Articol de Remus Dinu, Răzvan Petrescu (video) - Publicat marti, 09 decembrie 2025, 17:10 / Actualizat marti, 09 decembrie 2025 19:59
David Matei, puștiul de 19 ani al Universității Craiova, le-a intrat la inimă oltenilor prin gestul de la finalul meciului cu CFR Cluj (1-1), când a plâns de necaz pe teren, învinovățindu-se în văzul tuturor pentru golul încasat de alb-albaștri. Câteva zile mai târziu, mijlocașul și-a explicat reacția emoțională avută în fața peluzei.
E una dintre marile promisiuni ale Craiovei, iar Bănia n-a trecut cu vederea gestul de atașament pe care David Matei l-a avut la finalul weekend-ului trecut. Internaționalul de tineret transferat de la Steaua recunoaște că eroarea comisă cu CFR nu i-a dat pace, de aici și izbucnirea care i-a „atins” pe fani.
În fața camerelor, „under-ul” Universității a vorbit și despre sezonul în curs și obiectivele pe care și le-a setat la Craiova.
David Matei își explică ieșirea emoțională de la finalul meciului cu CFR Cluj: „Fiind tânăr, n-am putut să mă abțin”
„Am trecut peste, deja am uitat (n.r. tristețea meciului cu CFR) și mă uit către următorul meci, cel din Conference League. Au fost emoții, a fost tristețe, pentru că a fost și vina mea la gol, chiar dacă n-o iau pe toată asupra mea.
Fiind tânăr, la final de meci n-am putut să mă abțin. Toată lumea m-a încurajat, toți au fost lângă mine și mi-au spus că sunt și astfel de momente în fotbal, că trebuie să mă obișnuiesc.
A fost un an foarte frumos pentru mine, cu multe realizări. Cea mai mare a fost pasul la Liga 1, până în vară evoluasem doar la Liga 2.
Colectiv, îmi doresc să câștigăm titlul cu Universitatea! Personal, îmi doresc să continui să fiu titular, să mă impun nu doar ca jucător «under» și să am contribuții pentru echipă, goluri, pase de gol”, a spus tânărul David Matei, care și-a îndreptat atenția spre cele două fronturi pe care luptă alb-albaștrii:
„Ar fi o realizare mare pentru noi, ca grup (n.r. perspectiva de a ajunge în primăvara Conference) și sper să debutez și eu în Europa.
Nu-mi pot da cu părerea (n.r. despre lupta la titlu), dar e clar că și Rapidul, și Dinamo [au șanse], plus toate echipele care sunt acolo, sus... Și Botoșani, și FCSB, dacă prinde play-off-ul”, a afirmat David Matei, intervievat de reporteri luni, la Gala Fanatik.
Ne-am obișnuit cu stilul noului antrenor, da, trebuie să ne mulăm pe stilul fiecăruia. Suntem un grup unit, cu jucători de calitate, nu cred că există vreo problemă, nu cred că e cineva care să nu înțeleagă sau să nu dorească să se adapteze stilului său.
- David Matei, mijlocaș Universitatea Craiova
13 meciuri,un gol și un assist are David Matei în tricoul Craiovei
Bănia a prins drag de el! David Matei, în lacrimi după Craiova - CFR
David Matei, jucătorul deposedat la golul CFR-ului în 1-1 cu Universitatea Craiova, nu și-a putut stăpâni emoțiile după fluierul final al partidei de duminică, izbucnind în plâns în fața galeriei. Colegii l-au consolat.
Tânărul mijlocaș, cumpărat în vară de la Steaua București, titularizat de Coelho în derby-ul din Bănie, este cel care a pierdut mingea la faza golului înscris de CFR Cluj.
Aflat pe zonă centrală, Matei a fost căutat de Vladimir Screciu, unul dintre colegii din defensivă. Acesta a trimis o pasă dificil de stăpânit, iar mijlocașul Craiovei a preluat larg, permițându-i lui Muhar să intre prin alunecare pentru a recupera.Oaspeții au dezvoltat faza, iar Muhar l-a servit pe Louis Munteanu pentru 1-1.
După fluierul final, tânărul fotbalist a fost surprins cu lacrimi în ochi, în timp ce jucătorii Craiovei au mers să salute galeria. Matei a fost încurajat atât de suporteri, cât și de colegi.
Craioveanu și Ilie Dumitrescu l-au lăudat recent: „Doar la Balaci am mai văzut asta!”
La începutul lunii noiembrie, legenda juveților, Gică Craioveanu, avusese doar cuvinte de laudă la adresa puștiului David Matei.
„(...) Mi-a plăcut Matei, care are un tupeu fantastic pentru vârsta lui. A început să-și certe colegii că nu-i dau pase. Îmi place, foarte bun, am mai văzut așa tupeu la Balaci”, afirma la acel moment Gică Craioveanu.

Evoluțiile lui David Matei l-au făcut și pe Ilie Dumitrescu să ridice din sprâncene: „Mi se pare un jucător cu mare potențial. Este activ, coboară în zone unde nu există presiune.
Cu siguranță, vor crește evoluțiile lui pentru că are calitate să scoată adversar din joc, dar mi-aș dori să fie mai prezent în ultimii 20 de metri. Are ultima pasă, poate să joace în profunzime pentru cei din atac”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool