Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 08 august 2026, 12:02 / Actualizat sambata, 08 august 2026 12:50
Dan Petrescu (58 de ani), antrenor liber de contract, a oferit o primă reacție cu privire la interesul manifestat de Gigi Becali (67), patronul celor de la FCSB.
Dan Petrescu este liber de contract de un an, iar zilele trecute Gigi Becali a lansat în spațiul public ideea că ar vrea să-l angajeze pe acesta la FCSB, în funcția de director tehnic, pentru a superviza activitatea primei echipe și a-i consilia pe el și pe Mihai Stoica.
Dan Petrescu, despre interesul FCSB: „Pot să spun doar că e normal că sunt bucuros că lumea nu m-a uitat”
Dan Petrescu a auzit despre interesul lui Becali și a declarat că este bucuros să audă că în continuare se află în atenția anumitor cluburi, chiar dacă este ieșit din circuit de un an.
A spus că nu a primit nicio propunere din partea celor de la FCSB.
„Nu pot să spun ceva clar. Pot să spun doar că e normal că sunt bucuros că lumea nu m-a uitat, că sunt apreciat în continuare, asta e important. Nu mi-a fost propus să preiau postul de antrenor la FCSB.
Înseamnă că am făcut ceva bine la CFR Cluj, d-aia sunt dorit. Încă nu am luat nicio decizie. Aştept să vedem în continuare, nu e nimic clar”, a spus Dan Petrescu, conform as.ro.
Dan Petrescu este unul dintre cei mai titrați antrenori români. Este de cinci ori campion în prima ligă (de patru ori cu CFR Cluj și o dată cu Unirea Urziceni) și a mai câștigat o Cupă a României, o Supercupă și o Cupă a Chinei.
A antrenat la Sportul, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA, Jiangsu Suning, Al Nasr, CFR Cluj, Guizhou, Kayserispor și Jeonbuk.
Dan Petrescu a fost ideea lui MM. Mi-a zis: «Băi Gigi, vine la meciuri. Cred că ar prinde bine». Acum vă dezvălui iar, vă dezvălui toate discuțiile. A zis: «Băi Gigi, îmi pare rău de el, am lucrat cu el, e băiat extraordinar. Să-l luăm, că-i prinde și lui bine cu boala avută, să se delecteze, să se relaxeze».
Mai mult pentru el îl luam, să vă spun adevărul. Mai mult pentru el, că e băiat bun, să intre iar în mediul ăsta, dar nu cu mult stres, că n-are nevoie. Să vină cu noi, să dea sfaturi, să mă consilieze pe mine și pe el. Ar fi altceva. La asta ne-am gândit. Mai mult pentru el, pentru Dan, am vrut să o facem.
- Gigi Becali, patron FCSB
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”