FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Daniel Pancu știe unde s-a făcut diferența în derby: „Aici avem o problemă” » S-a luat și de arbitru: „Nu poți să faci asta”

Daniel Pancu / foto: Imago Images
Daniel Pancu / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 16 martie 2026 22:56 / Actualizat luni, 16 martie 2026 23:00

Daniel Pancu a vorbit după înfrângerea echipei sale, CFR Cluj, pe Cluj Arena, în fața rivalilor de la U Cluj, scor 1-2. Tehnicianul a vorbit despre greșelile care au făcut diferența, despre lupta la titlu și despre faptul că, în opinia lui, egalul ar fi fost un rezultat mai echitabil.

Lorenzo Biliboc a înscris în primul minut, marcând cel mai rapid gol al sezonului. Lukic, golgheterul campionatului, a restabilit egalitatea în minutul 4. Mendy le-a dat lovitura de grație „feroviarilor” în minutul 90, cu o lovitură de cap, iar „studenții” au urcat pe locul 2, cu 30 de puncte, la o lungime în spatele Rapidului.

Daniel Pancu, după U Cluj - CFR 2-1: „Trebuia să vină și prima înfrângere”

Tehnicianul formației din Gruia a vorbit după înfrângerea din minutul 90, chiar pe Cluj Arena.

„Am întâlnit un adversar bun, foarte puternic. Toate jocurile din play-off sunt deschise oricărui rezultat și așa vor fi până la final. Diferența se va face la detalii, la greșeli. Azi, din păcate, s-a ajuns la un scor la care nu trebuia să se ajungă niciodată. Trebuia să vină și prima înfrângere, nu la un derby, dar mai avem 9 meciuri de disputat. Suntem la 4 puncte de primul loc și vom lupta în continuare.

Toate echipele își doresc la început titlul. Noi trebuie să ne refacem, întâlnim liderul acasă și avem șansa să ne apropiem la un punct de ei. O luptă la titlu nu poate fi ușoară niciodată, este foarte grea. Păcat că am pierdut astăzi, cred că egalul ar fi fost mai echitabil.

Daniel Pancu: „Cred că avem o problemă”

Mă uit și spre bancă și, de mult timp, singurul care a făcut diferența când a intrat a fost Biliboc, care, fie că e rezervă sau nu, a făcut diferența. Cred că avem o problemă aici, din minutul 60, când trebuie să schimbăm. Nu cred că e vorba de valoare, ci de ritm. Nu am avut timp nici să facem nici meciuri amicale. Ca principiu, sunt un antrenor care face schimbări chiar la pauză.

Nu poți să-mi dai galben pentru că am zis că e corner. Chiar corner a fost. Bine, arbitrul a venit, mi-a dat galben și a zis că poate s-a înșelat”, a spus Pancu, după eșecul cu U Cluj.

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

Clasamentul din play-off

Citește și:
E gata! FCSB se mută din București: „A fost Florin Cernat azi, terenul e impecabil acolo!”
Superliga
E gata! FCSB se mută din București: „A fost Florin Cernat azi, terenul e impecabil acolo!”
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Campionate
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Lamine Yamal nu are niciun cuvânt de spus în relație: „Mi-a interzis!” » Fosta iubită a dezvăluit totul: detalii șocante au ieșit la iveală
Diverse
Lamine Yamal nu are niciun cuvânt de spus în relație: „Mi-a interzis!” » Fosta iubită a dezvăluit totul: detalii șocante au ieșit la iveală
S-a încheiat „telenovela” Marius Șumudică la CFR Cluj » Tehnicianul i-a dat răspunsul final lui Ioan Varga
Superliga
S-a încheiat „telenovela” Marius Șumudică la CFR Cluj » Tehnicianul i-a dat răspunsul final lui Ioan Varga
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (14)
securinamo89
securinamo89  •  17 Martie 2026, 09:24

Inca o infrangere si vine Dan Petrescu

Suporteradevarat
Suporteradevarat  •  17 Martie 2026, 09:16

Propun comisiei de disciplina sa se autosesiseze pentru a disciplina un pic pe marele Fotbalist Cordea clovn in aceasta partda.

DINAM0200
DINAM0200  •  17 Martie 2026, 08:09

Pancu e papagal, nu antrenor. Chiar daca i se prelungeste contractul , dau in scris ca nu prinde sfarsitul anului pe banca CFR.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează