FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Cum a ajuns Vasile Avram să fie repus de instanţe în fruntea CCA: ”FRF n-a emis niciun document legat de suspendarea mea”

Avram a condus CCA din iunie 2010 pînă în noiembrie 2011
Avram a condus CCA din iunie 2010 pînă în noiembrie 2011

Articol de - Publicat sambata, 08 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 07 noiembrie 2014 22:58

Instanţa a decis că FRF ar trebui să-i achite lui Avram şi salariile restante pe perioada noiembrie 2011 - noiembrie 2014, de la momentul eliberării sale din arestul preventiv în dosarul ”Mită în elicopter” şi pînă în prezent: circa 102.000 euro. Federaţia va face apel.

Vasile Avram a obţinut ieri o primă decizie favorabilă în litigiul cu FRF pe marginea solicitării sale de a fi repus în fruntea arbitrajului românesc. În dosarul 24277/3/2013, Tribunalul Bucureşti obligă federaţia la "reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia deţinute anterior suspendării, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit, de la data de 21.11.2011 şi pînă la reintegrarea efectivă".

În traducere, instanţa a hotărît că Avram ar trebui să redevină şeful CCA şi să primească toate salariile din ultimii 3 ani! Decizia nu e însă definitivă, federaţia poate depune apel în 10 zile de la comunicare.

"FRF n-a emis nici un document legat de suspendarea mea"
Într-un moment în care conducea CCA, pe 25 septembrie 2011, Avram a fost arestat în dosarul "Mită în elicopter", fiind acuzat că ar fi luat 19.000 de euro de la omul de afaceri Sorin Ţerbea, decedat între timp, pentru a delega arbitri agreaţi la partidele lui FCM Tîrgu Mureş. Curtea de Apel l-a achitat pe Avram, cazul e acum la Înalta Curte.

Pe linie fotbalistică însă, Avram susţine că "FRF nu a emis nici un document legat de suspendarea mea din funcţie şi a numit în permanenţă alţi preşedinţi CCA pe perioade nedeterminate, deşi avea voie să o facă numai pînă la lămurirea situaţiei mele juridice. Legal era ca, a doua zi după ce am fost eliberat din arestul preventiv, să fiu repus în funcţie, conform normelor Codului Muncii. Chiar dacă nu e deocamdată o hotărîre executorie, sper ca Burleanu să ţină cont de decizia Tribunalului şi să se folosească de experienţa mea în domeniu în loc să arunce la avocaţi zeci de mii de euro din bugetul federaţiei".

Salarii restante: 102.600 euro
De la momentul eliberării din arestul preventiv, pe 21 noiembrie 2011, şi pînă în prezent, salariile virtuale ale lui Avram, care cîştiga 2.850 de euro pe lună, ar ajunge la 102.600 de euro. Ar fi suma minimă pe care federaţia ar trebui să i-o achite acum, dacă ar ţine cont de sentinţa de ieri. FRF a evitat însă să comenteze subiectul şi va ataca aproape sigur cu apel hotărîrea Tribunalului.

Vassaras respins de UEFA
Portalul sport24h.ro a prezentat ieri documentul care indică faptul că UEFA a respins nominalizarea lui Kyros Vassaras pentru Comisia de Arbitri a forului european! FRF îl propusese în luna august pe grec pentru a fi cooptat în structurile UEFA, în calitatea lui de nou şef al arbitrajului românesc, cu toate că fostul "central" elen tocmai părăsise comisia UEFA din motive încă tulburi.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
mvradulescu
mvradulescu  •  08 Noiembrie 2014, 13:20

Ca să fiu sincer, nu-mi este deloc "simpatic" dl Avram, însă dacă motivele demiterii sale (și arestării) nu s-au confirmat, iar federația nici măcar nu a făcut demersul pentru întreruperea contractului de muncă, nu este vina fostului președinte al CCA că pretinde drepturile care i-au fost ilegal luate. Mă mir că nu cere și despăgubiri morale pentru acuzații gratuite. Vinovați sunt cei ce au făcut acuzații pe care nu au fost în stare să le probeze, răpindu-i și libertatea câteva luni de zile. Îmi pare rău că punctul meu de vedere vine în sprijinul unui om pe care nu-l agreez, dar care a stat în pușcărie fără să i se poată dovedi vinovăția !

bibiloiu
bibiloiu  •  08 Noiembrie 2014, 11:22

Tot un porc ordinar ramai , cu toata instanta ta.............................smenar nenorocit !!!!!!!!!!!!!

samertx
samertx  •  08 Noiembrie 2014, 11:18

A mai fost unul repus în drepturi de către instanța judecătorească. Crăciunescu, parcă. Și-a luat banul și a plecat.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează