FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID / TRANSFER

Daniel Paulista: "Rapid ar fi un pas important în cariera mea"

Articol de GSP - Publicat luni, 25 august 2008 00:00

Mijlocaşul brazilian al lui Sport Recife, Daniel Paulista, aflat în atenţia Rapidului, a declarat că transferul său în România s-ar putea finaliza luni, iar această mutare ar reprezenta o rampă de lansare a carierei sale, informează presa braziliană.

"Obiectivul meu principal nu este să joc în România, deoarece nu este un centru major al fotbalului european. Dar, un eventual transfer la Rapid, ar fi un pas important pentru cariera mea, deoarece de acolo voi avea posibilitatea să plec la o echipă mai mare din Europa", a spus Paulista pentru un post de radio din Brazilia.

Mijlocaşul a menţionat ca sunt şanse mari ca negocierile dintre Sport Recife şi Rapid să se încheie în cursul zilei de luni, în care urmează să şi plece către Bucureşti: "Cred că este o afacere bună pentru Recife, deoarece eu am fost achiziţionat pe mai nimic. Ar intra o sumă importantă în conturile clubului în schimbul meu. Imediat ce negocierile se vor încheia, voi pleca spre Bucureşti".

Paulista a mai spus că i se pare normal că antrenorul nu l-a convocat pentru meciul echipei sale din finalul săptămânii trecute, cu Fluminense: "Cred că antrenorul a acţionat corect, deoarece a ştiut tot timpul ce se întâmplă, că sunt şanse mari să părăsesc clubul şi că nu mai sunt sută la sută cu gândul la meciurile echipei".

Globoesporte.com susţine că reprezentanţi ai Rapidului s-au întâlnit vinerea trecută cu preşedintele lui Sport Recife, Milton Bivar, căruia i-au făcut o nouă ofertă pentru Paulista. Sursa citată menţionează că giuleştenii şi jucătorul s-au pus de acord asupra detaliilor financiare, iar negocierile dintre cluburi se poartă asupra procentului care va reveni grupării braziliene în cazul unui viitor transfer de la Rapid. 

Fotbalistul brazilian Daniel Pollo Barion Paulista, în vârstă de 26 de ani, a mai jucat la Santos (2003-2004), Juventude (2004, 2005), Sertaozinho (2006), Sao Caetano (2006), Corinthians (2007), Nautico (2007), iar acum activează la Sport Recife (din 1 ianuarie 2008). Contractul său cu actuala echipă expiră în 2010.

Sursa: Newsin

Citește și:
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Superliga

Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Campionate

Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool

Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează