FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

CORESPONDENȚĂ GSP DIN ANTALYA Daniel Paraschiv a marcat în premieră pentru Rapid » Reușită superbă a noului atacant din Giulești

Articol de , , - Publicat duminica, 11 ianuarie 2026 17:45 / Actualizat duminica, 11 ianuarie 2026 19:51

Daniel Paraschiv începe să confirme în tricoul Rapidului. Noua achiziție a giuleștenilor a marcat primul său gol în „alb-vișiniu”, contra celor de la CSKA 1948 Sofia, în ultimul meci amical disputat în cantonamentul din Antalya, la doar a doua apariție pentru echipa lui Costel Gâlcă. Rapid a reușit să se impună, scor 2-1.

După înfrângerea suferită sâmbătă, 1-2 cu Wisla Plock, Rapid a întâlnit CSKA 1948 Sofia, iar Paraschiv a reușit golul egalizator, 1-1, chiar înainte de pauză, în minutul 45.

Daniel Paraschiv a marcat primul său gol pentru Rapid

Golul lui Daniel Paraschiv a fost unul imparabil. Atacantul a profitat de o intercepție a unui coechipier, a preluat mingea pe piept, a fentat un adversar și a finalizat spectaculos, cu un șut din afara careului, cu piciorul stâng, direct în bara din dreapta porții. Portarul bulgarilor, Sheytanov, nu a avut nicio șansă și a rămas simplu spectator la execuția românului.

În precedentul test din Antalya, pierdut de Rapid cu Wisla Plock, scor 1-2, Paraschiv fusese introdus pe teren în minutul 71, când Costel Gâlcă a schimbat aproape întreaga echipă. Atacantul nu a avut prea multe mingi la dispoziție, iar giuleștenii nu și-au mai creat ocazii importante.

+2 FOTO

Împrumutat de la Real Oviedo, cu opțiune de transfer

Daniel Paraschiv, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la Rapid sub formă de împrumut de la Real Oviedo, club din La Liga, până la finalul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv.

Atacantul plecase în 2024 de la Hermannstadt, pentru 700.000 de euro, fiind cumpărat de Oviedo. În sezonul trecut a bifat 28 de meciuri în liga a doua spaniolă, marcând 3 goluri, și a jucat în barajul de promovare în La Liga, unde a adunat două apariții.

Un parcurs complicat înainte de Rapid

În vara lui 2025, Paraschiv a fost împrumutat la CyD Leonesa, tot în liga a doua spaniolă. A jucat 7 meciuri în La Liga 2, fără gol marcat, dar a înscris o dată în Cupa Spaniei, în cele trei apariții pentru Leonesa.

Pentru a ajunge la Rapid, Real Oviedo a fost nevoită să întrerupă împrumutul atacantului la Leonesa.

Citește și:
Madalena, mesaj emoționant pentru cel mai faultat jucător din PSG - Arsenal: „A trebuit s-o facem din nou”
Liga Campionilor
Madalena, mesaj emoționant pentru cel mai faultat jucător din PSG - Arsenal: „A trebuit s-o facem din nou”
Darius Olaru a intrat pe lista cvadruplei campioane din vestul Europei!
Superliga
Darius Olaru a intrat pe lista cvadruplei campioane din vestul Europei!
Soția fotbalistului a dus steagul Rusiei pe teren, la finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Soția fotbalistului a dus steagul Rusiei pe teren, la finala Ligii Campionilor
România și-a aflat adversara din optimile Campionatului European de minifotbal! Când are loc meciul
Nationala
România și-a aflat adversara din optimile Campionatului European de minifotbal! Când are loc meciul
Revolut anunță în România o schimbare la card.
Profit.ro
Revolut anunță în România o schimbare la card.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Madalena, mesaj emoționant pentru cel mai faultat jucător din PSG - Arsenal: „A trebuit s-o facem din nou”

Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează