FOTBAL  »  Superliga  »  TOP

Dani Coman laudă jucătorul rivalei din play-off: „Va ajunge mare!”

Dani Coman, președintele lui FC Argeș +8   FOTO
Dani Coman, președintele lui FC Argeș

Articol de - Publicat marti, 28 aprilie 2026 07:47 / Actualizat marti, 28 aprilie 2026 08:49

Dani Coman (47 de ani), președintele celor de la FC Argeș, a vorbit despre situația lui Adrian Briciu (18 ani), portarul Rapidului care a debutat forțat în derby-ul pierdut cu Dinamo, scor 1-3, pe Arena Națională.

Briciu a intrat pe teren în minutul 4, după ce Marian Aioani s-a accidentat. Lipsit de experiență, portarul a greșit la primul gol marcat de „câini” și nu a oferit siguranță pe parcursul partidei.

Chiar și în acest context, puștiul a fost lăudat de Dani Coman, cel care e impresionat de calitățile lui și e convins că va ajunge unul dintre „marii portari ai României”.

Adrian Briciu primește încredere din partea lui Dani Coman: „Îi prevăd un viitor frumos”

Briciu s-a format chiar la Academia Dani Coman din Pitești, iar actualul președinte de la FC Argeș îi prevede o carieră de succes fotbalistului.

„Eu sunt la FC Argeș, cei de la Rapid au oameni în conducerea tehnică, au patronat, antrenori, ei trebuie să vorbească. E clar că sunt sub așteptările patronilor. E clar că sunt probleme de altă natură.

Briciu este un portar tânăr, un portar crescut de mine, crescut la școala de fotbal Dani Coman. Îl cunosc foarte bine pe copil, e un copil de calitate, provine dintr-o familie bună. Îi prevăd un viitor frumos și lumea trebuie să fie atentă cu el. Dacă la atacanți, mijlocași mă mai înșel, la portari e greu.

Va ajunge un mare portar al României, dar important e să joace la seniori. El o face meci de meci la juniori, dar nu se compară cu meciurile de la seniori”, a declarat Dani Coman, potrivit digisport.ro.

VIDEO | Gafa lui Adrian Briciu din derby-ul Dinamo - Rapid

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

Rapid l-a transferat pe Briciu în februarie 2024 de la FC Argeș U19, devenind al treilea portar din lot. A debutat duminică în contextul în care primii doi, Aioani și Iliev, erau accidentați.

Acesta a fost inclus pentru prima dată în lotul giuleștenilor la doar 16 ani, la partida câștigată cu 2-0 împotriva celor de la FCSB, disputată pe 19 mai 2024, în ultima etapă a play-off-ului.

Citește și:
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
Superliga
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
„Voia să decidă tot?” » Andrei Nicolescu recunoaște ruptura cu Kopic: „Avea mai multă putere decât Campos. Clubul trebuia să evolueze”
Superliga
„Voia să decidă tot?” » Andrei Nicolescu recunoaște ruptura cu Kopic: „Avea mai multă putere decât Campos. Clubul trebuia să evolueze”
Nunta anului în sport?! A cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață
Stiri extrasport
Nunta anului în sport?! A cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață
Infantino le-a dat ultimatum federațiilor: cine-i votează planul primește până la 40 de milioane $! Gazeta a aflat CUM VOTEAZĂ FRF
Campionate
Infantino le-a dat ultimatum federațiilor: cine-i votează planul primește până la 40 de milioane $! Gazeta a aflat CUM VOTEAZĂ FRF
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Profit.ro
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia, în turul 2 din Liga Campionilor » Coelho riscă tot, ultimele minute în Bănie


Comentarii (8)
Cata7
Cata7  •  28 Aprilie 2026, 11:00

Dacă tacsu are bani prinde si echipa națională..Fix asta e și motivul pentru care noi lipsim de la mondiale . La 18 ani nu mai ești copil în fotbal dacă ai emoții stai în tribună lasă altul să joace . Sunt copii de 16 ani cu tupeu și silință care ar da și ani din viață pentru o oportunitate ca asta .

dandana
dandana  •  28 Aprilie 2026, 10:32

Probabil a fost o presiune mare pe copil. A luat goluri tâmpite dar are 18 ani. Nu este ca un jucatoei de câmp unde poate fi ajutat, un portar își apară singur poarta. Păcat de rapid ca a căzut asa rău, cred ca acolo se întâmplă ceva ciudat. Și ca uni oameni nu prea au ce cauta acolo, sucu ar trebui sa lase profesioniști.

liviuggg
liviuggg  •  28 Aprilie 2026, 09:42

DACA PRIVIM FARA URA , VEDEM CA MINGEA NU A SARIT LA INALTIME , DAR SA NE UITAM LA GAFELE LUI Manuel Neuer NUMAI IN MECIURILE CU REAL, SI Manuel Neuer NU MAI LASA UN JUNIOR ! GAFELE DE PORTARI DINTR- UN MECI LIVERPOOL -REAL CRED 2-5

Vezi toate comentariile (8)
Comentează