FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

VIDEO Dani Coman, întrebat despre viitorul lui Bogdan Andone: „Veți vedea altă față a echipei!”

Dani Coman, președintele lui FC Argeș +37   FOTO
Dani Coman, președintele lui FC Argeș

Articol de , - Publicat luni, 07 septembrie 2026 19:41 / Actualizat luni, 07 septembrie 2026 20:20

Dani Coman (47 de ani), președintele lui FC Argeș, a vorbit despre viitorul antrenorului Bogdan Andone (51 de ani), după al patrulea eșec consecutiv în toate competițiile, 0-1 în deplasare cu FC Voluntari.

Oficialul piteștenilor a declarat că are în continuare încredere în tehnicianul care a promovat echipa din Liga 2 și a dus-o în play-off-ul Superligii, la primul sezon de la revenirea în primul eșalon.

Dani Coman i-a stabilit viitorul lui Bogdan Andone la FC Argeș: „Să nu-și facă lumea griji”

„Nu se întâmplă nimic. Au fost doi ani extraordinari, suntem într-o perioadă mai puțin bună. Dar, în viața oricărei echipe există și astfel de perioade.

Trebuie să înțelegem că avem 8 jucători accidentați. Eu nu-mi fac griji și sunt convins că nu asta este fața echipei, deși astăzi, chiar și cu absențele pe care le-am avut, nu meritam să pierdem. N-am avut ocazii foarte multe clare, dar am avut situații de a marca.

Cert este că nu suntem într-o perioadă bună, dar nu-mi fac griji. Pe noi ne interesează finalul acestui campionat, care va fi încă o dată așa cum ni-l dorim. Deci, să nu-și facă lumea griji! Finalitatea va fi tot de partea noastră.

O să vedeți o altă față a echipei după această pauză competițională. Odată cu venirea celor pe care i-am transferat, cu cei care sunt în această echipă, dar nu sunt pregătiți, cu revenirea celor accidentați, veți vedea o altă față a echipei.

Eu am încredere în conducerea tehnică și sunt convins că va fi bine, nu-mi fac griji. Rămân toți din staff, cu ei am făcut performanță și vor rămâne la echipă”, a declarat Dani Coman, imediat după înfrângerea de la Voluntari.

Bogdan Andone a preluat-o pe FC Argeș în luna septembrie a anului 2024 și a reușit să readucă echipa în Superliga, unde a prins play-off-ul imediat după revenire.

De-a lungul carierei, Bogdan Andone a mai pregătit echipe precum FC Voluntari, Astra Giurgiu, Olimpia Satu Mare, Poli Timișoara, Metaloglobus, Energeticianul, FCSB, Apollon sau FC Botoșani.

Dani Coman, întrebat despre viitorul lui Bogdan Andone: „Veți vedea altă față a echipei!”
Florin Pîrvu (stânga) și Bogdan Andone (dreapta) la FC Voluntari - FC Argeș // Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (1)
CezarDobre44
CezarDobre44  •  08 Septembrie 2026, 10:51

Nimeni nu si face griji ...de ce si ar face lumea griji de o echipa fara posibilitati ...nimeni nu comenteaza despre ea ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează