fatai, 28. Arias
ABSENȚI: Tofan, Tuda (suspendați), Cr. Tănase (accidentat)
ANTRENOR: Andrei Prepeliță

Stadion: Ion Oblemenco (Craiova)
Arbitru: Kovacs Istvan (Carei) / A1: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca), A2: Artene Ovidiu (Vaslui)

VIDEO Poveste colosală cu Claudiu Răducanu: „A fugit prin pădure, spre Spania! A crezut că nu-l lasă Steaua să plece”

Ucrainenii au publicat averea pe care Mircea Lucescu o are blocată în bănci

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (114)
fabius_2014
fabius_2014  •  12 Martie 2022, 23:38

Felicitari, UNIVERSITATEA CRAIOVA !

kuba
kuba  •  12 Martie 2022, 15:56
Postat de george_br pe 12 Martie 2022, 14:09

Dar crezi ca sunr 6? Am indoieli! L-am regasit pe unul care si-a reactivat contul cu "fabius_2014"... In alta ordine de idei, astia fac tumbe de bucurie ca au batut aseara o echipa desculta, vlaguita si fara orizont. P-aia ii ciufulea rau aseara si Clinceniul.:)))

Vezi ca dansy (ala cu turchinetii) mai are cateva clone: dan.stanescu, s.daniel1972 , dragos.samfira

davidgraham
davidgraham  •  12 Martie 2022, 15:10
Postat de tzintaru pe 12 Martie 2022, 12:29

Habar-naveam că Știința s-a născut la Mogoșoaia!

"Habar-naveai" de multe... De unde iesiti ma ? Cine v-a dat teava la internet rau a facut !

Vezi toate comentariile (114)
Comentează