FOTBAL  »  Superliga  »  DECLARAȚII

Cu cărțile pe masă. Un fost atacant deconspiră modul în care Steaua își dă afară jucătorii: "După doar două meciuri, am primit un telefon"

George Țucudean, foto: GSP
George Țucudean, foto: GSP

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2015 12:14

George Țucudean a fost adus în iarnă de Steaua, sub formă de împrumut de la Charlton, dar în vară și-a încheiat contractul cu formația roș-albastră.

Atacantul a explicat modul în care s-a despărțit de Steaua și a vorbit despre viitoarea sa destinație.

"Eu am venit în iarnă la Steaua, iar la primul meci, cel din Cupă, am marcat primul gol. După mine nu s-a așteptat 16 etape ca să marchez din acțiune.

Apoi a venit meciul cu Rapid, unde am jucat bine. După aceste două meciuri, m-a sunat Anamaria Prodan, cea care a intermediat transferul meu la Steaua, și mi-a spus că Becali nu mă mai vrea. Eu eram șocat și nu înțelegeam cum după doar două meciuri poate spune asta!

Am zis să aștept pînă la vară și vedem ce va fi. S-a terminat campionatul și am mai primit o șansă, pînă la iarnă. M-am pregătit foarte bine în primul cantonament. După aceea am plecat în Austria și în primul meci am dat două goluri și am fost lăudat. S-a terminat cantonamentul și am fost sunat iar și mi s-a spus că Rădoi îmi va zice că nu mai este nevoie de mine și că Becali vrea să plec.

Am vorbit cu Rădoi la Buftea și mi-a zis că trebuia să mă pregătesc mai bine și că nu am avut atitudine în aceste două cantonamente. Ne-am dat mîna și asta a fost", a declarat Țucudean la televiziunea sportro.

Vrea să revină în ANGLIA

"Eu am terminat contractul cu Steaua pe 7 septembrie și nu mai puteam semna cu altă echipă. Acum mă antrenez cu UTA și în iarnă mă întorc la Charlton. Mă bucur că a plecat nebunul ală de antrenor. Abia așteptam să pot spune asta. Din cauza lui am plecat cinci jucători după primul antrenament. El a dus echipa pe penultimul loc în Championship. Am ceva oferte din Anglia și voi vedea ce voi face"

Citește și: Țucudean rămîne "cîine", dar se mîndrește cu cele 3 trofee cîștigate în Ghencea: "Am semnat cu Steaua din curiozitate"

Citește și:
„Îți omor copiii în Portugalia!” » Scandal-MONSTRU după Craiova - Levski: la un pas de bătaie!
Liga Campionilor
„Îți omor copiii în Portugalia!” » Scandal-MONSTRU după Craiova - Levski: la un pas de bătaie!
Nu s-a văzut la TV! Ședința de urgență pe care a avut-o Mihai Rotaru după eliminarea din Liga Campionilor
Liga Campionilor
Nu s-a văzut la TV! Ședința de urgență pe care a avut-o Mihai Rotaru după eliminarea din Liga Campionilor
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
Superliga
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
Nunta anului în sport?! A cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață
Stiri extrasport
Nunta anului în sport?! A cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Profit.ro
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (7)
412193122303749
Virgilio Valeanu  •  11 Noiembrie 2015, 15:54

ai scuipat in mana ce te-a hranit (DINAMO) si Dumnezeu nu doarme!

sange_alb.rosu
sange_alb.rosu  •  11 Noiembrie 2015, 15:33

Nu inteleg cum englezii aia ii dau astuia 50.000 de lire pe luna.

titelb
titelb  •  11 Noiembrie 2015, 13:59

Singurul adevar din acest articol este ca George Țucudean poate fi considerat la 24 de ani ,,un fost atacant''.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează