FOTBAL  »  Superliga  »  DEVOTAMENT

Dănciulescu: "De la Dinamo mă retrag!"

Articol de GSP - Publicat joi, 14 februarie 2008 00:00

Dănciulescu spune că a refuzat ofertele pe care le-a avut din străinătate deoarece vrea să-şi încheie cariera în Ştefan cel Mare

Ionel Dănciulescu (31 de ani) a vorbit despre planurile sale de viitor, despre problemele personale, despre trecut, despre plecarea lui Claudiu Niculescu, dar şi despre prezent şi conlucrarea cu noul venit Osvaldo Miranda.

- «Danciule», cum vă simţiţi după aceste două cantonamente?

- Ce a fost mai important cred că am atins, ne-am pregătit fizic cît mai bine, asta a fost pe primul plan. Poate rezultatele din partidele amicale nu spun prea mult. Eu zic că am jucat bine, dar este loc şi de mai bine. Mai sînt 8 zile pînă la startul campionatului, vom vedea atunci ce va fi.
- Mai poate spera Dinamo la primul loc?
- De ce nu? Este destul de greu să luăm titlul, dar o vom lua pas cu pas şi vom vedea la final unde ne aflăm.

"Nu vreau să plec, sînt trup şi suflet pentru Dinamo!"

- S-ar mulţumi Dinamo şi cu poziţia a doua?
- Avînd în vedere că startul de campionat a fost nereuşit pentru noi, dacă vom termina pe poziţia secundă, de Champions League, va fi destul de bine. Deocamdată sîntem doar pe locul 6 şi ne va fi greu să ajungem pe primul loc.
- Ai avut mai multe oferte, din Rusia, din Cecenia, din Kazahstan, de ce ai ales să rămîi la Dinamo?
- Eu nu ştiu foarte multe despre aceste propuneri, am aflat doar din ziare sau de la televizor. Am spus şi repet că vreau să rămîn la Dinamo! Sînt de foarte mult timp aici, iar acest club este a doua mea casă. Sînt trup şi suflet pentru aceste culori şi voi da totul pentru ca echipa să meargă cît mai bine. Omul acesta sînt eu, mai am doi ani şi jumătate de contract şi vreau să îi duc la bun sfîrşit.
- Te-ai gîndit să îţi închei cariera în Ştefan cel Mare?
- Îmi doresc foarte mult să mă retrag de la Dinamo, dar nu ştiu ce va fi în viitor. E foarte greu, la vîrsta mea, să mai plec într-o ţară îndepărtată. Am o familie, fetiţa mea merge la şcoală, e viitorul familiei în joc, iar tuturor ne este bine aici, în România.

"Eu şi Claudiu printre şefi"

- Ce ai de gînd să faci după ce nu vei mai juca fotbal?
- Eu sînt disponibil tot timpul, la orice oră, pentru acest club. Antrenor nu cred că voi fi, întrucît e foarte dificil, trebuie să fii un bun pedagog şi psiholog. Ai 30 de jucători pe cap, 30 de caractere şi de personalităţi dificile. Mai degrabă aş încerca o activitate în cadrul clubului.
- Cum te simţi cînd nu-l mai vezi pe Niculescu în teren?
- E foarte greu, Claudiu a însemnat enorm pentru Dinamo, a făcut performanţă aici, e un jucător emblematic, care a dat o grămadă de goluri pentru acest club. E bine pentru viitorul lui că a prins un contract bun în Germania. Sper să ne revedem în cadrul clubului, sîntem prieteni de foarte mult timp. Şi eu am plecat în China şi s-au descurcat fără mine, sper să ne descurcăm şi noi fără el.

"Miranda să dea cît mai multe goluri"

- Cum te înţelegi cu noul tău coleg din atac, Osvaldo Miranda?
- Bine. Orice jucător de valoare e bine primit la Dinamo. Sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul pe care îl avem. E un jucător tînăr, de perspectivă, sper să se integreze repede şi să dea cît mai multe goluri.
- Ce ţi-ai propus în 2008, vrei să ieşi din nou golgeter?
- Nu mi-am propus să dau un anumit număr de goluri, am fost golgeter, a fost plăcut, dar acum important este ca echipa să termine pe un loc fruntaş. E destul de frustrant să nu te clasezi pe un loc de Champions League după ce anul trecut am luat titlul la pas.

50 de meciuri
în cupele europene a jucat Dănciulescu, fiind cel mai experimentat dinamovist din actualul lot

18 goluri a marcat Dănciulescu în cupele europene, 15 dintre acestea fiind reuşite pentru Dinamo

43 la sută din şuturile pe poartă experiade de Dănciulescu în sezonul toamnă au fost goluri, respectiv 10 reuşite din 23 de şuturi

70 de meciuri din 74 posibile, în toate competiţiile, a jucat Dănciulescu în perioada iulie 2006 - decembrie 2007

"Mulţumesc celor care m-au ofertat, chiar dacă personal nu ştiu de aşa ceva, dar le transmit că vreau să rămîn la Dinamo. Aici am avut multe satisfacţii şi bucurii"

"Am cîştigat aproape toate trofeele posibile la Dinamo. Am doar un singur regret: că nu am jucat în grupele Ligii Campionilor, însă mai am timp să ajung acolo"

Ionel Dănciulescu

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
 •  14 Februarie 2008, 19:59

god ai idee ce inseamna fotbalul?mai bine dute si incearca altceva,poate pescuitul e pt tine!dc ai avea 1% din caracterul lui danciu ai fi capabil sa respecti un jucator ce nu fuge dupa bani ci lupta in mocirla din liga 1 pt ca impertinentii ca tine sa fie mandrii ca sunt romani!MULTA SANATATE DANCIULE!TOT RESPECTUL PT TINE

 •  14 Februarie 2008, 12:24

bine,Danciule..te vrem iarasi acolo sus impreuna cu echipa.fa-o pt noi,pt cei ce iubim culorile ac club.cu adevarat dinamovist..sa stii bine asta:EXISTA "DINAMO" si restul echipelor!!!!!...RESPECT..SPARTANULE....

 •  14 Februarie 2008, 12:03

Tot respectul pt Danciulescu un om cu mare caracter si cu un suflet IMENS..pregatestete inbtens ca la anul mergem si-n uefa champions league :) multa bafta in continuare DANCIULE

Vezi toate comentariile (9)
Comentează