FOTBAL  »  Superliga  »  CRIZA N-A AFECTAT REUNIREA

Cu zîmbetul pe buze

Articol de - Publicat luni, 12 ianuarie 2009 00:00

Giuleştenii au efectuat ieri dimineaţă vizita medicală într-o atmosferă de vacanţă, plină de glume şi voie bună

Perioada grea prin care trece clubul nu pare să-i fi afectat şi pe jucătorii rapidişti. La vizita medicală, care a avut loc ieri dimineaţă, fotbaliştii au fost tot timpul puşi pe şotii. Întîii sosiţi au fost Dănuţ Perjă, Costin Lazăr şi Ştefan Mardare, iar primii doi l-au tachinat pe Emil Dică în momentul în care mijlocaşul a intrat pe uşa Institutului Naţional de Medicină Sportivă: "Ce faci? Ai emoţii? Hai, vino, nu-ţi fie frică!". Dică a fost reprimit la prima echipă după ce în turul campionatului a jucat pentru Rapid II.

Cel mai "în formă" rapidist a fost Claudio Pitbull, care l-a tachinat pe Ionuţ Dobroiu tot timpul şi chiar i-a pus piedică în momentul în care tînărul atacant se pregătea să intre într-unul dintre cabinete: "Nu eşti atent deloc!". :D La fel de veseli au fost şi Maftei cu Marius Constantin, care, deşi au ajuns ultimii, s-au integrat repede în atmosferă şi au rîs de Joao Paulo Pinto cînd acesta a început să vorbească în română. Daniel Paulista e singurul jucător care nu s-a distrat alături de colegii lui, preferînd să stea tot timpul retras.

La examenul medical s-a prezentat şi Joao Paulo Andrade, însă fundaşul susţine că a venit în România doar pentru a cere să fie lăsat să revină la FC Porto.:S

Lotul prezent la reunire
Portari: Pardo, A. Marinescu,
Fundaşi: Perjă, Mardare, J. P. Andrade, R. Fernandes, C. Păun, D. Bratu, M. Constantin, Maftei
Mijlocaşi: C. Lazăr, Paulista, E. Dică, Şt. Grigorie, Pitbull, Herea, N. Grigore,
Atacanţi: Răduţă, Joao Paulo, Djalovici, Dobroiu
Absenţi: E. Andrade, Bozovici, Adefemi, Spadacio, Cesinha, Boya, Vella, J. Cesar Souza (toţi învoiţi)

Citește și:
Florin Maxim urmează să fie noul antrenor FCSB! „Suntem la ultimele discuții”
Superliga

Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (2)
 •  13 Ianuarie 2009, 08:16

29 minus jp andrade, cesar si vella, avem un lot destul de numeros si ma bucur pt paun si bratu, sper sa fie tinuti in lot...

 •  13 Ianuarie 2009, 07:51

rapidistii si-au ciordit portofelele intre ei , si-au constatat cu stupoare ca-s goale :))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează