Articol de Maria Olteanu - Publicat marti, 04 martie 2025 11:43 / Actualizat marti, 04 martie 2025 11:54
Daniel Bîrligea (24 de ani) și Alexandru Musi (20 de ani), jucătorii celor de la FCSB, au fost audiați la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, după ce CSA Steaua i-a reclamat ca urmare a declarațiilor pe care le-au făcut, atunci când au vorbit despre echipa lor și au numit-o „Steaua”.
Totul s-a întâmplat după un meci din luna decembrie a anului trecut, iar verdictul din partea Comisiei de Disciplină a fost comunicat la trei luni distanță, în urma ședinței care a avut loc luni, 3 martie, deși era așteptat în ianuarie.
Chiar dacă aceștia riscau suspendare sau amendă, ambii jucători ai campioanei României au scăpat mult mai ușor, doar cu un avertisment.
Bîrligea și Musi, avertisment din partea Comisiei de Disciplină
Bîrligea și Musi au numit-o pe echipa lor Steaua înainte și după meciul cu Olympiakos, scor 0-0, din Europa League.
CSA Steaua a luat atitudine și i-a reclamat, dar aceștia au fost iertați, conform anunțului venit la începutul acestei săptămâni.
În temeiul art. 52/2/a cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, pârâtul Alexandru Marian Musi se sancționează cu Avertisment
În temeiul art. 52/2/a cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, pârâtul George Daniel Bîrligea se sancționează cu Avertisment
- comunicat FRF
Declarațiile pentru care Bîrligea și Musi au ajuns la comisii
După remiza cu Olympiakos din Europa League, scor 0-0, Bîrligea a declarat: „Ne dorim să arătăm Europei că Steaua e mare”.
La rândul lui, Musi a spus, pe teren, înaintea meciului: „Până la urmă, noi suntem Steaua București, ne așteptam să se umple stadionul”.
A existat un precedent în „cazul Chipciu”
Demersul celor de la CSA Steaua de a-i trimite la comisii pe cei doi jucători de la FCSB nu a fost primul de acest fel. În trecut, clubul militar a luat aceeași decizie și în cazul lui Alexandru Chipciu, pentru declarații similare, iar acesta a fost amendat cu 5.000 de lei la vremea respectivă.
În plus, CSA Steaua a vrut să-l dea în judecată și pe Mircea Lucescu, selecționerul României. „Il Luce” a continuat să o numească pe FCSB drept Steaua.
Clasamentul din Superliga